Consiliere pentru elevi
Servicii de consiliere individuală pentru elevi și alți aspiranți la studii universitare
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al Universității de Vest din Timișoara (UVT) pune la dispoziție servicii de consiliere individuală în carieră elevilor sau altor aspiranți la studii universitare care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional.
În cadrul ședințelor de consiliere se vor discuta aspecte ce țin de aptitudini, abilități, interese personale și profesionale, oferta educațională UVT și alte aspecte relevante, astfel încât beneficiarii să poată lua cea mai bună decizie privind propria carieră.
Fiecare elev sau aspirant la studii universitare poate beneficia de 3 ședințe de consiliere individuală în carieră, oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT.
Toate serviciile oferite de CCOC-UVT sunt gratuite.
Pentru a programa o ședință de consiliere individuală în carieră, persoanele interesate pot completa ACEST FORMULAR.
De asemenea, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) pune la dispoziție în mod gratuit tuturor celor interesați platforma de testare psiho-vocațională YTM. Mai multe detalii despre aceasta, AICI.
Pentru alte informații îți stăm la dispoziție la adresa de e-mail ccoc@e-uvt.ro.
Webinare pentru elevi
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC-UVT) facilitează și o serie de webinare adresate elevilor din întreaga țară, în cadrul unui program constituit special pentru a le oferi acestora sprijin în procesul decizional cu privire la continuarea studiilor în urma absolvirii studiilor liceale.
Atelierele desfășurate în cadrul acestui program abordează tematici precum:
- Autocunoaștere și dezvoltare personală
Acest webinar propune o analiză a felului nostru unic de a fi, a calităților, valorilor și resurselor noastre, precum și a importanței acestora în procesul de dezvoltare personală.
- Încrederea personală și stima de sine
Prin acest webinar elevii vor descoperi factorii care influențează stima de sine, tipurile de stimă de sine, ce înseamnă simțul eficienței personale și cum ne influențează autoeficacitatea viitoarele alegeri și decizii.
- Cum ne influențează convingerile personale în procesul de luare a deciziilor
Acest webinar își propune să ofere elevilor informații privind convingerile personale, de câte tipuri sunt acestea și cum influențează ele luarea deciziilor în viața de zi cu zi.
- Cum îmi planific o carieră de succes?
Prin acest webinar ne propunem să oferim elevilor un sprijin în procesul de descoperire a abilităților și intereselor profesionale, dar și în explorarea pașilor necesari în construirea unei cariere de succes.
- Învață cum să înveți!
În cadrul acestui webinar vom afla cum să adoptăm o atitudine pozitivă cu privire la procesul de învățare, care sunt factorii care facilitează acumularea de noi cunoștințe, dar și detalii despre stilurile de învățare și strategiile eficiente în elaborarea și organizarea informației.
- Identificarea și gestionarea emoțiilor
Prin intermediul acestui webinar ne propunem să abordăm conceptul de inteligență emoțională, care are la bază două elemente, noi și ceilalți – noi, prin identificarea, înțelegerea și gestionarea propriilor emoții, și ceilalți, prin identificarea și înțelegerea emoțiilor persoanelor cu care interacționăm.
- Managementul timpului
Prin acest webinar urmărim sporirea eficienței și a productivității elevilor, prin dezvoltarea unui set de obiceiuri, aptitudini, sisteme și principii utile pentru a gestiona eficace timpul petrecut pentru îndeplinirea unor activități specifice.
- Cum gestionăm eficient stresul înainte de examenul de bacalaureat?
Absolvirea liceului și trecerea în următoarea etapă educațională vine o dată cu susținerea examenului de bacalaureat, moment care atrage cu el și o serie de îngrijorări, presiuni și frici. Chiar dacă nu putem elimina stresul din viața noastră, prin acest webinar vom învăța cum să-l gestionăm astfel încât să-l diminuăm și să-l împiedicăm să ne deterioreze starea de sănătate, relațiile cu cei din jur și performanțele noastre.
- Cum îmi aleg programul de studii potrivit carierei pe care îmi doresc să o urmez?
Prin acest webinar dorim să venim în sprijinul viitorilor studenți în procesul de identificare a programelor de studii potrivite atât valorilor și intereselor lor profesionale, cât și tipului de personalitate pe care îl au, dar și să construim împreună pașii decizionali necesari pentru o alegere asumată și informată.
Elevii vor fi informați cu privire la detalii despre aceste activități, calendarul lor sau modalitatea de înscriere prin intermediul secțiunii Evenimente pentru elevi de pe site-ul UVT, prin intermediul paginii de Facebook UVT și prin intermediul paginii de Facebook CCOC-UVT.
De asemenea, elevii pot solicita ședințe individuale de consiliere în carieră prin completarea ACESTUI FORMULAR sau pot utiliza platforma de testare psiho-vocațională YTM. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere individuală adresate elevilor, AICI.
Participarea la toate activitățile oferite de CCOC-UVT elevilor este gratuită.
Pentru alte informații despre activitățile CCOC-UVT îți stăm la dispoziție la adresa de e-mail ccoc@e-uvt.ro.