EȘTI AICI:
Revista presei – 17 octombrie 2022

Revista presei – 17 octombrie 2022

8295447uvt (1)
Universitatea de Vest din Timișoara, inclusă în prestigiosul clasament THE WUR
tion.ro

Universitatea de Vest din Timișoara se numără printre cele 20 de universități din România incluse într-un top al instituțiilor de învățământ superior de elită - Times Higher Education World University Rankings sau THE WUR.

Clasamentul Times Higher Education World University Rankings (THE WUR) pentru anul 2023 cuprinde 1799 de universități de elită de la nivel mondial, dintre care 20 sunt din România.

În această ediție a THE WUR, Universitatea de Vest din Timișoara face parte din top 1501+ universități la nivel mondial. UVT se remarcă mai ales pe componenta de cercetare (poziția a treia în topul universităților românești) și pe componenta de predare (poziția a patra în topul universităților românești).

Din această analiză au fost excluse universitățile fără componentă de predare și cu mai puțin de 1000 de publicații relevante între anii 2016 și 2020. Analiza s-a bazat pe publicații indexate Scopus din perioada 2017-2020, citări Scopus din perioada 2017-2022 şi răspunsurile a peste 40.000 de reprezentanți ai comunității academice internaţionale la sondajul anual al THE.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea spune că „acest ranking prestigios, realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) încă din 2004, se concentrează pe excelența cercetării la scară globală, iar situarea bună a UVT, între cele mai bine cotate universități românești, este o nouă confirmare

Image 2020 09 3 24266062 41 Academia Studii Economice Din Bucuresti
ASE Bucuresti, singura universitate din România in top 600 mondial
hotnews.ro

Academia de Studii Economice din București se situează, pentru a patra oară consecutiv, p e locul I în România, conform prestigiosului Times Higher Education World University Rankings, ediția 2023, și este singura universitate din țară care se află, pentru al doilea an consecutiv, în top 600 la nivel mondial.

Academia de Studii Economice din București, liderul învățământului economic și de administrație publică din România, este cotată pentru a patra oară consecutiv drept cea mai bună universitate din România, conform ediției 2023 a prestigiosului clasament Times Higher Education World University Rankings, apărută în data de 12 octombrie a.c. Academia de Studii Economice din București este, pentru al doilea an consecutiv, prima și, deocamdată, singura universitate din România, cotată în primele 600 dintre cele 1799 de universități din lume evaluate în această ediție.

ASE se poziționează și pe locul 48 la citări, la nivel mondial. ASE își continuă, astfel, parcursul ascendent în rankingul academic Times Higher Education World University Rankings 2023 (THE WUR), performanță care onorează comunitatea sa academică. Rezultatele internaționale ale ASE sunt obținute prin eforturile notabile ale tuturor membrilor comunității academice.

Realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) începând cu 2004, prestigiosul ranking se concentrează pe excelența cercetării la scară globală, evaluând universităţile sub aspectul urmăririi a 13 indicatori de performanță, grupați în patru domenii: activitatea de predare, activitatea de cercetare, transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic și perspectiva internațională.

Times Higher Education World University Rankings 2023 reunește 1799 de universități din 104 țări, clasamentul fiind deschis de prestigioasele University of Oxford, Harvard University, University of Cambridge și Stanford University.

Foto2din14oct22
UVT organizează Școala de Toamnă din Valea Alunului pentru Tineri Cercetători în Istorie Veche și Arheologie
oficialmedia.ro

Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Fundația Dacica și cu sprijinul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva desfășoară în perioada 9-16 octombrie 2022 Școala de Toamnă din Valea Alunului pentru Tineri Cercetători în Istorie Veche și Arheologie.

Scopul acestui eveniment cultural și educativ este acela de a oferi studenților și tinerilor cercetători un cadru de întâlnire și dezbatere, posibilitatea contactului cu specialiști din mai multe centre universitare și de cercetare. Iar structura pe care o propun organizatorii are trei componente de bază: un pachet de cursuri și workshop-uri interdisciplinare, susținute de lectori din mai multe centre universitare și de cercetare din întreaga țară, o sesiune de comunicări a tinerilor cercetători, precum și excursii de studiu la situri, monumente istorice și muzee din zonă.

Gazda evenimentului este Centrului de Studii al Fundației Dacica, iar cazarea este oferită de Pensiunea Dacica, situată în satul Alun, comuna Boșorod, județul Hunedoara. Situarea în apropierea cetății dacice de pe vârful Piatra Roșie, componentă a sitului serial UNESCO „Cetățile dacice din Munții Orăștiei” amplifică atractivitatea locației și o înnobilează.

Între beneficiarii evenimentului cultural-didactic se numără studenți care urmează programele la nivel de Licență, master și doctorat provenind din multe centre de studiu și de cercetare. Studenții sunt afiliați Universității de Vest din Timișoara, Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universității Adam Mickiewicz din Poznań, Polonia, Universității Ștefan cel Mare din Suceava, Universității „Ovidius” din Constanța, Institutului de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca, Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău și Muzeului Județean Satu Mare.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Reunim mai multe categorii de studenți internaționali în cadrul Școlii de Toamnă din Valea Alunului pentru Tineri Cercetători în Istorie Veche și Arheologie, un bun prilej de promovare a interdisciplinarității și dialogului științific. În cercurile academice naționale și internaționale, UVT este cunoscută ca o universitate ce promovează cooperarea și dialogul european, mai ales prin participarea la proiectele dezvoltate în cadrul alianțelor europene din care este parte, o direcție strategică de dezvoltare care ne aduce tot mai multe beneficii academice.”

Cursanții înscriși în cadrul Școlii de Toamnă din Valea Alunului pentru Tineri Cercetători în Istorie Veche și Arheologie vor audia o serie de prelegeri susținute de cadre didactice și cercetători provenind din mai multe centre, specialiști consacrați având specializări diverse, dar care își aduc aportul din plin în procesul de interpretare a descoperirilor arheologice.

Upt Simpozion 704x336
Tehnologiile viitorului, prezentate la Universitatea Politehnica Timisoara Seminar SIRAMM – ‘What’s New 2023’
opiniatimisoarei.ro

În cadrul proiectului SIRAMM (H2020-WIDESPREAD-2018, Nr. 857124), Universitatea Politehnica Timișoara, împreună cu firma CADWORKS, a organizat vineri, 14 octombrie 2022, un seminar pentru companii – ”What’s new 2023” – în cadrul căruia a prezentat cele mai noi tehnologii în domeniul scanării și printării 3D.

De altfel, proiectul SIRAMM, coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara, este axat în special pe transferul de cunoaștere în domeniul fabricației aditive, în acest sens fiind organizate o serie de mobilități pentru doctoranzi și cadre didactice, seminarii și prezentări pentru companii, conferințe, mini-simpozioane, multe dintre acestea în sistem hibrid, care au dat posibilitatea participării din toate colțurile lumii, mai ales că au fost gratuite.

În cadrul seminarului de vineri, au fost prezentate aplicații pentru industria 4.0, de la scanare 3D, softuri utilizate în proictarea CAD și simularea proceselor de fabricație, până la printare 3D, inclusiv soluții integrate, utile în special pentru automatizarea controlului calității.

Tot în cadrul seminarului au avut loc și demonstrații practice, cu echipamente de scanare 3D cu braț robotizat, împreună cu softul aferent, ce realizează până la 3 milioane de măsurări pe secundă, putând scana un volum de până la 16 mc.#

4136156profesorscoalaelevi
Nevoile generației actuale, dezbătute la Timișoara, în cadrul Conferinței de Educație timpurie
tion.ro

Educatorii, învățătorii și profesorii din învățământul preșcolar și primar sunt invitați la prima ediție a Conferinței de Educație Timpurie organizată la Timișoara, dedicată nevoilor elevilor în învățământ.

Evenimentul cu tema „Educația vine din inimă!” va avea loc la Casa Calfelor Kolping, în 24 Octombrie, începând cu ora 9:00, iar accesul este gratuit pentru cadrele didactice din sistemul public de învățământ.

La Timișoara vor veni specialiști în educație timpurie recunoscuți pentru contribuția la îmbunătățirea sistemului de învățământ pe plan local și internațional. Din sesiunile de training, cadrele didactice vor putea înțelege mai bine nevoile de educație ale generațiilor actuale, își vor putea însuși strategii și seturi de activități ușor de aplicat la clasă. Se va pune accent și pe leadership-ul în educație și pe dezvoltarea pasiunii cadrelor didactice.

Toate prezentările vor beneficia de traducere simultană în căști.

Cei 3 specialiști prezenți la Conferința de Educație Timpurie de la Timișoara sunt:

  • Helen O’Donoghue. Ea a condus două mari școli internaționale, este pasionată de procesul de învățare a copiilor și de îmbunătățirea sistemelor educaționale. Pozițiile ocupate în cei 28 de ani de carieră în Malaezia, China, Vietnam, Franța, Olanda, Oman, Arabia Saudită, Elveția și Marea Britanie i-au consolidat o vastă experiență multiculturală.
  • Helen Battelley, care este consultant, antrenor, autor și speaker de renume internațional în domeniul dezvoltării fizice și mișcării în educația timpurie și primară. Ea este respectată la nivel global pentru contribuția ei valoroasă la creșterea profilului activității fizice din primii ani și la reducerea comportamentelor sedentare. Stilul ei de antrenament este energic, pasional și extrem de motivant.
  • Valentina Secară este fondatoarea primei creșe private din România, Acorns Nursery, promotoare a conceptului de educație timpurie pentru copiii cu vârsta 0-3 ani și fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie. Valentina Secară a realizat stadii de pregătire, atât în România, cât și în Marea Britanie, pe diferite arii din domeniul pedagogic și al managementului educațional.

Detaliile Conferinței de Educație Timpurie de la Timișoara pot fi consultate AICI, iar cadrele didactice se pot înscrie completând formularul de AICI. Înscrierea angajaților din instituțiile private este posibilă printr-un e-mail la office@first7.ro.

Student 849822 640
Aplicația prin care poți sesiza orice primărie din România. A fost dezvoltată de cinci elevi și studenți
adevarul.ro

Proiectul „RReports“ a fost premiat recent de către Social Impact Award Romania cu suma de 4.000 de euro, pentru cele mai bune afaceri cu impact social din România. Tinerii care lucrează la această aplicație sunt din zone diferite ale țării: Târgu Jiu, Tecuci, Satu Mare, Cluj Napoca și din Germania.

Am aplicat la program «Academia DpIT“ din Cluj. A fost un proces de selecție și am fost grupați în echipe, care trebuie să vină la final cu o idee de proiect, iar la final este un concurs, iar echipa noastră a reușit să obțină atunci premiul special «Nagarro». Am propus această aplicație pe care am început ulterior să o dezvoltăm“, a povestit Daniel Bîrsan, membru al echipei și elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu.

Liceanul din Târgu Jiu a explicat modul în care va funcționa aplicația: „Este o aplicație de sesizări către primării. Momentan, sesizările se trimit către primării prin anumite adrese de e-mail, telefonic sau prin deplasare la un ghiseu. Unele orașe mari au dezvoltate anumite aplicații, care nu sunt cel mai ușor de utilizat. Prin aplicația noastră, ne dorim să se poată trimite sesizări către orice primărie de oraș sau comună din toată țara. În plus, este mult mai ușor de utilizat“.

De asemenea, tinerii care formează echipa „RReports“ vor să adauge și alte funcții aplicației, ca să fie cât mai utilă pentru cetățeni: „De exemplu, ca o sesizare să fie publică, iar cetățenii să vadă direct din aplicație ce sesizări sau probleme există din zona lor. O să mai avem și partea de știri unde partenerii noștri pot să facă anumite anunțuri către cetățeni. De exemplu, firma de furnizare a apei să anunțe că întreruperea alimentării cu apă“, a spus Daniel Bîrsan.

Podcast Ministerul Educatiei 770x540
Ministerul Educației va lansa un podcast în care va explica ce măsuri concrete ia pentru binele copiilor
spotmedia.ro

Ministerul Educaţiei anunţă că va lansa, din luna noiembrie, un podcast în care vor fi prezentate ”într-o manieră clară şi accesibilă” programele la care se lucrează şi măsurile care vor fi luate.

”PNRR, PNRAS, POEO, ROSE, cam multe acronime, nu? Începând cu luna noiembrie, Ministerul Educaţiei va comunica despre toate acestea (şi nu numai), pe înţelesul tuturor, într-un podcast de popularizare a măsurilor şi a programelor din domeniul educaţiei”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii ministerului.

Astfel, reprezentanţii ministerului vor fi invitaţi să prezinte, ”într-o manieră clară şi accesibilă”, programele la care lucrează şi să răspundă la întrebarea ”ce măsuri concrete ia Ministerul Educaţiei pentru binele copiilor noştri?”.

Bcu
Organizațiile studențești acuză conducerea Bibliotecii Centrale Universitare Timișoara de restricţioneze dreptul studenţilor, prevăzut de lege, de a accesa gratuit serviciile oferite
ziuadevest.ro

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi 16 organizaţii studenţeşti din Timişoara acuză conducerea Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) “Eugen Todoran” din municipiu că încearcă să restricţioneze dreptul studenţilor, prevăzut de lege, de a accesa gratuit serviciile oferite de instituţie.

Preşedinta ANOSR, Oana Alexandra Ţînţar, arată într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES, că BCU “a inventat” un pachet de aşa-zise “servicii suplimentare”, în care sunt incluse facilităţi precum accesul la resursele digitale ale instituţiei sau posibilitatea de a comunica depăşirea termenului de restituire prin e-mail, chestiuni care sunt absolut elementare în anul 2022.

“Ne întrebăm, totodată, în ce măsură prelungirea publicaţiilor împrumutate se încadrează în categoria de servicii de lux sau ar trebui ca studenţii să returneze publicaţiile împrumutate după şapte zile, pentru ca apoi să le solicite din nou, mai ales în timpul consultării acestora pentru elaborarea lucrărilor de finalizare a studiilor. Considerăm că aceasta reprezintă o facilitate de bază a oricărei biblioteci, iar instituirea unei taxe pentru o activitate care nu presupune niciun cost real dovedeşte rea voinţă pură şi un exemplu de administrare deficitară a scopului instituţiei publice”, punctează Oana Alexandra Ţînţar.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.