EȘTI AICI:
Revista presei – 1 iulie 2022

Revista presei – 1 iulie 2022

FOTO 7f4937dc
Din Ucraina, la Timişoara! Expoziţia care uneşte oameni şi suflete!
sursadevest.ro

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, găzduieşte o expoţie foto pe care nu trebuie să o ratezi.

Evenimentul, organizat cu ajutorul Annei Safronova, artist fotograf, din Kiev, are vernisajul astăzi, la Galeria MANSARDA a Facultății de Arte și Design Timișoara, strada Oituz nr.4.

„INTERFOTO” – ediția 2022 – UCRAINA are, de această dată, un caracter special, datorat contextului socio-politic din Ucraina și este dedicată tinerilor artiști fotografi ucraineni.

„Fotografia ucraineană, așa cum este și cultura sa, se dezvoltă astăzi pentru a defini ideea unei țări independente, cu propria sa istorie, cultură, mod de gândire și percepție a frumosului. Istoric, școala de fotografie ucraineană și-a câștigat recunoașterea datorită Școlii de fotografie din Harkov, care avea ca scop, în primul rând, să dezvăluie problemele sociale asociate cu traiul în perioada sovietică și post-sovietică”, spune Anna Safronova care urmează studiile postdoctorale la Universitatea de Vest Timișoara.

Kievul poate fi numit un oraș fotografic, bogat în studiouri foto, școli de fotografie, cercuri fotografice și galerii de artă.

În consecință, numărul fotografilor cu proiecte proprii, atât comerciale, cât și artistice, crește în fiecare an.

În ultimul an, în capitala Ucrainei au avut loc frecvent festivaluri, expoziții și târguri de fotografie, precum și festivaluri de carte ale artiștilor fotografi ucraineni.

“Deși expoziția INTERFOTO 2022 UCRAINA a fost organizată într-un interval de timp foarte scurt, aceasta include, în schimb, o colecție de lucrări ale unor fotografi complet diferiți, cu care am avut plăcerea de a comunica și de a lucra. Toți acești oameni și-au exprimat disponibilitatea de a se angaja în proiect. Din păcate, mulți dintre ei au fost nevoiți să părăsească urgent țara, iar multe lucrări s-au pierdut sau au fost lăsate în patria lor, fără posibilitatea promovării în continuare a acestora. Unii dintre prietenii mei apropiați, dintr-un motiv sau altul nu au putut participa la expoziție dar toți s-au bucurat chiar și pentru că li s-a oferit posibilitatea de a participa. Primul motiv pentru o astfel de atitudine este că toți sunt îndrăgostiți de fotografie ca de munca vieții lor, nu nu doar ca de un hobby obișnuit sau o profesie. Lucrările prezentate sunt create de artiști de diferite vârste, experiență și abilități profesionale, precum și nivel de recunoaștere, deși toate sunt interesante și originale în felul lor”, mai spune Anna Safronova.

Expoziția poate fi vizitată în Galeria MANSARDA a Facultății de Arte și Design Timișoara, strada Oituz nr.4, în perioada 30 iunie – 7 iulie 2022, sau online pe www.arte-fact.uvt.ro.

ID198141 INQUAM Photos George Calin
Noul secretar de stat din Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, va coordona reforma planurilor-cadru și curriculumului, anunță ministrul Cîmpeanu
edupedu.ro

Noile planuri cadru pentru liceu ar trebui să intre în vigoare din septembrie 2023, așa cum menționează insistent în ultimele declarații, ministrul Sorin Cîmpeanu. Legea Educației, bazată pe proiectul România Educată, nu a fost deocamdată lansată în dezbatere publică, iar pentru implementare este necesar un an.

În conferința de astăzi în care au fost anunțate rezultatele finale ale Evaluării Naționale, ministrul Sorin Cîmpeanu a răspuns la o întrebare legată de cum va arăta programa pentru Evaluarea Națională de anul viitor, în contextul în care se vorbește tot mai mult despre noile planuri cadru pentru liceu, ce ar trebui să se aplice din septembrie 2023.

Anul viitor cei care vor fi clasa VIII-a vor fi avut probleme cu funcționarea, știu din clasele a V-a și a VI-a, vom ține cont. Pe măsură ce înaintăm înregistrăm progrese spre normalizare, spre stabilirea unei tematici conforme programei. N-aș vrea să uităm faptul că începând cu septembrie 2023 ne-am angajat că vom avea planuri cadru complet noi la liceu, că vom avea un curriculum puternic reformat în spatele fiecărei discipline, că vom avea planuri-cadru revizuite la învățământul primar și gimnazial. Domnul secretar de stat Bogdan Cristescu pentru asta este secretar de stat în Ministerul Educației să se ocupe de coordonarea reformei planurilor-cadru și curriculumului. Și asta se va reflecta, bineînțeles, și în programa de examen,” spune Cîmpeanu.

Ieri, ministrul Educației a anunțat ce discipline vor face parte probabil din trunchiul comun, la liceu. Lipsesc religia, limbile moderne și educația fizică.

Legat de situațiile în care au fost înregistrate diferențe pe evaluările la subiectele de tip grilă, soluția este formarea profesorilor.

Ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu 2
Cîmpeanu: Am stat să mă gândesc ce nu a fost bine în Legea 1. Nu a fost însoțită de o arhitectură de sistem, nu a fost însoțită de mecanisme care să poată face posibile acele schimbări
edupedu.ro

Legea 1 din 2011, actiuala legea a Educației Naționale aflată în vigoare, nu a fost însoțită de o arhitectură de sistem și de de mecanisme care să poată face posibile acele schimbări de proces, a declarat ministrul Educației la TVR Info. Sorin Cîmpeanu a spus că noile proiecte de lege pe care le va propune au, în egală măsură, schimbări de proces și arhitectură de sistem.

Cîmpeanu a dat și un exemplu depsre ce înseamnă acest lucru – a spus că dacă eșrti un inginer și „vrei să deviezi un râu, acesta este un parametru de proces, dar dacă nu i-ai făcut și canalul pe care să fie deviat acest râu, nu ai niciun fel de șansă”, spunând că „am învățat lecțiile acestea”.

„Am stat să mă gândesc ce nu a fost bine în Legea 1. Legea 1 din 2011, în varianta ei inițială are foarte mult prevederi bune. Toate acele prevederi sunt parametrii de proces. Parametri de proces care sunt buni, dar ea nu a fost însoțită de o arhitectură de sistem, nu a fost însoțită de mecanisme care să poată face posibile acele schimbări de proces. Acum, învățând din această experiență, în proiectele de lege pe care le vom propune vom avea în egală măsură schimbări de proces și arhitectură de sistem. Cu alte cuvinte, dacă ești un inginer bun, iertați mă că mă întorc la profesia mea de bază, și vrei să deviezi un râu acesta este un parametru de proces, dar dacă nu i-ai făcut și canalul pe care să fie deviat acest râu, nu ai niciun fel de șansă. Am învățat lecțiile acestea și avem și arhitectură de sistem”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Reamintim că Legea 1/2011 a intrat în vigoare în 10 ianuarie 2011, iar prima modificare a fost făcută pe 5 octombrie în același an. Au urmat schimbări fundamentale ale legii în perioada 2012-2015, iar în prezent este cel mai modificat act normativ dintre toate cele existente în repertoriul legislativ al ultimului deceniu, potrivit aprecierilor Consiliului Legislativ din 2020 – are numai puțin de 112 modificări, din care 6 în ultimul an.

646x404 (62)
Guvernul a aprobat proiectul prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro
adevarul.ro

Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de miercuri, un proiect prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro, care vor fi garantate de stat. Banii vor putea fi folosiţi pentru plata chiriei, finalizarea studiilor, respectiv cheltuieli pentru creşă, grădiniţă sau chiar cumpărarea unui autoturism.

Gabriela Firea a declarat la finalul şedinţei de Guvern că a fost amânată mai mulţi ani posibilitatea ca tinerii şi studenţii să dispună de creditare cu garanţia statului.

“Aş vrea să mă refer aici la un proiect care a fost de multe ori solicitat de către tineri să se aplice şi în România, dar, din păcate, această decizie s-a amânat ani de-a rândul şi anume posibilitatea ca tinerii studenţi sau ieşiţi din perioada studenţiei să poată să beneficieze şi ei, la fel ca în orice ţară europeană sau ca în Statele Unite ale Americii, de posibilitatea de creditare cu garanţia statului, pentru că în cazul tinerilor, aici este de fapt cea mai mare dificultate, neavând cei mai mulţi dintre ei proprietăţi sau neavând venituri crescute nu pot să justifice posibilitatea în faţa unui agent bancar că poate să restituie un credit pe care eventual l-ar contracta de pe piaţa bancară privată”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a precizat că în cazul studenţilor creditul este de 10.000 de euro, iar pentru tineri, de 15.000 de euro.

 

Comert Online
România a generat aproape jumătate din comerțul online din Europa de Est
cursdeguvernare.ro

Piața comerțului electronic din România a fost estimată la 6,2 miliarde de euro în 2021, vânzările de la nivel local reprezentând jumătate din totalul realizat la nivelul Europei de Est, potrivit unui studiu Ecommerce Europe și EuroCommerce.

Cu o creștere de 13% la nivel european în 2021, până la 718 miliarde de euro, comerțul electronic a demonstrat că a devenit și mai ferm ancorat în economie și societate, după ce în perioada pandemiei de COVID-19 a reprezentat pentru mulți oameni principala sursă de aprovizionare, se arată în Raportul 2022 privind comerțul electronic european publicat de către Ecommerce Europe și EuroCommerce.

În România, cifra de afaceri a comerțului electronic a fost estimată la 6,2 miliarde de euro în 2021, în creștere cu 11% față de 2020, iar pentru 2022 sectorul este estimat să crească cu 13%, până la 7 miliarde de euro.

Astfel, vânzările realizate în România au reprezentat anul trecut aproape jumătate din totalul realizat la nivelul Europei de Est, estimat la 14 miliarde de euro.

„Principalii jucători din piață au realizat investiții semnificative în ultimii ani, pentru a-și spori capacitatea de procesare și viteza de livrare, precum și a crește gama de produse astfel încât să răspundă nevoilor consumatorilor. Cu deschidere și implicare din partea tuturor celorlalți factori interesați să pună umărul la dezvoltarea economiei digitale, putem susținere tot mai multe IMM-uri să vândă online atât în țară, cât și în afara ei, astfel încât să putem vedea o creștere economică și bunăstare”, a declarat Florinel Chiș, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online, membră a Ecommerce Europe.

Luca Cassetti, Secretarul General al Ecommerce Europe, a avertizat asupra perspectivelor îngrijorătoare ce decurg din situația geopolitică actuală.

„Deși încă greu de evaluat, războiul din Ucraina va avea consecințe majore asupra economiei europene, precum și asupra piețelor de comerț electronic. Mulți dintre membrii noștri au raportat deja scăderi ale puterii de cumpărare și ale încrederii consumatorilor, în principal din cauza prețurilor ridicate la energie, inflației și incertitudinii cu privire la viitor. Facem apel la statele membre ale UE și factorii de decizie politică să sprijine economia și cetățenii Europei în aceste vremuri dificile, continuând în același timp să lucreze pentru un cadru legislativ pregătit pentru viitor, potrivit pentru retailul omnichannel”, a declarat Luca Cassetti.

3ilustratie Salariu Consultant Recrutare 002
RESURSE UMANE - Un consultant în recrutare câştigă între 800 şi 1.000 de euro net pe lună
zf.ro

Un consultant în recrutare are un salariu care variază, în medie, între 800 şi 1.000 de euro net pe lună, după cum arată datele furnizate de platforma de recrutare online BestJobs.

„Recrutarea este un domeniu foarte dinamic, atât din punct de vedere al cererii pentru specialişti, cât şi al activităţii care este într-o permanentă schimbare. Pentru rolul de consultant în recrutare, pe lângă studiile superioare specializate în psihologie, sociologie sau resurse umane, cunoştinţele privind legislaţia muncii şi cunoaşterea unei limbi străine la un nivel avansat sunt „must-have“. Oferta salarială medie pentru rolul de consultant în recrutare se plasează în intervalul 800 - 1.000 de euro/lunar, în funcţie de senioritate şi experienţă. Companiile care recrutează în acest moment pentru astfel de poziţii caută specialişti în Braşov, Bucureşti, Ploieşti şi Timişoara şi jobul se poate realiza de la distanţă“, afirmă Andrei Frunză, CEO al BestJobs.

Cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale specifice acestui tip de job sunt: pachet de bonus în funcţie de performanţe, bonuri de masă, precum şi traininguri de specializare.

În prezent, 801 de posturi vacante pentru poziţia de consultant în recrutare sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Braşov, Timişoara, Ploieşti şi în regim de muncă remote.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.