Revista presei – 16 iunie 2021

Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center organizează a cincea ediție a conferinței anuale „Security Challenges in the Balkans Region”, care va avea loc vineri, 18 iunie 2021, în intervalul 9.30 – 19.30, la Complex Senator.

Datorită restricțiilor legate de starea de alertă, impusă din cauza evoluțiilor pandemiei cu noul coronavirus, conferința va avea loc într-un cadru de organizare special, cu o limită maximă de participanți prezenți față în față, impusă de legislație, dar și cu o participare în formatul de comunicare online și cu difuzarea live a dezbaterilor pe site-urile organizatorilor (www.newstrategycenter.ro  și https://uvt.ro/ro/security2021/ ) și pe pagina de facebook a https://www.facebook.com/uvtromania.

Evenimentul se va desfășura respectând toate măsurile legale de prevenire a COVID-19.

Conferința va beneficia de prezența oficialităților și reprezentanților mediilor academice din România, Italia, Austria, Germania, Franța, UK, Croația, Serbia, Slovenia, SUA, Bulgaria.

Evoluția evenimentelor din ultimii ani demonstrează că regiunea Balcanilor rămâne un spațiu deosebit de important pentru securitatea europeană, provocările cu care se confruntă zona intensificându-se în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât a intervenit și noul context al crizei pandemice. Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center au decis, cu patru ani în urmă, să organizeze o asemenea dezbatere la Timișoara, pentru a sublinia în primul rând legăturile istorice ale capitalei Banatului și pentru a evidenția faptul că Balcanii reprezintă o zonă vitală pentru securitatea României.

Video promo eveniment:  https://www.facebook.com/145674945475333/videos/775031253144147  Pagina de facebook a evenimentului:  https://www.facebook.com/events/1023182021421179

Statul român a reușit să ”manipuleze” sumele alocate centrelor universitare din Cluj și Iași, ghidând mult mai mulți bani spre acestea, iar efectele au fost clar vizibile în economia locală și ceea ce produce aceasta. Rezultatele acestea sunt obținute în urma unui studiu desfășurat de mai mulți cercetători din cadrul Universității de Vest Timișoara.

Cercetătorii UVT au analizat bugetele publice alocate pentru centrele universitare Timișoara, Cluj-Napoca și Iași în ultimii 10 ani, dar și trimiteri la tendințele aflate în orizontul evoluțiilor viitoare din acest ecosistem format din decidenți publici, administrație publică centrală și locală, stakeholderi reprezentativi ai comunității, cadre universitare și cercetători, studenți și public larg, implicați și interesați, deopotrivă, cu privire la predictorii semnificativi ai evoluțiilor viitoare. Rezultatele au fost prezentate în cadrul unei conferințe la care au luat parte și conducătorii mai multor universități românești.

Rezultatele cercetării „Impactului decalajelor în finanțarea centrelor universitare asupra potențialului de dezvoltare la nivel local” arată că în ultimii 10 ani, decalajul de finanțare a făcut ca pentru centrul universitar Cluj-Napoca să fie alocat un buget cu 200 milioane de euro mai mare decât pentru Timișoara. Asta se simte în tendințele de dezvoltare a întregii comunități (PIB-ul pe locuitor în județul Cluj crescând și depășind PIB-ul pe locuitor în județul Timiș).

”Se poate vorbi despre un impact decisiv al intervenției statului în favoarea dezvoltării celorlalte două centre universitare mari (Cluj-Napoca și Iași) – o politică publică dezavantajoasă față de Banat și Timișoara, plecată probabil de la ideea că noi avem resurse proprii, investiții străine mari, șomaj aproape zero – care nu explică realitatea decât foarte sumar și la suprafață. Dacă obiectivul urmărit de întreaga comunitate este ca economia locală să devină puternică, diversificată și cu o creștere sustenabilă pe termen lung, este mai mult decât necesar de un alt nivel al finanțării de la buget a universităților, chiar dublu față de actualele cifre”, se arată în concluziile cercetării.

Deficitul de finanțare al centrului universitar timișorean față de cele din Iași și Cluj-Napoca are un efect amplificat și de un factor defavorabil Timișoarei – bazinul de absorbție al studenților este mult mai mare la Cluj-Napoca și Iași – iar pentru Timișoara un plus de locuri finanțate poate contrabalansa un minus de areal de absorție a studenților.

”Timișoara nu a făcut altceva decât să caute ca prin excelență și competitivitate să reducă decalajul de tradiție (n.r. universitățile timișorene au fost înființate ulterior față de cele din celelalte două orașe) academică pe care îl are față de Cluj sau Iași, cu mai mult sau mai puțin succes – însă, dacă vom fi în continuare subfinanțați, sunt foarte puține șanse să reușim să ajungem la nivelul orașelor universitare Cluj sau Iași – iar în orizontul 2030  Timișoara riscă intrarea într-un declin de dezvoltare comparativă, după ce a fost un performer al dezvoltării la nivel național”, se mai spune în poziția UVT.

Rectorul universității gazdă, Marilen Pirtea, a anunțat că va transmite studiul, alături de rectorii universităților din Timișoara, la Ministerul Educației, pentru setarea modului în care se vor aloca banii pentru acest domeniu.

„Împreună cu colegii rectori ai universităților timișorene membre ale ATU, voi transmite Ministerului Educației concluziile acestei proiecții comparative despre bugetele publice alocate pentru centrele universitare Timișoara, Cluj-Napoca și Iași în ultimii 10 ani. Ideile rezultate vor reprezenta un set de date argumentative pe care universitățile din ATU le vor susține pentru setarea un alt nivel a bugetelor finanțărilor publice care vor fi alocate centrului universitar timișorean de către Ministerului Educației, pentru recunoașterea rolului strategic pe care îl joacă universitățile din Timișoara în dezvoltarea întregii regiuni a Banatului, dar mai ales pentru a stimula competitivitatea economiei din Timișoara, a cărei tracțiune nu poate să crească în absența unor generații de absolvenți dimensionate corect, măcar pentru orizontul următorului deceniu economic”, a spus Pirtea.

România face parte dintr-un grup restrâns de țări europene unde timpul minim de predare recomandat pentru învățământul general obligatoriu a scăzut, în ansamblu, în anul 2020/21 față de anul 2018/2019, conform datelor celui mai recent raport pe această temă al rețelei europene Eurydice, publicat în prima parte a lunii iunie. Scăderea cea mai acută s-a simțit în învățământul primar. În liceu se remarcă o creștere, însă insuficientă pentru a compensa pierderile din școala primară și gimnaziu.

Astfel, potrivit raportului “Timp de predare recomandat anual în învățământul obligatoriu în Europa – 2020/2021”, în România s-a simțit o scădere de 60 de ore în școala primară, comparativ cu acum doi ani. Scăderea a fost de 22,4 ore în gimnaziu, în timp ce în liceu s-a înregistrat o creștere de 23,2 ore.

• Aceasta plasează România în rândul grupului restrâns de zece țări europene unde, în intervalul menționat, a scăzut numărul de ore de predare recomandat, grup ce mai include Letonia, Ungaria, Macedonia de Nord, Grecia, Cipru, Germania, Danemarca, Portugalia, Malta.

În România, curriculumul obligatoriu presupune minim 3.300 de ore în școala primară, 3.778 de ore în gimnaziu și 1.972 de ore în liceu, potrivit datelor agregate de Eurydice.

De notat că țara noastră nu se numără printre țările în cazul cărora Eurydice ia în calcul impactul pandemiei. Potrivit raportului, doar trei sisteme de educație au raportat o scădere a timpului de școală ca rezultat direct al pandemiei Covid-19 – Portugalia, Malta și Macedonia.

• În aceste trei țări, timpul de școală a scăzut masiv, cu sute de ore, la fiecare nivel educațional. Cea mai gravă scădere a fost în Macedonia de Nord – aproape 1000 de ore în învățământul primar, aproape la fel de mult în gimnaziu și peste 500 de ore în liceu.

Toate celelalte țări europene – exceptând Polonia și Marea Britanie, pentru care nu au fost sau nu au putut fi făcute comparații cu anul 2018/2019 – fie au crescut numărul de ore, fie l-au menținut neschimbat, în medie pentru cele trei cicluri de învățământ.

Tehnologiile blockchain, inteligența artificială, roboții ca instrumente folosite în educație nu mai sunt prognoze utopice sau distopice privind școala, ci lucruri reale, explorate sau aplicate deja în sistemele de educație ale lumii, arată un nou raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD Digital Education Outlook 2021. Acesta descrie pe larg, cu studii de caz, felul cum tehnologiile digitale, în special cele inteligente, bazate pe inteligență artificială, pe analiza proceselor de învățare sau pe robotică, transformă educația, realitățile de la clasă și din managementul unităților de învățământ, într-un proces în care sunt schimbate realitățile școlare, dar în care profesorul rezistă într-un rol central.

Raportul vizează două categorii largi de evoluții prin care digitalul transformă sau poate transforma, în viitorul apropiat, educația: tehnologii inteligente la clasă, respectiv tehnologii inteligente la nivel de management organizațional și de sistem. Și abordează atât beneficiile utilizării lor, cât și riscurile asociate.

• Într-un comentariu pe marginea documentului, directorul Direcției pentru Educație a OECD, Andreas Schleicher, pune dezvoltarea digitală în contextul schimbărilor produse de pandemie, în ultimul an. Dar, arată el, “clasele online nu înseamnă clase inteligente. Ele au fost mai degrabă o măsură provizorie care să mențină învățarea în funcțiune, conservând practicile existente, în loc să le transforme”. Soluțiile inteligente permit profesorilor să revoluționeze predarea, să pregătească mai bine orele pentru a doua zi, să evalueze, să personalizeze materia predată. Dar tehnologia, pentru a funcționa în mediul educațional, trebuie să fie prietenoasă, iar cei care o folosesc trebuie să priceapă că ea nu se traduce automat în rezultate mai bune, ci doar atunci când răspunde unor nevoi și riscurile asociate sunt reduse la minim, arată el.

Analiza OECD citată merge dincolo de folosirea tehnologiilor pentru predarea la distanță, așa cum s-a întâmplat în pandemie, vorbind despre folosirea lor în orice condiții, pentru îmbunătățirea actului didactic în general, a rezultatelor de învățare, a verificării acestora. Descrie modalități de folosire a tehnologiei pentru personalizarea învățării, pentru dezvoltarea curriculumului, pentru reducerea inegalităților.

Tehnologiile de învățare adaptivă, precum sistemele inteligente de îndrumare și meditații, descrise în raportul OECD, facilitează personalizarea predării folosind abordări asemănătoare: ele detectează nivelul cunoștințelor elevilor, estimează care sunt cele mai bune abordări pentru a răspunde nevoilor de învățare la acel nivel, respectiv acționează oferind noi exerciții, noi unități de curriculum, o formă sau alta de predare sau pur și simplu informează profesorul cu privire la această evaluare.

Potrivit raportului – care dă exemple de soluții digitale, precum platforma olandeză Snappet – nu se limitează doar la obiectivele legate de achiziția de cunoștințe, și încep să ia în calcul elemente de comportament, precum stilul de învățare al elevilor.

În contextul măsurilor restrictive luate de multe guverne pentru combaterea pandemiei, cererile de ajutoare de stat au crescut foarte mult. Ca urmare, într-o serie de țări, a avut loc creșterea spectaculoasă a datoriei publice. Această evoluție este însă periculoasă.

În România, principalele măsuri legate de pandemia COVID-19, care au afectat situația bugetului de stat, au fost următoarele: reduceri la plata în avans a impozitelor pe veniturile corporațiilor, ajutoare de stat pentru păstrarea locurilor muncă, sporuri salariale pentru personalul aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei și pentru unele categorii de personal administrativ, cumpărarea de vaccinuri și de echipamente medicale și informatice, garanții de stat pentru creditele bancare, susținerea financiară a întreprinderilor de turism etc. În consecință, deficitul bugetului general al statului a crescut de la 4,6% din PIB în 2019 la 9,2% din PIB în 2020, iar datoria publică s-a mărit de la 35,2% din PIB în 2019 la 47,3% din PIB în 2020. Pentru viitor, se prevede că deficitul bugetar și datoria publică vor continua să crească: conform estimărilor Comisiei Europene, primul va fi 8% din PIB în 2021 și 7,1% din PIB în 2022, iar a doua va ajunge la 49,7% în 2021 și 52,7% în 2022.[1]

Deteriorarea semnificativă a situației financiare a statului român a fost determinată parțial de măsurile fiscale legate de COVID-19 și de recesiunea economică. Astfel, în 2020, costul total al măsurilor de sprijin aferente COVID-19 a fost de aproximativ 1,6% din PIB, din care 0,1 puncte procentuale au fost finanțate din fondurile UE.[2] Ea a fost determinată însă și de măsurile expansioniste adoptate înainte de pandemie: creșterea pensiilor și a altor cheltuieli sociale, reducerea sau eliminarea unor impozite și taxe, reducerea unor contribuții sociale etc.

Se spune adesea că România are o marjă de manevră relativ mare în ceea ce privește datoria publică, deoarece limita prevăzută pentru aceasta de tratatul de la Maastricht este de 60% din PIB, iar alte țări au datorii suverane mult mai mari. Se invocă, de asemenea, faptul că UE a suspendat aplicarea măsurilor prevăzute în procedura de deficit excesiv (EDP) în care România se află din 2020.

Acest lucru poate fi adevărat. Nu înseamnă însă că marja de manevră existentă trebuie neapărat folosită.

Argumentul cel mai popular în favoarea creșterii datoriei publice este că statul trebuie să se împrumute pentru a stimula economia. Dacă economia se va relansa, susțin adepții acestei teorii, statul își va putea rambursa datoria ca urmare a creșterii veniturilor sale fiscale. Istoria economică nu oferă însă prea multe exemple concrete care să confirme că acest pretins remediu funcționează. Explicația rezidă în faptul că foarte puțini conducători politici sunt dispuși să ramburseze datoria publică în perioadele de prosperitate economică, deoarece aceasta i-ar obliga să reducă cheltuielile publice curente și să facă mai puține cadouri electorale cetățenilor. Or, în societățile democratice, politicienii urmăresc în primul rând să câştige alegerile.

La Universitatea de Vest din Timișoara a avut loc întrunirea periodică a „Grupului Partenerilor Strategici – GPS UVT”, structură consultativă independentă prin care UVT își adaptează și își promovează rolul public, mai ales ca formator în educație și ca centru de gândire strategică în comunitate.

După ce s-a constituit, în cursul lunii mai, reunind o serie de personalități recunoscute în comunitate pentru rolul pozitiv pe care și l-au asumat în spațiul public local și național, pentru leadership-ul strategic pe care l-au promovat și probitatea lor profesională, „Grupul Partenerilor Strategici – GPS UVT” a parcurs în întrunirea de ieri o agendă executivă care a cuprins două subiecte legate de maniera de realizare a activităților viitoare.

Prima decizie luată în cadrul întrunirii de ieri a consemnat alegerea președintelui care va asigura, pentru un mandat de un an, conducerea executivă a „Grupului Partenerilor Strategici – GPS UVT”. Este vorba de Anca Flueraș, Area Retail Manager în cadrul Băncii Comerciale Române, întrunind opțiunile exprimate pentru această funcție de reprezentare.

Pentru optimizarea comunicării cu administrația locală și centrală, a fost adoptată decizia de a extinde colectivul Grupului prin trei invitați permanenți, care vor lua parte la întrunirile periodice ale acestuia, reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara, Consiliului Județean Timiș și Instituției Prefectului – Județul Timiș urmând să fie desemnați pentru a participa la consultările din cadrul GPS UVT. Simultan, au fost proiectate patru structuri de tip Think Tank, de dezbatere și analiză strategică sectorială:

Think Tank  pentru domeniul Dezvoltării academice și calității procesului educațional. Think Tank  pentru domeniul Cercetării, inovării și transferului tehnologic. Think Tank pentru domeniul Cultural, artistic, sportiv și relația UVT – comunitate. Think Tank pentru domeniul Antreprenoriatului și dezvoltării instituționale.

Pentru absolvenții de liceu care acum pregătesc bacalaureatul, urmează cea mai importantă decizie: alegerea facultății. Opțiunile sunt multe, dar cei care aleg Universitatea Politehnica Timișoara știu ce fac și au luat cea mai înțeleaptă decizie. Pentru că aici se face carte serios, cei care își dau silința pot câștiga cele mai mari burse, au șansa de a face practica la cele mai faimoase companii, au la dispoziție cea mai modernă bibliotecă din țară, cea mai mare bază sportivă, locuri în cămine pentru toți solicitanții, iar la absolvire 96% dintre ei își găsesc un loc de muncă bine plătit, în specializarea pe care și-au dorit-o și au urmat-o. De altfel, 70% dintre studenții UPT nu sunt timișoreni, dar rămân aici după absolvire, orașul, cu o industrie în plin avânt, oferind cele mai avantajoase oportunități de carieră, în special tinerilor ingineri, din ce în ce mai căutați în societatea tot mai tehnologizată de azi.

Ca urmare a aprobării cifrelor de școlarizare pentru învățământul superior de către Ministerul Educației, Universitatea Politehnica Timișoara a repartizat numărul de locuri pe facultăți și domenii de licență. Astfel, UPT oferă, pentru admiterea 2021, la ciclul de licență, 2300 de locuri bugetate și 1044 de locuri cu taxă, în ușoară creștere față de anul trecut. Consiliul de Administrație al UPT a aprobat hotărârea privind repartizarea cifrei de școlarizare pentru studiile universitare de licență, disponibilă și pe pagina universității (www.upt.ro), în secțiunea dedicată admiterii.

În numărul total de locuri finanțate de la bugetul de stat sunt incluse 5 locuri destinate candidaților de etnie romă, 57 de locuri pentru tineri proveniți de la licee din mediul rural, 10 locuri pentru tinerii proveniți din sistemul de protecție socială și 5 locuri, finanțate din veniturile proprii ale UPT, pentru candidații sportivi de performanță. Menționăm, de asemenea, faptul că elevii care obținut premii la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale sunt admiși la Universitatea Politehnica Timișoara fără concurs, direct cu media 10.

Universitatea Politehnica Timișoara Timișoara are încheiate parteneriate cu peste 400 de companii, cele mai mari din zonă, ceea ce înseamnă că studenții au șansa de a participa la internship-uri, multe dintre ele plătite, de a-și realiza lucrările de licență, iar la absolvire, să-și găsească ușor un loc de muncă bine plătit, conform specializării pe care au urmat-o. De asemenea, pe perioada studiilor, au ocazia de a beneficia de zecile de laboratoare amenajate în parteneriat cu respectivele companii.

Ce a vrut să spună autorul? Este o întrebare-clișeu la care rezonează oricine a fost sau este elev. Școala 9 intermediază, în seria de interviuri „Scriitori de manual”, întâlniri între cititorii noștri și autorii români ale căror texte se găsesc în cărțile școlare. Vrem să aflăm nu doar ce a vrut să spună autorul, ci mai ales cine este autorul sau autoarea. Săptămâna aceasta am vorbit cu Adina Popescu despre: viața ei de elevă; întâlnirile cu școlarii de astăzi, nedumeriți când văd o scriitoare fără rochie de seară și cum a trăit tranziția de la comunism la democrație în clasa a V-a. Adina Popescu deschide manualul de a VI-a al Editurii Art cu textul „Un păianjen care se crede Spiderman”, pe care l-a țesut special pentru el.

Adina Popescu, 42 de ani, este unul dintre scriitorii care ajung în școlile din țară și le răspund elevilor la întrebări. Redactor la revista „Dilema veche” și autoarea unor volume pentru copii precum „Doar un zbor în jurul lumii” și „O istorie secretă a Ţării Vampirilor”, Adina își amintește de perioada când era elevă în București – de exemplu, cum a trecut de la uniforma cu matricolă la hainele de zi cu zi imediat după Revoluție și despre prima manifestație a elevilor, înăbușită de omul de serviciu cu „măturoiul”. Deși învăța la un liceu de mate-fizică, prefera să participe la puținele concursuri literare din anii ’90 și mergea la cursuri de jurnalism în weekenduri.

* Seria de interviuri se numește „Scriitori de manual” și am ales acest plural cu gândul că include și scriitoarele, iar ilustrația este una generală.

Ce amintiri ai de când erai elevă în clasa a V-a, de pildă?

Aveam 11 ani atunci, stăteam în București și am prins prima bucățică din clasa a V-a, până în decembrie, în comunism. După aceea, a fost o vacanță de vreo lună și am reluat școala, după Revoluție, în democrație, când s-au întâmplat multe lucruri năucitoare pentru toată lumea, inclusiv pentru noi, copiii. Brusc n-am mai avut uniforme, ni s-a spus că putem veni îmbrăcați cum vrem. Purtam hainele de zi cu zi, pentru că abia prin 1991 au apărut magazine de unde să cumpărăm niște haine de Doamne-ajută. Fusta de pionier plisată neagră o combinam cu un sacou de la mama sau de la vreo verișoară; mulți copii veneau în trening ca la ora de sport. Nu mai trebuia să cântăm cântece patriotice, a dispărut tabloul Tovarășului de deasupra tablei, iar după un timp s-a introdus ora de religie și tabloul l-a înlocuit o icoană. Fetele nu au mai făcut practică cu băieții la atelierele de menghină, strung și pilit. Ne-au zis că nu mai trebuie să muncim în fabrici și uzine și ne-au trimis la tricotaj și broderii.

Ce se întâmpla în România anului 1990?

Se făceau greve. Și profesorii intrau în grevă. Noi, elevii, voiam să o dăm jos pe directoarea- adjunctă. Această profesoară era un fel de spaima școlii, era de o duritate extremă, lăsa corigenți. După Revoluție devenise directoare-adjunctă, deși era aproape de pensie. S-a terminat foarte prost singura grevă a elevilor! Cei de clasa a VIII-a au făcut o manifestație, dar a fost înăbușită de omul de serviciu care a împărțit niște măturoaie. S-au aplicat vechile metode comuniste: capii grevei au primit lovituri cu rigla peste palmă și după aceea n-a mai vrut nimeni s-o dea jos pe doamna profesoară.

Ce materii îți displăceau în gimnaziu?

Educația tehnologică, unde învățam despre rezistența materialelor. Nu mi-au plăcut niciodată nici științele exacte, dar nu pot să zic că m-au stresat. Asta s-a întâmplat prin liceu, pentru că eram la mate-fizică și se făceau intensiv, la un nivel destul de ridicat. Probabil că nu-mi dădeam seama atunci, dar mă afecta și lipsa de creativitate a orelor de română în care se mergea strict pe programă, pe textele canonice. S-a păstrat până azi metoda comentariilor învățate pe de rost.

Citeai alte cărți decât cele recomandate la școală?

Din clasa I până într-a VIII-a am citit tot ce mi-a picat în mână. La bunici la Cluj, după ce am terminat cele câteva cărți din bibliotecă, am trecut la cărți cu rețete. Am citit toată seria Jules Verne, „Cireșarii”, dar și cărți nepotrivite pentru vârsta mea – într-a IV-a, Charles Dickens, de exemplu. În liceu, din cauza efervescenței vremurilor și pentru că se formaseră găștile, am început să citesc mai haotic și mai puțin. După ’90 s-a publicat foarte mult, în general traduceri, și n-aveai criterii valorice. Înainte de ’90 se știa care sunt cărțile mișto pentru vârsta ta. Am citit cărți bune și în liceu, de Stephen King, la matematică pe sub bancă. Le citeam și pe cele din programă, dar căutam ceva mai actual. Creangă nu mi-a plăcut din cauza limbajului, dar acum îmi place; nu mi se pare un scriitor care să fie predat la clasele mici, e cam la nivel de liceu, când ai un vocabular format și poți să te joci și cu alte lucruri. Pe mulți i-am reluat, pe Sadoveanu nu prea, pentru că mi s-a părut plicticos. Dintre poeți, cel mai dificil mi s-a părut Ion Barbu cu „Riga Crypto și Lapona Enigel”.

Finalul anului 2024 a fost cadrul celei mai puternice crize a democrației românești de la Dragnea încoace. Niciodată acuzațiile cu privire la falsificarea rezultatului alegerilor nu au fost mai puternice și mai credibile.

Câteva săptămâni, societatea românească a stat sub imperiul unei angoase furioase. Gustul amar a rămas mult după aceea, periclitând credibilitatea și legitimitatea câștigătorilor. Fără excepție, cei care pierduseră țipau cu sinceritate: erau siguri că fuseseră furați.

Iar cifrele păreau să le dea dreptate.

În 2024 alegerile parlamentare s-au suprapus cu primul tur al prezidențialelor. Acest lucru se mai întâmplase abia în urmă cu două decenii. Pe baza experienței din trecut și luând în calcul ce se întâmplase în alte țări, în circumstanțe similare, era evident că majoritatea votanților unui partid vor opta pentru candidatul la prezidențiale propus de partidul lor favorit, dar și că unii vor opta pentru prezidențiabilul unui alt partid. Cum coerența este predominantă, al doilea tip de situații erau rare.

Astfel, în România, între scorul la parlamentare al partidului și scorul la prezidențiale al candidatului partidului diferențele erau de obicei mici. Dar în 2024 diferențele păreau să fie imense. Era ca și când, la cele două alegeri care avuseseră loc simultan, votaseră două națiuni diferite.

Partidul condus de politicianul Ionel Dumitrescu obținuse la parlamentare 14% din voturi, aflându-se pe locul patru. Față de partidele aflate pe locurile doi sau trei diferența era considerabilă: 11% respectiv 8%. Până aici nimic neobișnuit.

Dar la alegerile prezidențiale care avuseseră loc simultan cu parlamentarele, candidatul Dumitrescu obținuse un scor mai mare decât candidații partidelor de pe locurile doi sau trei. În alte cuvinte, partidul său era pe locul patru la parlamentare, dar candidatul Dumitrescu ocupase în turul inițial al prezidențialelor locul doi.

De unde luase candidatul Dumitrescu (scor 24%) cele zece procente peste partid (scor 14%)?

În termeni concreți, candidatul Dumitrescu primise 2,2 milioane voturi la prezidențiale. Dar partidul său doar un milion. Întrucât în urma turului doi Dumitrescu a devenit președinte (contracandidatul său având o prestație absolut lamentabilă în dezbateri), diferența de 1,2 milioane a devenit vitală și a fost speculată în fel și chip. A devenit memă, viral, refren, manea, reclamă, element obligatoriu la orice stand-up, subiect de declarații pompoase.

Exit poll-urile nu rezolvau dilema în vreun fel, ba chiar o adânceau. Târziu, în a doua seară de după turul unu, realizatorii unuia din exit poll-uri au menționat o bizar de mare rată de non-răspuns la întrebarea „Cum ați votat la parlamentare?” – un refuz ce nu se manifestase la întrebarea fix anterioară, despre votul la prezidențiale.

În special votanții lui Dumitrescu refuzaseră, aparent, să explice cum se poziționaseră la alegerile parlamentare.

Și acest detaliu aparent nesemnificativ a fost trecut cu vederea.