EȘTI AICI:
Revista presei – 17 noiembrie 2021

Revista presei – 17 noiembrie 2021

Pirtea Maia
Universitatea de Vest din Timișoara lansează noul Centru de Studii Evreieşti şi Israeliene, în această săptămână
ziuadevest.ro

În această săptămână, la Universitatea de Vest din Timișoara va avea loc deschiderea noului Centru de Studii Evreieşti şi Israeliene, un eveniment ce se va desfășura în prezența conducerii UVT și  a personalităților invitate din partea Comunității Evreilor din România, care va marca inițierea de noi perspective culturale și educaționale legate de relațiile româno-israeliene și ale culturii iudaice.

În cadrul evenimentului, comunitatea UVT va avea onoarea de a fi vizitată de E.S. domnul David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, alături de care se va afla doamna Luciana Friedmann, Președintă a Comunității Evreilor din Timișoara. Invitații vor fi întâmpinați de rectorul UVT, Prof.Univ.Dr. Marilen Gabriel Pirtea, împreună cu directorul  Școlii Doctorale de Filosofie, Sociologie și Științe Politice din cadrul UVT, Prof.Univ.Dr. Silviu Rogobete. De asemenea, și-au confirmat participarea (prin intervenții online) și doamna Maia Morgenstern, personalitate importantă a vieţii culturale româneşti şi deţinătoare a titlului de Doctor Honoris Causa al UVT, care va fi directorul onorific al acestei noi instituţii, dar și domnul Ioan Holender, în calitatea sa de Doctor Honoris Causa al UVT, un intelectual reprezentativ pentru cultura europeană, promotor al legăturilor dintre România și Israel.

Pe lângă acești invitați, la deschiderea centrului au confirmat participarea și domnul Moshe Idel, profesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim, alături de domnul Silviu Vexler, deputat în Parlamentul României din partea Federația Comunităților Evreiești din România.

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a identificat o semnificativă oportunitate de lansare a acestui nou Centru de Studii Evreieşti şi Israeliene la Timişoara, în scopul studierii şi promovării interferenţelor culturale dintre comunitatea evreiască şi cea română, date fiind legăturile istorice strânse existente între cele două comunități în zona Banatului.

Rectorul UVT, Prof.Univ.Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Înfiinţarea acestui Centru de Studii Evreieşti şi Israeliene va facilita înscrierea Universității de Vest din Timișoara alături de celelalte instituţii de educaţie și cercetare academică ce fac parte din Consorțiul Universitaria, care găzduiesc iniţiative similare, dedicate studiilor iudaice. Patronajul onorific acordat de către doamna Maia Morgenstern noului centru va însemna și un plus de prestigiu, de care ne bucurăm și pe care ne vom baza.”

Comunitate In Solitudine Coverfb Cover 850
Comunitate în solitudine. Socializarea ca practică post-analog
iqads.ro

Plecând de la premisa că arta este unul dintre elementele esențiale pentru accelerarea dezvoltării sociale în situații de tranziție, proiectul "Comunitate în solitudine. Socializarea ca practică post-analog" inițiat de Andreea Căpitănescu, împreună cu echipa de artiști și curatori din București, Iași, Timișoara și Chișinău, își propune articularea unor noi strategii pentru facilitarea accesului și creației de artă contemporană în contextul extraordinar generat de pandemia globală COVID-19.

Proiectul “Comunitate în solitudine. Socializarea ca practica post-analog” a găzduit un laborator online de cercetare și creație, precum și un spațiu pentru discursuri-dialog, prezentate public, pe site-ul waspmagazine.com. În cadrul acestor dialoguri, s-a urmărit implicarea artiștilor în diferite micro-cosmosuri sociale, spre a demara o analiză/dezbatere despre rolul comunităților artistice în politica de recuperare din criza COVID-19. Nu în ultimul rând, laboratorul online a funcționat ca un spațiu alternativ de prezentare a proiectelor artistice dezvoltate în cadrul proiectului de către artiștii Matei Bejenaru, Gabriela Mateescu, Ghenadie Popescu si Liliana Mercioiu Popa.

Producție: Căpitănescu St. Andreea PFA.

Co-producție: Asociația 4Culture și WASP Studios 
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național 
Parteneri: Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Arte și Design, T-act/Centrul de Artă Contemporană și studii Teoretice, Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași – Facultatea de Arte Vizuale și Design, Centrul de Fotografie Contemporană Iași.

Dreamstime S 34144366
STUDIU Studenții care fac sport trec prin COVID fără simptome pe termen lung
g4media.ro

Un COVID-19 prelungit este rar întâlnit în cazul studenților care fac sport, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite. Cercetătorii au avut sub observație peste 3.500 de sportivi din 44 de universități din Statele Unite, care practică peste 20 de tipuri diferite de sport și care au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus.

Doar 1,2% dintre ei au raportat simptome care au durat mai mult de trei săptămâni, iar doar 0,06% au avut simptome mai mult de trei luni, au scris autorii studiului într-un articol în British Journal of Sports Medicine.

Dintre studenții aflați sub observație, 4% s-au plâns de dificultăți de respirație sau dureri în piept după reluarea antrenamentului. Cercetătorii au descoperit că unul din patru oameni care se plânge de dureri în piept în timpul exercițiilor fizice a avut probabil inima afectată din cauza virusului, a explicat BTA, citată de Rador.

„Pentru marea majoritate a sportivilor, acest studiu arată că o întoarcere la sport este posibilă fără simptome remanente ale infecției”, a spus coordonatorul studiului, dr. Jonathan Dresner de la Universitatea Washington din Seattle.

„Orice manifestare nouă de durere în piept sau simptom cardiopulmonar trebuie luată în serios. Chiar dacă testele cardiace inițiale după COVID-19 sunt negative, durerea în piept în timpul efortului trebuie evaluată”, a spus el.

Pondere Cheltuieli
Cercetarea românească, la cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani și departe de practica din regiune
cursdeguvernare.ro

România a înregistrat anul trecut cea mai scăzută pondere în PIB a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare din ultimii șase ani, potrivit datelor communicate de INS. Am rămas, de departe, ultimii în UE cu un procentaj de doar 0,47%, chiar și în condițiile scăderii rezultatului economic.

De reținut, valoarea din 2020 a fost sub nivelul post-aderare de 0,55%, consemnat în 2008 iar din seria de date certificate Eurostat, nivelul cel mai ridicat pentru țara noastră s-a înregistrat în 1995 (0,75% din PIB).

Așadar, sectorul de cercetare-dezvoltare nu ține pasul cu creşterea economică sau cu practica europeană. Ne adâncim astfel în starea de piaţă de desfacere pentru produsele altora (16,7 miliarde euro deficit comercial în trei trimestre din 2021). Forţa de muncă fiind ocupată cu industrializarea produselor gândite de alții şi cu valoarea adăugată mare predominant încasată tot de alții.

Pentru referință, este elocventă o comparaţie între țările nordice din topul alocărilor pentru C&D şi țările mai noi membre UE din fostul bloc estic. Alăturarea ne oferă imaginea capacității de a genera o creștere sustenabilă a nivelului de trai prin dezvoltarea de noi tehnologii. Sintetic, se face astfel demonstrația că problemele de competitivitate încep la originea proceselor de producție.

Cu alocări situate cam la un sfert în raport cu Cehia ( economie cu PIB comparabil cu al nostru) și o treime din ce alocă Ungaria, suntem foarte departe de Polonia (1,32% PIB) sau Croația (1,11% PIB).

Până și Bulgaria, plecată de la un nivel mai redus la intarea în UE, ne-a lăsat în urmă, deşi a slăbit cadenţa de la 0,95% din PIB în 2015 la doar 0,84% din PIB în 2019.

Astfel, cercetarea reprezintă un punct slab de importanţă majoră în strategia economică, de natură să ne compromită șansele de a dezvolta o producție cu caracter inovativ pronunțat și valoare adăugată mai mare. De aici avem și un deficit de competitivitate generalizat, mai evident în raport cu ţările fostului bloc estic, care ne concurează cu succes pe propria noastră piață și ne produc deficite importante.

D3fb6f928b6547af09de0daf352c5d6c45fa4551
Ce s-a întâmplat când toți elevii dintr-un județ au dat același test. Gabi Bartic, Brio: Rezultatele dau măsura degradării sistemului educațional al cărui produs, copiii cu cunoștințe din ce în ce mai precare, sunt principalele victime
republica.ro

Primele teste standardizate făcute de la începutul pandemiei la nivelul unui întreg județ au scos la iveală lacune majore ale elevilor, dar și un decalaj uriaș între rural și urban. La începutul anului, Inspectoratul Școlar Județean Iași a anunțat că elevii ieșeni vor da teste standardizate la 10 discipline și, potrivit unui raport publicat de Edupedu, rezultatele au fost dezastruoase. La matematică, de exemplu, doar 24,3% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat peste nota 5, în timp ce, la nivelul întregului gimnaziu, procentul a fost de doar 28,4%. Îngrijorătoare este diferența între elevii din mediul rural și cei din urban: elevii din școlile gimnaziale aflate în rural au avut o rată de promovare de patru ori mai mică față de cei din orașe: 11,39%, față de 47,52%. Matematica pune cele mai mari probleme și elevilor de liceu, potrivit rezultatelor testării inițiale din județul Iași. Mai mult de jumătate (54,1%) dintre elevii de liceu au luat sub nota 5. „Analiza rezultatelor județene pe tranșe de notare evidențiază, pe lângă procentul notelor sub 5, o amplă încadrare a rezultatelor în intervalul 5.00-5.99, ceea ce atrage atenția asupra faptului că numărul elevilor care nu probează cunoștințe și competențe peste pragul de promovare este completat în mod substanțial de cel al elevilor care dovedesc achiziții la un nivel minim”. Matematica pune cele mai mari probleme și elevilor de liceu, potrivit rezultatelor testării inițiale din județul Iași. Mai mult de jumătate (54,1%) dintre elevii de liceu au luat sub nota 5. „Matematica e prea puțin explicată în școala românească: așa că, pentru elevi, ea rămâne la un nivel de abstractizare pe care cei mai mulți dintre copii îl resping: e una să explici sec, ariile suprafețelor și corpurilor și alta – să explici că aplicabilitatea acestor arii e cât se poate de concretă: să aflăm, de pildă, cât tapet trebuie cumpărat pentru o cameră, sau cât parchet. Sau cât var pentru pereți. Ne place extrem de mult să ducem știința în niște sfere prea înalte și prea puțin să o explicăm, de teama trivializării ei”, spune Gabi Bartic, CEO al platformei educaționale Brio.ro.

TIMISOATA COVID PRIMA ZI DE SCOALA 14 SEPTEMBRIE 2020
Educația financiară și cea juridică au devenit materii obligatorii
spotmedia.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ pentru modificarea Legii educaţiei naţionale prin care e introdus în curriculumului naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial încă un domeniu de competenţe-cheie, şi anume competenţele financiare şi juridice.

Legea a fost adoptată de către Senat, decizional, pe 18 octombrie.

Potrivit Asociaţiei Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat iniţial doar introducerea educaţiei antreprenoriale şi financiare, iar Camera Deputaţilor a adoptat legea în această formă pe 7 septembrie 2021.

În Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educaţia juridică.

Asociaţia mai subliniază că educaţia juridică se studiază în prezent ca opţional în curriculum la decizia şcolii de 6.900 de elevi din 122 unităţi şcolare situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiţi de Vedem Just.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.