PRV  |
Anexa 1. Modificarea nr. 1 la Regulamentul de Organizare și Funcționare a Centrului de Cercetări în Științe Penale
Anexa 2. Modificarea nr. 1 la Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comisiei de Etică Universitară din cadrul Universității de Vest din Timișoara
Anexa 3. Modificarea nr. 2 la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare de licență și de masterat la Universitatea de Vest din Timișoara
Anexa 4. Raportul Comisiei de Etică și Deontologie Universitară din cadrul Universității de Vest din Timișoara, aferent anului 2024
Anexa 5. Raportul referitor la activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și creație artistică a Universității de Vest din Timișoara, aferent anului 2024
Anexa 6. Structura anului universitar 2025 – 2026
Anexa 7. Solicitarea doamnei conf. univ. dr. Negruț Lucia de a desfășura activități didactice în regim de plata cu ora în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Facultatea de Medicină Dentară, în anul universitar 2024 – 2025
Anexa 8. Cererea de afiliere în cadrul IOSUD-UVT a doamnei Conf. univ. dr. Bucur Venera Margareta, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu abilitare în domeniul Asistență socială
Anexa 9. Cererea de afiliere în cadrul IOSUD-UVT a doamnei Conf. univ. dr. Dincă Melinda, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu abilitare în domeniul Sociologie
Anexa 10. Cererea de afiliere în cadrul IOSUD-UVT a doamnei Conf. univ. dr. Domil Aura Emanuela, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu abilitare în domeniul Contabilitate
Anexa 11. Cererea de afiliere în cadrul IOSUD-UVT a doamnei Conf. univ. dr. Abrudan Denisa Bogdana, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu abilitare în domeniul Management
Anexa 12. Cererea de afiliere în cadrul IOSUD-UVT a domnului Conf. univ. dr. Pantea Marius Ioan, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu abilitare în domeniul Management
Anexa 13. Cererea de afiliere în cadrul IOSUD-UVT a doamnei Conf. univ. dr. Lăzăreanu Carmen Gabriela, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu abilitare în domeniul Asistență socială
Anexa 14. Rezoluția comisiei de abilitare de a i se conferi atestatul de abilitare doamnei Lect. univ. dr. Mitescu Manea Mihaela, în domeniul de doctorat Științe ale educației
Anexa 15. Componența comisiilor de concurs aferente concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante în semestrul al II-lea, anul universitar 2024 – 2025, din cadrul Universității de Vest din Timișoara
Anexa 16. Componența comisiilor de evaluare a fișelor de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, propuse pentru concursurile de ocupare a posturilor didactice și de cercetare vacante în semestrul al II-lea, anul universitar 2024 – 2025, din cadrul Universității de Vest din Timișoara
Anexa 17. Componența comisiilor de soluționare a contestațiilor, propuse pentru concursurile de ocupare a posturilor didactice și de cercetare vacante în semestrul al II-lea, anul universitar 2024 – 2025, din cadrul Universității de Vest din Timișoara