EȘTI AICI:
Revista presei – 14 mai 2021

Revista presei – 14 mai 2021

Image 2021 05 12 24793947 41 Clip Promovare Universitatilor Din Romania
VIDEO Cum vor universitățile din România să atragă studenți străini: Poți învăța la aceleași facultăți ca Adrian Ghenie și Laura Codruța Kovesi
hotnews.ro

Miercuri a fost lansat clipul de promovare a universităților românești, realizat de Ministerul Educației, sub umbrela StudyinRomania, în care, timp de 4 minute, se face o trecere în revistă generală a punctelor tari ale României, promovându-se inclusiv costurile mici, posibilitatea de dezvoltare personală, turismul și festivalurile.

„Da, poți învăța la aceeași facultate de arte din Cluj la care a studiat artistul român ale cărui lucrări au fost licitate la Sotheby's pentru 3 milioane de lire sau la aceeași facultate de drept absolvită de Procurorul-șef european. Da, este româncă”, se menționează în clip.

Printre punctele tari enumerate se regăsește și viteza mare a internetului, dar și prețurile mici. De asemenea, este prezentată și oferta de distracție - festivaluri de muzică și de teatru.

Nu lipsește nici menționarea vizitelor Prințului Charles în Transilvania.

Potrivit acestui clip, să înveți în România este o „aventură”. „Deci - educație de vârf, dezvoltare personală, costuri mici și o experiență care valorează milioane” este concluzia anunțată în clip.

Maratonulvaccinariicoverphoto
Universitatea de Vest din Timișoara se alătură principalelor instituții care încurajează vaccinarea împotriva covid-19, participând la cea de a doua ediţie a Maratonului vaccinării din Timișoara
timpolis.ro

UVT – prima universitate care a susținut o campanie de comunicare pro-vaccinare –, va participa la această ediție a Maratonului vaccinării de la Timișoara, când organizatorii propun un adevărat festival de momente artistice, muzicale și de arte vizuale, prezentând momente și recitaluri muzicale, lucrări și proiecte universitare și organizând mini-prezentări semnate de cadre universitare și studenți. Şi UVT, prin intermediul a patru facultăţi – Arte și Design, Muzică și Teatru, Fizică și Chimie, Biologie și Geografie – va contribui la momentele artistice cu mini-expoziții de artă, experimente, exponate pentru design, obiecte artistice, dar ne vom bucura și de acordurile mini-recitalurilor de flaut, de concertul de violă sau de cel al cvartetului de coarde.

UVT este prima universitate din România care a lansat în mediul public, începând din februarie, o campanie pro-vaccinare, în care s-au exprimat mai multe personalități semnificative ale vieții publice locale și naționale, care au transmis prin intermediul nostru câte un argument personal și chiar motivațional în favoarea vaccinării, în această gravă pandemie Covid-19”, declară rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea.

Acesta anunţă că universitatea are o rată a vaccinării angajaților situată printre cele mai mari din țară, comparativ cu ratele de vaccinare din alte universități. „UVT a devenit un model al conduitei responsabile. Ca urmare, așa cum este firesc, va fi prezentă și va susține extraordinarul eveniment de vaccinare de mare amploare, ediția a doua, care va fi organizat în acest weekend la CRAFT, unde ne vom alătura instituțiilor de cultură și sănătate, artiștilor și personalităților orașului, pentru a susține beneficiile medicale ale vaccinării, dar și importanța revenirii la normalitate prin imunizarea colectivă ce se obține prin vaccinarea de masă. Revenim la normalitate, ne vaccinăm!”, mai transmite Marilen Pirtea.

Studenti Laborator
Revenirea la normalitate! Studenții UPT s-au întors în campus pe băncile amfiteatrelor
ziuadevest.ro

Universitatea Politehnica Timișoara a fost una dintre instituțiile care s-au adaptat cel mai bine la noile realități impuse de contextul epidemiologic, a trecut cu succes de la învățământul în campus la cel online.

UPR a avut și experiența Campusului Virtual, a Centrului de e-Learning, prin intermediul cărora a derulat atât cursurile online, cât și o serie de webinarii care au avut scopul de a-i pregăti și consilia pe studenți în folosirea noilor resurse educaționale. De asemenea, prin intermediul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, a oferit studenților consiliere pentru adaptarea la noul sistem de învățământ. A fost un an plin de provocări pentru întreg sistemul de învățământ, care a fost nevoit să-și închidă porțile, să transfere cursurile în mediul online, unele în totalitate, altele alternând cu învățământul hibrid pe diferite perioade, în funcție de restricțiile impuse de pandemie.

În ultimul an s-a înregistrat o creștere majoră a resurselor utilizate pentru învățământul online în Campusul Virtual al UPT, au fost achiziționate suplimentar echipamente necesare pentru activitatea online, au fost dezvoltate instrumente digitale, inclusiv de către studenți, dar și cursuri online deschise, prin Centrul de e-Learning.

„Până la urmă, cred că trebuie să luăm și partea bună a lucrurilor, în sensul că ne-am adaptat, în acest an. Pentru noi, la Universitatea Politehnica Timișoara, a fost mai ușor, pentru că am avut un sistem destul de bine pus la punct, mă refer la Centrul de e-Learning și Campusul Virtual, care au derulat activități online și înainte de pandemie. Cadrele didactice care nu au predat în sistemul de învățământ la distanță au fost nevoite doar să-și adapteze cursurile la o platformă deja existentă, nu a trebuit să dezvoltăm un sistem de la zero.

646x404 (1)
Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi a decis: examene doar cu test negativ sau vaccin anti Covid-19. Studenţii se revoltă: „E discriminare“
adevarul.ro

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi spune că, dacă nu ar fi fost luată această decizie, exista pericolul ca diplomele de absolvire de la UMF Iaşi să nu fie recunoscute.

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa" din Iaşi nu pot participa la examene dacă nu prezintă adeverinţa de vaccinare sau un test Covid negativ. Decizia a fost luată în consiliul de administraţie al UMF şi îi include şi pe profesori şi supraveghetori.   Conform reprezentanţilor UMF Iaşi, studenţii vor avea acces în sala de examen doar dacă vor dovedi că s-au vaccinat împotriva coronavirusului sau dacă au efectuat un test Covid, al cărui rezultat este negativ.

„Pentru a participa la sesiunea de examene din perioada 29 mai - 19 iunie, studenţii vor prezenta înainte de fiecare examen unul din următoarele documente: certificat de vaccinare anti COVID, inclusiv în primă doză; test RT-PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore; rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; adeverinţă din care să rezulte că se află între a 16-a şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2", se arată în Decizia 516 din 12 mai, adoptată de Consiliul de Administraţie al UMF Iaşi şi semnată de rectorul Viorel Scripcariu.

O decizie similară a fost luată de Consiliul de Administraţie al UMF Iaşi şi în ceea ce priveşte cadrele didactice examinatoare şi personalul didactic auxiliar catedre.

 

Dreamstime S 156364089 E1605080018414
Sesiunea de examene va fi „în prezenţă fizică”, la Universitatea Transilvania
bzb.ro

După două sesiuni atipice, în online, studenţii de la Universitatea Transilvania vor susţine examenele la final de semestru II (în vară) în „prezenţă fizică”. Aşa cum a fost înainte de pandemie. „Vor fi respectate măsurile de protecţie sanitară, vor aerisi sălile, distanţarea dintre studenţi va trebui să fie de minim un metru, dacă examenul este scris. Dacă va fi examen oral, se va intra individual şi atunci, riscul (de infectare – n.r.) este mult mai diminuat. Sperăm cu toţii că situţia din punct de vedere sanitar se va îmbunătăţi, astfel încît să revenim la activitatea normală, aşa cum era înainte de pandemie”, a explicat, ieri, rectorul Universităţii Transilvania, prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

Dacă vor exista situaţii justificate, cu acordul conducerii, examinarea va putea fi făcută şi online. „Acolo unde vor fi situaţii deosebite, vom avea studenţi pozitivi sau în izolare şi starea lor de sănătate nu permite examinarea faţă în faţă, individual, cu justificări foarte clare pentru asemenea situaţii, vom accepta şi alte variante. În cazul cadrelor didactice, dacă avem asemenea situaţii speciale, cadrul didactic va fi înlocuit pentru examinare, iar dacă nu se poate acest lucru, tot individual se va da examen online”, a mai spus rectorul Universităţii Transilvania.

Reamintim că, în semestrul al II-lea, studenţii Universităţii continuă formarea în sistem hibrid. Mai exact, fac cursuri online, dar activităţile practice, seminariile laboratoarele le fac cu prezenţă fizică

Concursunu 452x640
Concurs internațional de canto la Timișoara: „Voci de primăvară”, la ediția cu numărul șapte
pressalert.ro

Cea de-a 7-a ediție a concursului international de canto Voci de primăvară are loc în perioada 13 – 15 mai, organizatorii acestui eveniment fiind Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

„În acest an nefast, în contextul nefericit al pandemiei, când libera circulație și întâlnirile în cadrul evenimentelor artistice sunt nerecomandate fizic, când arta și învățământul artistic a fost afectată atât de mult prin resursele neadegvate în pedagogia cântul vocal, cât și lipsa concurenței benefice prin privarea de concerte și audiții, au dus la o demobilizare și demotivare în studiul zilnic, atât de necesar performanței vocale.

Pentru a veni în sprijinul tinerilor artiști lirici, în devenire, ne propunem organizarea celei de-a VII-a ediții a Concursului Internațional de Canto «Voci de primăvară», de această dată ediție online, intenționând cu acestă ediție adaptarea la actul artistic vocal în mediul online dar și acumularea de tehnică vocală, realizare stilistică și de interpretare prin învățarea unui repertoriu nou impus de concurs.

 

HAI AI Index Report 2021 Social 960x640 9
AI - Harta evoluției inteligenței artificiale. SUA și China luptă pentru întâietate. Cum stă România? Citeşte întreaga ştire: Harta evoluției inteligenței artificiale. SUA și China luptă pentru întâietate. Cum stă România?
libertatea.ro

România nu se află între statele care au o strategie adoptată în privința inteligenței artificiale (AI) și nici măcar nu lucrează la una, arată Indexul Inteligenței Artificiale 2021, un raport realizat de Universitatea Stanford.

Ultimul deceniu a fost vital pentru inteligența artificială, iar anul 2020 a dus la creșterea impactului acesteia asupra lumii, în plină pandemie, arată raportul. Statele Unite au consemnat pentru prima oară o scădere a numărului angajărilor în domeniul inteligenței artificiale, ceea ce indică o maturizare a sectorului. Spre comparație, în restul lumii, acestea au crescut.

China a depășit Statele Unite în privința lucrărilor publicate în domeniu. Cercetătorii chinezi au fost citați de mai multe ori în jurnalele de specialitate decât cei americani. Cu toate acestea, SUA au în mod consistent și semnificativ mai multe documente prezentate în conferințe decât China în ultimii zece ani. Concomitent, tot mai multe fonduri guvernamentale merg spre utilizarea inteligenței artificiale, în vreme ce universitățile oferă acum studenților un număr dublu de cursuri specializate în domeniu față de anii din urmă.

 

 

Cristian Ghinea Gov Ro 820x547
Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: În administrația publică revine repartiția funcționarului la instituția care are nevoie de el
edupedu.ro

„Pentru Educație avem 3,7 miliarde de EURO și sunt foarte mândru că avem 12% din PNRR pentru Educație, ceea ce este mai mult decât recomandarea făcută de Parlamentul European de 10%. 10.000 de laboratoare vor dota școlile din România, 2.000 de microbuze verzi, peste 80.000 de săli de clasă, dotate cu mobilier, 50 de școli verzi nou construite. Sunt elemente care se regăsesc îcu indicatori de performanță în această componentă de Educație care este foarte foarte avansată și mulțumim domnului ministru Cîmpeanu pentru colaborarea pe care am avut-o împreună pe această zonă”, a spus Ghinea.

Ministrul a mai explicat cum va funcționa examinarea și repartiția funcționarilor publici, după model european:

„Pe partea de administrație publică avem întâi, pilot în 2022 și extins în 2023, un sistem național de examinare a funcționarilor publici pe modelul existent în Comisia Europeană. Adică dai un examen meritocratic ca să intri în corpul funcționarilor publici și de-acolo ești distribuit la instituția care are nevoie de tine. Este o revoluție clară, adevărată, în administrația publică, pe care vrem să o prindem în componenta de Administrație și am clarificat acum cu Comisia Europeana și un calendar de implementare”.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.