EȘTI AICI:
West Summer University

West Summer University

West Summer University (WSU) este un proiect pentru elevi, tip școală de vară, organizat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

West Summer University (WSU) are scopul de a familiariza elevii din clasele a X-a și a XI-a cu mediul universitar, pentru a sprijini procesul decizional al acestora cu privire la continuarea studiilor după absolvirea studiilor liceale.

 În cadrul proiectului, elevii vor participa la un program de cursuri, seminare şi laboratoare reprezentative pentru anul I de studii al ciclului de studii universitare de licență, din domeniul pentru care au optat la înscriere, susţinute de cadre didactice universitare din UVT. De asemenea, aceștia vor lua parte la mai multe sesiuni de consiliere vocațională furnizate de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT, prin care vor fi sprijiniți să își dezvolte capacitatea de auto-cunoaștere. În plus, pe parcursul școlii de vară participanții vor lua parte și la activități de educație non-formală, dezbateri, competiții, sesiuni de informare, activități de socializare și vor descoperi și oportunitățile pe care municipiul Timișoara le oferă studenților. 

Astfel, în fiecare vară, timp de mai bine de două săptămâni, peste 300 de elevi din România și din Republica Moldova vor descoperi viața de student la UVT prin intermediul West Summer University.

Ediția WSU din anul 2024 se va desfășura în perioada 18 iulie – 3 august 2024, iar înscrierea se poate realiza prin completarea ACESTUI FORMULAR până la data de 12 mai 2024, ora 23:59.

Pentru mai multe informații, puteți accesa AICI site-ul web al proiectului.