EȘTI AICI:
Revista presei – 14 martie 2022

Revista presei – 14 martie 2022

Afis Conferinta 14martieUVT
Situația actuală din Europa, dezbătută astăzi la Universitatea de Vest din Timișoara
timisplus.ro

Acum că s-au ridicat restricțiile, Universitatea de Vest continuă seria de evenimente ”La UVT, Cultura este Capitală!”. De data aceasta, studenților și nu numai le va vorbi Valentin Constantin.

Tema este una deosebităd e actuală: ”Europa – o neînțelegere”. Valentin Constantin este profesor la Facultatea de Drept, dar și avocat. A predat, de-a lungul timpului, discipline precum Drept internaţional public, Protecţia internaţională a drepturilor omului, Organizaţii şi relaţii internaţionale, Drept comunitar internațional, Proceduri europene, Drept european al drepturilor omului. Moderator va fi criticul literar Mircea Mihăieș. Totul începe luni, 14 martie, ora 18, în Amfiteatrul A01. Evenimentul se va transmite și pe pagina de Facebook a UVT.

Dezbatere e perfectă în conetxtul de acum. ”În cadrul conferințelor desfășurate sub genericul «La UVT, Cultura este Capitală» au fost prezenți cei mai importanți intelectuali români. De data aceasta, îl avem alături de noi pe Valentin Constantin, specialist în Drept european și Drept internațional. Europa se află în fața unor provocări fără precedent, perioadă în care se vor lua multe decizii complicate. UVT își asumă rolul esențial pentru o democrație de a fi un spațiu în care se dezbate și se dialoghează, pentru a înțelege în profunzime contextul sociopolitic în care ne aflăm. Îi așteptăm, așadar, pe timișoreni alături de noi la o conferință care va fi cu siguranță efervescentă și cât se poate de binevenită”, spune rectorul Marilen Pirtea.

Cei care doresc să participe, trebuie să facă o rezervare aici.

Uvt13
UVT, printre cele mai bune universități din România, într-un clasament realizat de Ministerul Educației
tion.ro

Ministerul Educației a realizat un top al celor mai bune universități din România, luând în calcul mai multe criterii. Universitatea de Vest din Timișoara se află în top 10, primul loc aparținând Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Clasamentul a fost realizat ținând cont de mai multe nominalizări internaționale în care sunt prezente universitățile din România, poziții recunoscute de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG). Ministerul Educației a filtrat rezultatele și în funcție de rezultatele cercetărilor și recunoașterile aduse.

TOP 10 universități din România

  1. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
  2. Universitatea din București
  3. Universitatea Politehnica din București
  4. Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca
  5. Universitatea Al.I. Cuza din Iași
  6. Universitatea “Transilvania” din Brașov
  7. Universitatea de Vest din Timișoara
  8. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
  9. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  10. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

În acest top, Universitatea Politehnica Timișoara a ocupat locul 13, iar Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara locul 18. Clasamentul complet AICI. Topul a cuprins 30 de instituții de învățământ superior de stat și una privată, din 93 existente în țară.

 

Uvt Fotofronton
Studenții de la Universitatea de Vest Timișoara se reapucă de studiu în laboratoare cel târziu pe 11 aprilie
debanat.ro

Universitatea de Vest Timișoara va relua acțiunile educaționale în format fizic, dar aceasta va avea loc treptat, în funcție de facutate, până pe 11 aprilie. Senatul Universității de Vest din Timișoara a analizat contextul și opțiunile pragmatic pentru reorganizarea activităților didactice din UVT în Semestrul al doilea al anului universitar în curs, după încetarea stării de alertă.

Conducerea universității a luat în considerare atât menținerea măsurilor de prevenție epidemiologică în amfiteatre și laboratoare, cât și tot ceea ce implică redeschiderea spațiilor de cazare din căminele universitare la capacitate maximă și revenirea imediată a studenților în cămine, sau relocarea de pe o zi pe alta din localitățile de reședință în spații închiriate de urgență de studenții care nu beneficiază de cazare în căminele studențești.

Senatul a hotărât, în ședința extraordinară din data de 10 martie 2022, reluarea, începând cel târziu cu data de 11 aprilie 2022, a activităților didactice de predare și de evaluare care presupun interacțiunea față în față, la toate programele de studii universitare din Universitatea de Vest din Timișoara. În plus, la nivelul facultăților din componența UVT, urmează să se adopte decizii în Consiliile facultăților, care vor fi apoi comunicate Consiliului de Administrație UVT, cu privire la termenul adoptat pentru reluarea activităților didactice față în față, dar nu mai târziu de 11 aprilie 2022.

Spring18
La Universitatea de Vest din Timișoara a avut loc, în weekend, Spring Robotics Games 2022
radioresita.ro

La Universitatea de Vest din Timișoara s-a desfășurat evenimentul Spring Robotics Games 2022, organizat în parteneriat de către Echipa de robotică CSH RO074, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul face parte din seria sesiunilor demonstrative organizate la nivel național în  circuitul  activității  competiției  BRD  FIRST  Tech  Challenge  România,  organizată  de Asociația  „Nație  Prin  Educație”.

În cadrul evenimentului vor participa 13 echipe de robotică din România, în care sunt înscriși 69 de participanți, a căror colaborare va permite organizarea unor sesiuni demonstrative, pentru a arăta rezultatele echipelor de robotică din punct de vedere tehnic. În fiecare an programul abordează o nouă temă de joc, în sezonul 2021-2022 fiind vorba despre „Freight Frenzy”. În timpul unui meci, care durează 2 minute și jumătate, roboții îndeplinesc anumite sarcini  pentru  a  acumula  puncte.  În  primele  30  de  secunde  roboții  se  mișcă  autonom, urmând  să  fie  controlați  apoi de  la  distanță, timp de  două  minute,   de  către  driveri  cu  ajutorul controllerelor. Concursul  se  bazează  pe  lucrul  în  echipă,  formarea  alianțelor  și  ajutor  reciproc, valoarea de bază fiind „Gracious Professionalism”.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Cele 13 echipe de robotică care animă astăzi spațiile din UVT ne invită spre universul culturii tehnice și al roboticii, în care se vorbește un nou limbaj al inovării, pe care tinerii liceeni și studenți îl deprind cu plăcere. Este o bucurie să reîntâlnim în spațiile UVT atât de mulți tineri entuziaști, talente dedicate pasiunii pentru robotică, pe care comunitatea universitară a UVT îi consideră un nucleu de avangardă din care se vor remarca viitorii studenți și apoi absolvenți ai UVT care, suntem convinși, vor da viață profesiilor viitorului.”

Marin Popescu
Marin Popescu, schimbat din funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar
debanat.ro

Printr-un ordin al ministrului Educaţiei, liberalul Sorin Cîmpeanu, liberalul Marin Popescu a fost demis din funcţia de inspector şcolar general. În locul lui Popescu va reveni PSD-ista Aura Danielescu, cumnata ministrului Sorin Grindeanu.

Cea mai râvnită funcţie dintre toate instituţiile deconcentrate din Timiş a fost cea de şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Funcţia a fost negociată inclusiv la nivelul liderilor naţionali ai PSD şi PNL. Liberalii au dorit păstrarea lui Marin Popescu, în timp ce PSD îşi dorea funcţia pentru Aura Danielescu, consilier judeţean, dar şi rudă cu minsitrul Sorin Grindeanu. De menţionat că Danielescu a mai deţinut în trecut această funcţie. PSD-iştii chiar doreau să cedeze trei deconcentrate în schimbul acestei funcţii.

Până la urmă, PSD a avut din nou câştig de cauză, culmea sub semnătura ministrului liberal al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a semnat un oridn prin care încetează detaşarea lui Popescu în funcţia de inspector şcolar general.

“Bună ziua stimați colegi! Vă mulțumesc pentru sprijin și înțelegere în acești aproape 2 ani. Să rămâneți sănătoși și puternici. Să ne vedem cu bine”, a fost mesajul pe acre Popescu l-a trimis presei în urma demiterii.

Site Refugiati 640x400 1
A fost lansată Platforma de sprijin pentru ajutorarea refugiaților ucraineni din România / Aplicația integrează iniţiativa Guvernului „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult!
edupedu.ro

Reprezentanţii Guvernului, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai „Code for Romania” au anunţat, vineri, lansarea unei Platformei de sprijin ce integrează iniţiativa Guvernului „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult!”, informează Agerpres, citat de G4Media.ro.

Noua platformă poate fi accesată, începând din 11 martie, la adresa www.dopohoma.ro, fiind accesibilă şi pe site-ul Guvernului României, şi are funcţionalităţi avansate de conectare a resurselor colectate la nevoile refugiaţilor din Ucraina, a precizat, într-o conferinţă de presă, consilierul de stat în cancelaria prim-ministrului, Mădălina Turza.

 

Sorin Cimpeanu Vorbeste Lumea PROTV 820x446
Sorin Cîmpeanu, a declarat că, pentru desfăşurarea unor cursuri online în universităţi, este nevoie ca Legea Educaţiei Naţionale să prevadă posibilitatea învăţământului hibrid
edumanager.ro

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanua declarat că, pentru desfăşurarea unor cursuri online în universităţi, este nevoie ca Legea Educaţiei Naţionale să prevadă posibilitatea învăţământului hibrid, iar Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior să certifice această formă de predare.

„Am creat posibilitatea, atât cât ne permite legea, a existenţei unei perioade tampon, la decizia fiecărei universităţi care îşi cunoaşte cel mai bine problemele şi modul de organizare, cu posiblitatea de recuperare a eventualelor pierderi până la finele semestrului doi. Ministerul Educaţiei este dator să respecte legislaţia în vigoare. (…) Este nevoie ca în Legea Educaţiei Naţională să prevedem o formă de învăţământ hibrid, care să poată să pună în valoare competenţele digitale achiziţionate atât de profesori, cât şi de elevi şi studenţi. Odată ce acest lucru se va întâmpla, va fi nevoie de standarde de evaluare din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii. (…) În momentul în care ARACIS certifică această formare în sistem hibrid, înseamnă că universităţile româneşti vor putea beneficia de avantajele digitalizării”, a afirmat Cîmpeanu.

El a adăugat că, în prezent, statul român acordă finanţare exclusiv pentru forma de învăţământ cu frecvenţă. „Statul român acordă finanţare exclusiv pentru forma de învăţământ cu frecvenţă. Nu a acordat şi nu acordă finanţare până în acest moment pentru forma de învăţământ cu frecvenţă redusă sau la distanţă. În absenţa unei motivaţii solide precum starea de alertă să renunţi la sistemul de asigurare a calităţii şi să periclitezi finanţarea programelor de studii nu cred că este un lucru pe care să şi-l dorească cineva. Trebuie introdusă în legislaţia primară această formă de organizare, mai apoi trebuie standarde de evaluare, mai apoi trebuie evaluări şi abia după aceea universităţile vor putea să predea în acest mod. (…) În momentul de faţă, cadrul legal nu mai există odată cu dispariţia stării de alertă”, a explicat ministrul. AGERPRES

NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9NGQ4NmZkNDE4ZTc1NjkzNjQwZjA1MDhiMTM2NzA3NGU=.thumb
PIAȚA MUNCII - creștere pe oferta de joburi remote
libertatea.ro

Din data de 24 februarie până în prezent, pe platforma de recrutare eJobs.ro au fost publicate peste 15.000 de oportunități de angajare. Deși în ușoară scădere față de perioada similară, din cauza contextului geopolitic, numărul total de joburi se menține cu 19% mai mare față de perioada similară a anului trecut și peste nivelul din 2020. În același timp, în ultimele două săptămâni, se observă o creștere și în ceea ce privește numărul de locuri de muncă remote de la 5%, cât erau în perioada anterioară, la 7,7% din numărul total de joburi, potrivit datelor eJobs România, liderul pieței de recrutare din România.

„Venim după doi ani dificili, în care majoritatea companiilor și candidaților s-au adaptat la noile condiții de lucru remote. În contextul ridicării tuturor restricțiilor, tot mai mulți angajatori doresc să-și aducă echipele la sedii, măcar pentru câteva zile pe săptămână. Cu toate acestea, creșterea numărului de locuri de muncă din ultimele două săptămâni ne spune că sunt tot mai mulți angajatori care înțeleg că nevoia de flexibilitate a angajaților nu dispare odată cu restricțiile, ci rămâne cât se poate de reală. Însă, cu siguranță, revenirea la munca de birou și continuarea în sistem hibrid se vor accentua tot mai mult în perioada următoare. Angajările pe toate domeniile și industriile vor continua, chiar și în contextul incert în care ne aflăm, căci nevoia acută de personal rămâne o constantă pe piața muncii.” Bogdan Badea, CEO eJobs România

Principalele orașe cu cele mai multe joburi noi rămân București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași. Acestea au totalizat peste 10.000 de locuri de muncă noi publicate în ultimele două săptămâni. De asemenea, după o perioadă lungă de timp, primele trei orașe de provincie, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, nu mai reușesc nici să depășească, nici să egaleze oferta de joburi din Capitală.

 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.