YOU ARE HERE:
Program terapeutic de recuperare post-COVID-19, oferit de UVT

Program terapeutic de recuperare post-COVID-19, oferit de UVT

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Preocupată de aspectul responsabilității sociale și de participarea la efortul colectiv de normalizare a vieții, UVT lansează un program terapeutic cu exerciții fizice, destinat celor care se află în etapa post- COVID-19.

Acesta se adresează pacienților COVID-19 vindecați, care au o trimitere eliberată de un medic specialist, prin care li se recomandă exerciții de recuperare respiratorie și/sau musculară.

Programul terapeutic va cuprinde ședințe de antrenament, cu exerciții fizice coordonate de specialiști ai Facultății de Educație Fizică și Sport, care se vor desfășura în aer liber pe terenurile de sport ale UVT, după un calendar ce va fi anunțat participanților înscriși. Persoanele care își doresc să participe la acest program terapeutic și care au o trimitere medicală, se pot înscrie prin intermediul acestui FORMULAR.

Scopul reabilitării post-COVID 19 urmărește: reducerea riscului de readmisie, ameliorarea calității vieții pacienților, eliminarea/diminuarea consecințelor negative: respiratorii, musculo-scheletale, neurologice, cognitive, psiho-sociale determinate de COVID-19, precum și reinserția rapidă funcțională, socială și profesională.

În funcție de statusul clinic și vârstă, programul terapeutic poate fi individualizat și personalizat, pe baza evaluării pacienților cu ajutorul echipei multidisciplinare: medic, kinetoterapeut, profesor de educație fizică și sport, psiholog.

  • Reabilitare respiratorie

Tehnici precum relaxarea, respirația diafragmatică, dirijarea aerului în căile respiratorii superioare, tehnici de clearance respirator, igiena bronșică, tehnicile de expansiune pulmonară (presiune expiratorie pozitivă), posturi de facilitare respiratorie, antrenamentul muscular respirator pot fi individualizate pacienților.

Activități propuse: kinetoterapie respiratorie, terapie incitativă

  • Gimnastică respiratorie

Mobilizarea și tonifierea mușchilor respiratori, tehnici de ameliorare a supleții musculare și a mobilității articulare, ameliorarea posturii corporale și conștientizarea posturii corecte, antrenament al musculaturii respiratorii.

Activități propuse: gimnastică respiratorie, stretching

  •  Antrenament la efort

Îmbunătățire semnificativă a fitnessului prin optimizarea funcției cardio-vasculare, respiratorii, a rezistenței la efort, a calității vieții și diminuarea depresiei.

Activități propuse: mers atletic, ciclism, jogging.

  • Tonifierea musculaturii

Exerciții pentru optimizarea activităților zilnice: exerciții de tonifiere generală și specifică, exerciții de echilibru și coordonare.

Activități propuse: exerciții de forță, echilibru, coordonare, gimnastică de recuperare.

La conferința de presă pentru prezentarea acestui program au participat: Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, conf. univ. dr. Adrian Nagel (Decan FEFS) și conf. univ. dr. Bogdan Almajan (FEFS). Înregistrarea conferinței de presă poate fi urmărită pe PAGINA DE SOCIAL-MEDIA UVT.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.