YOU ARE HERE:
Istorici și cercetători de elită, în conferință la UVT

Istorici și cercetători de elită, în conferință la UVT

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on email
Share on print

Departamentul de Studii Românești din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a UVT urmează să organizeze, în perioada 16 -17 martie, conferința internațională ”Borders and communities in Central and South-Eastern Europe”.

Scopul acestui eveniment este acela de a conecta istoricii din Europa centrală și de sud est, de a deschide dialogul între istoriografiile învecinate, acest spațiu fiind în trecut unul de contacte și conflicte între Apus și Răsărit și, în același timp, un model de coabitare. Din Antichitatea târzie până în prezent, oamenii și comunitățile din arealul central european, indiferent de limbă și etnie, au fost forțați să trăiască împreună, uneori în aceleași granițe, alteori separați.

Comunicările pun în dezbatere problematicile politice, religioase și culturale, dar și de istorie socială a comunităților din zonele de frontieră, schimbul de idei și bunuri, precum și modul de raportare a oamenilor la frontiere. Subiecte precum violența în Evul Mediu, situațiile pandemice din perioada modernă, procesele de vrăjitorie, statutul minorităților ori destinul patrimoniului cultural reprezintă tot atâtea rute de cercetare istorică de interes.

Au răspuns la apelul conferinței peste 100 de cercetători de elită, dar și cercetători aflați la începutul carierei, istorici și arheologi, din cele mai mari centre universitare și academice ale României precum și din Anglia, Italia, Ungaria, Serbia, Republica Moldova, Macedonia și Polonia.

În condițiile situației pandemice, lucrările conferinței se vor derula exclusiv online, întregul program, precum și link-urile aferente, fiind disponibile aici: https://litere.uvt.ro/wp-content/uploads/2021_Borders_Final_program_abstracts.pdf

Dr. Adrian Magina

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.