PRV  |
Anexa 1. Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare de licență și de masterat la Universitatea de Vest din Timișoara, ediția a IX-a
Anexa 2. Regulamentul privind statele de funcții și normele universitare, ediția a IX-a
Anexa 3. Metodologia privind organizarea și desfășurarea de activități de învățare, predare, cercetare și aplicative în format mixt la programele de studii universitare la forma de învățământ cu frecvență la Universitatea de Vest din Timișoara, ediția I
Anexa 4. Codul drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara, ediția a VIII-a
Anexa 5. Solicitările unor cadre didactice de a desfășura activități didactice în regim de plata cu ora în cadrul altor instituții, în anul universitar 2022-2023
Anexa 6. Cererea de afiliere în cadrul IOSUD-UVT a doamnei Prof. univ. dr. Eugenia Rodica Mihaela Vosganian, titular la Universitatea Națională de Muzică din București, abilitat în domeniul Muzică
Anexa 7. Indicatorii tehnico-economici actualizați aferenți proiectului “Reabilitarea si extinderea spatiilor de învățământ in vederea creșterii relevantei învățământului universitar socio-economic” – COD SMIS 119831