Cariera academică presupune, în România, îndeplinirea unor condiții care s-au aliniat în ultimii ani prin legislație la normele europene. Relativ, fiindcă prevederile Legii 1/2011 a Educației sunt dejucate adesea fără consecințe, iar comisiile de evaluare didactică funcționează pe principiul reciprocității: azi te trec eu, mâine mă ajuți tu.
Treptele didactice de la preparator, asistent, lector, conferențiar, profesor, la care se adaugă abilitarea pentru conducere de doctorat, impun un număr de publicații științifice, participări la conferințe, prezență internațională în domeniu. Doctoratul devine obligatoriu de la nivelul de asistent.
Numărul de lucrări științifice punctate crește cu cât gradul universitar este mai înalt, iar publicațiile cotate internațional sunt și ele obligatorii.
Lucrările științifice serioase presupun cercetări care durează uneori ani întregi. De aceea, este suspectă abundența lucrărilor științifice într-o perioadă scurtă, care atrage ascensiunea rapidă a unor cadre didactice. Și mai suspectă este publicarea unor studii în domenii diferite, fără legătură între ele.
Universitățile au, prin lege, obligația de a constitui regulamente, coduri și comisii de etică, proceduri de sancționare.
Verificarea lucrărilor suspecte de plagiat, altele decât doctoratul - care este făcută de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNADTCU) aflat sub Ministerul Educației - cade în competențaConsiliului Național de Etică a Cercetării Științifice (CNECSDTI), autoritate aflată în structura Ministerului Cercetării.
Cei 19 membri ai Consiliului Național de Etică sunt selectați în funcție de biografie și de alte criterii.