EȘTI AICI:
Revista presei – 10 decembrie 2021

Revista presei – 10 decembrie 2021

Universitatea De Vest Timisoara Foto Eyeinthesky
Conferința „Viitorul consilierii în carieră” – organizată prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT
timpolis.ro

În cadrul conferinţei, care va avea ca invitat special un profesor de la Kent State University, SUA, va fi dezbătut rolul consilierii în carieră în viața studenților și viitorul serviciilor de consiliere și orientare în carieră, în acord cu cerințele societății de astăzi.

Conferința „Viitorul consilierii în carieră” – organizată prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT, în parteneriat cu Asociația Consilierilor Români – va reuni specialiști în domeniul consilierii în carieră, cadre didactice universitare, psihologi, reprezentanți ai centrelor de consiliere și orientare în carieră din universitățile din România, reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, reprezentanți ai organizațiilor studențești, studenți din domeniile Psihologie și Științe ale educației, reprezentanți ai pieței muncii și ai mediului neguvernamental, precum și consilieri școlari din unități de învățământ preuniversitar.

Invitatul special al conferinței este prof. dr. Mark L. Savickas, de la Kent State University, SUA, un reputat specialist în domeniul consilierii în carieră, autorul al lucrării Career Construction Theory & Life Design, care va susține o prezentare cu titlul Tehnici de dezvoltare a comportamentului vocațional și profesional, vineri, 10 decembrie, începând cu ora 14

„Avem planificate activități diverse, precum studii de caz, în care specialiștii urmează să împărtășească exemple de bune practici și lecțiile oferite de schimbările inedite din ultimii ani, o serie de sesiuni de discuții cu specialiști în domeniu, în cadrul cărora vom porni de la situația actuală a serviciilor de consiliere în carieră din universități și vom căuta soluții pentru viitor, dar și o serie de workshopuri în care se discută abordări transdisciplinare în orientarea profesională. Simțim o imensă responsabilitate față de cele câteva sute de profesioniști din domeniul educațional care au decis să fie alături de noi în cele două zile de conferință. Este o bucurie enormă să observ cum colegii noștri de la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră au pus bazele unui eveniment care se dorește să devină unul emblematic pentru portofoliul universității noastre. Sunt sigur că vom avea nevoie în viitor de tot mai mulți specialiști bine pregătiți și cred că deviza noastră, «Become your best», va inspira viitoarele generații de experți în domeniul consilierii în carieră”, declară prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.

Conferinţa se desfăşoară în zilele de 9 şi 10 decembrie. Cei interesați pot urmări sesiunile conferinței live pe pagina de Facebook a Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT. Programul complet poate fi consultat aici.

NSC
New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre din Sibiu, cooperare inedită destinată creșterii rezilienței tinerilor în fața dezinformării
caleaeuropeana.ro

Consorțiul format din New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu derulează proiectul ”Investments in a Safer Future”, care a fost selectat de Divizia de Diplomație Publică a NATO în cadrul apelului de proiecte intitulat “Increasing Societal Resilience: Innovative Ways to Counter Disinformation and Hostile Information Activities”, ce urmărește să crească reziliență statelor NATO în fața campaniilor de dezinformare.

Proiectul reunește studenți de la Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și studenți de la mai multe facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara într-un cadru non-formal, ce presupune mai multe activități ce au ca scop sporirea rezilienței tinerilor în fața campaniilor de dezinformare, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Activitățile de până acum din cadrul inițiativei au presupus evaluarea atât a nivelului de cunoștințe privind activitatea NATO, cât și a potențialelor vulnerabilități la campaniile de dezinformare ce vor să submineze încrederea în valorile democratice și coeziunea la nivelul NATO. În primele două etape ale proiectului, au fost aplicate chestionare grupului-țintă din cadrul Universității de Vest din Timișoara, urmate de un focus-grup în care subiectele au fost aprofundate. Mai apoi, în a treia etapă a inițiativei, tinerii cadeți din Sibiu au fost instruiți să faciliteze un transfer de cunoștințe utile către colegii din Timișoara.

Etapa finală de implementare a proiectului ”Investments in a Safer Future” va avea loc sâmbătă, 11 decembrie, la Timișoara, când un grup de cadeți din cadrul Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” vor susține un seminar cu mai multe module pentru 45 dintre colegii lor de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Tineri de aceeași vârstă, dar cu preocupări profesionale diferite, vor putea împărtăși informații despre NATO și cooperarea dintre aliați, vor învăța cum să poată recunoaște mai bine știrile false și acțiunile de propagandă ostilă, într-un cadrul interactiv ce-i va ajuta să dezvolte un aparat critic și să conștientizeze mai bine proveniența și obiectivele campaniilor de dezinformare.

New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu  doresc să contribuie prin acest proiect și la instruirea viitorilor lideri din zona civilă și militară prin diseminarea informațiilor privind aportul NATO la sporirea securității României și a întregului Flanc Estic, investițiile în domeniul apărării fiind de fapt investiții într-un viitor mai sigur, care să asigure prosperitate și securitate regiunii noastre.

Proiectul este, totodată, și un exemplu al cooperării între mediul academic civil și militar, reprezentat de Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre, dar și între mediul academic și zona de expertiză non-guvernamentală, reprezentată de New Strategy Center, pentru creșterea rezilienței societale în față agresiunilor de tip informațional, mai ales pe segmentul tinerei generații.

Universitateaovidiusdinconstanta 1639065406
Universitatea Ovidius din Constanța a aderat la programul Data Science-SAS Academics
telegrafonline.ro

Universitatea Ovidius din Constanța a ratificat parteneriatul cu SAS Academics, inițiativă privată de formare a peste 5000 de specialiști români în Data Science până în 2025, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan al Facultății de Matematică și Informatică (FMI).

Potrivit sursei citate, la lansarea parteneriatului, organizată online, au participat peste 100 de studenți, mulți dintre ei urmând să își vor dezvolte abilitățile tech în Data Science și Inteligență Artficială.

Programul SAS Academics se adresează, în primul rând, studenților de la programul de master Cyber Security and Machine Learning, întrucât în curricula acestuia se pot integra numeroase instrumente și concepte din curricula SAS. Astfel, programul va beneficia de o dublă certificare internațională SAS pentru Machine Learning și Data Science. Totodată, curricula oferită de SAS poate fi integrată și în cadrul unor cursuri de licență, astfel că pot beneficia de acest program toți studenții FMI. Programul permite obținerea unor certificări recunoscute internațional pentru advanced analytics și data science, oferind o pregătire holistică în ariile AI și Data Science.

„Parteneriatul cu SAS reprezintă un mare atu pentru studenții noștri, unii dintre ei viitori specialiști în Data Science. Pe lângă cunoștinele teoretice împărtășite, ne bucurăm să le putem oferi sprijinul și expertiza liderului în domeniu, ceea ce reprezintă un factor diferențiator într-o piață în care cererea de specialiști IT este tot mai crescută”, a precizat lect. univ. dr. Gabriela Badea.

„În acest moment procesul de transformare digitală reprezintă o condiție esențială pentru organizațiile viitorului, cu focus pe AI și Advanced Analytics. Ca lider în domeniu, SAS susține dezvoltarea acestei piețe la 360 de grade, ceea ce înseamnă și sprijinirea dezvoltării societății în această direcție. Pe plan local, un prim pas esențial este reprezentat de acest parteneriat strâns cu mediul academic, care își propune să reducă decalajul existent de specialiști” afirmă Ștefan Baciu, Country Manager SAS Romania & Moldova.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Din Iasi (1)
Profesori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, premiați de Academia Română
bzi.ro

Trei profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) au fost premiaţi de Academia Română în cadrul ceremoniei care recunoaște cele mai bune lucrări și prezențe culturale și științifice românești realizate de-a lungul anului 2019. Evenimentul a avut loc miercuri, 8 decembrie 2021, în format hibrid.

Prof. univ. dr. Ioan Alexandru Tofan din cadrul Departamentului de Filosofie al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a fost distins cu Premiul „Dumitru Stăniloaie”, domeniul Teologie, pentru lucrarea „Omul lăuntric. Andrei Scrima și fizionomia experienței spirituale”.

În domeniul Științe Geonomice, Premiul „Ludovic Mrazec” a fost acordat Prof. univ. dr. Crina Miclăuș de la Departamentul de Geologie și Asist. univ. dr. Anca Seserman, Departamentul de Geologie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, pentru lucrarea ”When a mudstone was actually a “sand”: Results of a sedimentological investigation of the bituminous marl formation (Oligocene), Eastern Carpathians of Romania”. Lucrarea îi mai are ca autori pe Juergen Schieber, Bei Liu și Juan Teng din Statele Unite ale Americii.
Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.
646x404 (26)
Universitatea din Bucureşti a cumpărat cu o sumă uriaşă clădirea Facultăţii de Limbi Străine, de la congregaţia măicuţelor iezuite
adevarul.ro

Miercuri, 8 decembrie, printr-un contract încheiat între Universitatea din Bucureşti şi Congregatio Jesu (n.red. – Congregaţia Lui Iisus), Universitatea din Bucureşti a cumpărat cu 6,45 milioane de euro imobilul din strada Pitar Moş nr. 7-13, care găzduieşte Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.

Clădirea din Pitar Moş are o istorie fascinantă de aproape 160 de ani, fiind timp de aproape o sută de ani cea mai bună şcoală catolică de fete din Bucureşti. Inaugurată la 10 octombrie 1858, Şcoala de fete Sfânta Maria a funcţionat sub patronajul Bisericii Catolice până în 1948, când a fost confiscată de regimul comunist şi transformată în Institutul Maxim Gorki.  Ulterior, clădirea a devenit sediu al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine.

Retrocedată proprietarilor ei istorici, Congregatia Jesu, imobilul urma să fie eliberat de Universitate în următorii 4 ani şi jumătate. Într-un mesaj transmis de Congregatio Jesu România se arată că „şcoala de pe strada Pitar Moş a fost, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, un spaţiu sacru dedicat culturii, educaţiei şi formării tinerelor din Bucureşti”.

„Pe porţile lui au fost primite, deopotrivă, fiicele regilor noştri, ale miniştrilor, ambasadorilor, negustorilor, dar şi cele ale unor simpli cetăţeni. Astfel, interculturalitatea şi interconfesionalitatea se îmbinau armonios cu educaţia civică, cu pregătirea pentru a deveni cetăţene angajate şi responsabile ale societăţii româneşti. Ne bucurăm că acest spaţiu a fost încredinţat unui colegiu profesoral cu viziuni şi perspective foarte largi, umaniste, cu o mare deschidere, precum şi cu dorinţă de a colabora cu noi, ţinând astfel atât porţile instituţiei, cât şi inimile lor deschise pentru Congregaţia noastră”, continuă mesajul.

„Prin această achiziţie, Universitatea din Bucureşti îşi rezolvă, pe de-o parte, o problemă funcţională majoră şi, pe de altă parte, o problemă istorică, juridică şi morală. Păstrând clădirea, asigurăm continuitatea în spaţiile de învăţământ pentru cea mai mare facultate de limbi străine din România şi cea mai mare din Universitatea din Bucureşti, cu 200 de cadre didactice şi aproape 4.000 de studenţi. Prin achiziţia legală a clădirii deja retrocedată de instanţă proprietarului istoric deposedat abuziv de regimul comunist, Universitatea din Bucureşti face o dreptate istorică acestei congregaţii care a avut şi are o contribuţie majoră la educaţia copiilor şi în special a fetelor din întreaga Europă”, a declarat pentru ”Adevărul” Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti.

 

Decal
Copiii s-au dezobișnuit să vorbească limba pe care o vorbesc în mod normal la școală, în zonele unde limba vorbită în familie este diferită de limba vorbită la școală, spune Ligia Deca, consilier prezidențial, despre carențele școlii online
edupedu.ro

„Avem carențe în ceea ce privește capacitatea copiilor de a se integra în medii sociale, de a-și exersa abilitățile care țin de interacțiune socială, emoțională și mai este un aspect despre care vorbim destul de puțin, și anume faptul că în zonele unde limba vorbită în familie este diferită de limba vorbită la școală, copiii s-au dezobișnuit să vorbească limba pe care o vorbesc în mod normal la școală”, a declarat Ligia Deca, consilier prezidențial, despre aspectele negative ale școlii online, în cadrul în cadrul unei dezbateri organizate de Asociația Valentina România, pe tema drepturilor copilului.

Ea a dat exemplul elevilor care vorbesc limba rromani și a subliniat că aceștia: „De exemplu, avem copiii vorbitori de limba rromani, care nemaimergând la școală, de multe ori nemaiavând acces la învățământ online, vor avea deficiențe suplimentare în achizițiile educaționale generate și de lipsa de obișnuință de a comunica în limba în care li se predă la școală”.

Un alt aspect menționat de Ligia Deca se referă la nivel de educație al părinților: „Mai ales în familiile în care nivelul de educație al părinților este unul scăzut, contactul social al copiilor cu persoane care au un nivel mai ridicat de educație, iarăși a scăzut, și știm cu toții cat de mult influențează în România nivelul de educație al părinților, în general, achizițiile educaționale”.

Aceasta a amintit de elevii care nu au avut acces la școala online și faptul că unii părinți nu au petrecut mai mult timp cu cei mici: „40% dintre elevi, dacă ne luăm după unele studii, nu au avut acces la învățământ online, și nu vorbim de învățământ online de calitate, vorbim de învățământ online în general. Și mai îngrijorător, 1 din 3 dintre părinți spun că nu au petrecut mai mult timp cu copiii lor, deși mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă. Lucratul de acasă nu permite o conectare mai bună, din păcate, cu copiii care și aveau nevoie la rândul lor de mai mult timp pentru a suplini lipsa socializării pedagogice pe care o avem în școli”.

„Pe mine mă îngrijorează, de exemplu, că peste 60% dintre părinții din mediul rural nu au lucrat în perioada pandemică și asta s-a translatat foarte mult în ceea ce înseamnă capacitatea lor de a asigura un mediu propice învățării. Prețios spus, pentru că de fapt 48% dintre părinți nu au reușit să asigure alimente, rechizite, produse de igienă, curățenie, medicamente copiilor, asta ca să știm de unde plecăm”, a mai adăugat ea.

Tabla Matematica 1 1280x640
La Universitatea din Craiova se va inaugura un centru de cercetare româno-chinez în matematici aplicate
edumanager.ro

LaUniversitatea din Craiova se va inaugura un centru de cercetare româno-chinez în matematici aplicate, un proiect început în urmă cu câţiva ani şi în cadrul căruia vor activa şi 9 cercetători chinezi, singurii cercetători chinezi din România care beneficiază de suport financiar din partea China Scholarship Council (CSC).

Potrivit Universităţii din Craiova, acest centru de cercetare are ca obiectiv promovarea excelenţei autentice în cercetarea matematică şi consolidarea relaţiilor ştiinţifice dintre România şi China.

Membrii fondatori ai centrului de cercetare China-Romania Research Center in Applied Mathematics sunt prof. univ. dr. Dan Selişteanu, prorector Cercetare ştiinţifică şi relaţii cu mediul economic, prof. univ. dr. Vicenţiu Rădulescu, prof. univ. dr. Ionel Rovenţa (Universitatea din Craiova), Xianhua Tang (Central South University, Changsha), Runzhang Xu (Harbin Engineering University), Binlin Zhang (Shandong University of Science and Technology, Qingdao).

„Centrul de cercetare a fost înfiinţat ca urmare a intensei colaborări ştiinţifice cu matematicieni chinezi, începute în urmă cu câţiva ani şi care a fost concretizată cu publicarea a peste 50 de articole în reviste cu o foarte largă vizibilitate internaţională. În prezent, la UCV sunt 5 cercetători chinezi cu finanţare de la China Scholarship Council (CSC), alţi 4 cercetători urmând să sosească la Craiova, în ianuarie 2022. Aceştia sunt singurii cercetători chinezi din toate domeniile aflaţi în România cu suport financiar din partea CSC”, informează Universitatea din Craiova.

261191234 3106511306338305 4092163268449281622 N
Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020
contributors.ro

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de mare, de 143 mii locuitori. Raportat la numărul populației rezidente  a țării indicatorul  a avut nivelul cel mai ridicat din cele 9 țări membre ale Uniunii Europene în care populația a fost în declin (Bulgaria, Croația, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Ungaria și România). Veritabila escaladare a declinului s-a produs prin recrudescența scăderii naturale a populației (120 mii locuitori), în urma ascensiunii masive a numărului de decese,  și în secundar prin migrație externă netă negativă (doar 23 mii persoane). Migrația externă în țările europene a marcat un recul drastic prin măsurile restrictive adoptate de guvernele europene (și din alte părți)  în circulația persoanelor. Datele Institutului Național de Statistică asupra mișcării naturale a populației în lunile ianuarie-septembrie din acest an indică un declin natural consistent mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului trecut – 91 mii locuitori față  de  66 mii. Majorarea provine numai din ascensiunea numărului de decese, numărul născuților vii nefiind în regres. Dacă declinul natural din acest ultim trimestru al anului va fi la nivelul celui din anul trecut, întreaga scădere naturală a populației în anul 2021 s-ar putea să atingă 140 mii locuitori. Enorm pentru o populație de 19 milioane locuitori! I se va adăuga contribuția negativă a migrației externe din acest an, mărind dimensiunea declinului populației.

O radiografie la nivelul localităților, județelor și regiunilor de dezvoltare economică relevă amploarea crizei demografice în care se află țara.  Peisajul este cel al unui dezastru în care cei mici și slabi dispar inexorabil alimentând cu puținul  care le-a mai rămas  pe cei  mai mari și mai puternici. Dar acest puțin nu îi poate salva pe termen lung pe cei din urmă, ei înșiși purtând tarele  unei maladii cronice, denatalitatea.

Din cele 3122 de localități în numai 244 a existat o creștere naturală a populației iar nivelul acestei creșteri a fost mai mic de 7 mii locuitori (tabelul 1). În 92 la sută dintre localitățile țării numărul decedaților l-a depășit pe cel al născuților, declinul natural ajungând la aproape 126 mii locuitori. Cifrele sunt catastrofale la o populație de 19 milioane locuitori.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.