YOU ARE HERE:
MUSICOOLT – un proiect inovator al Facultății de Muzică și Teatru

MUSICOOLT – un proiect inovator al Facultății de Muzică și Teatru

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Un proiect creativ, de popularizare a muzicii contemporane, debutează în cadrul Facultății de Muzică și Teatru a UVT. „MUSICOOLT” este organizat de către doi dintre exponenții acesteia, lect. univ. Gabriel Almași, recent câștigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020 și conf. univ. Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori și cadre didactice ale FMT-UVT.

Șapte compozitori din patru zone diferite – Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi – îşi propun să demonstreze că muzica contemporană nu este deloc ermetică şi inaccesibilă publicului ne-specialist, ci din contră: este vie, colorată şi capabilă să genereze emoții puternice. „Nu trebuie să fii muzician ca să te îndrăgosteşti de muzica contemporană, nici nu trebuie să ai vreo pregătire muzicală prealabilă pentru a te bucura de cele mai moderne limbaje muzicale. Trebuie să ai doar urechi curioase şi minte deschisă”, transmite public echipa proiectului MUSICOOLT.

Astfel, orice curios cu vârsta între 16 şi 116 ani este binevenit să facă ZOOM IN pe muzica nouă, începând din data de 8 aprilie, alături de muzicienii din UVT și de prietenii lor.

Întâlnirile MUSICOOLT vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19:00, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului.

Iată programul întâlnirilor:

•  8 aprilie: „Mersul trenurilor în muzică” – Gabriel Almaşi (Timişoara)

•  22 aprilie: „Mierla staccato” – Gabriel Mălăncioiu (Timişoara)

• 6 mai: „Cum prepari un pian: rețete pentru o ureche gurmandă” – Diana Rotaru (Bucureşti)

• 20 mai: „Curiosul caz al minimalismului muzical: ce auzim și ce ascultăm” – DanDe Popescu (Bucureşti)

• 3 iunie: „Corul cum nu l-ați mai auzit – creația a cappella în sec XX-XXI, între tradiție și experiment” – Șerban Marcu (Cluj-Napoca)

• 17 iunie: „Intertextualitatea – povestea din spatele muzicii secolelor XX și XXI” – Cristian Bence-Muk (Cluj-Napoca)

• 1 iulie: „Muzica religioasă în creația compozitorilor contemporani” – Ciprian Ion (Iaşi)

Iubitorii de muzică sunt invitați să urmărească pagina M U S I C O O L T (facebook.com/MUSICOOLT) pentru linkurile întâlnirilor de pe Zoom.

Parteneri: Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iaşi – Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice.

Contact:

Adrian Korek, adrian.korek@e-uvt.ro

Prodecan, Facultatea de Muzică și Teatru UVT

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.