EȘTI AICI:
Policlinica studențească

Studenții au dreptul la asistență medicală GRATUIT, în conformitate cu prevederile  articolului 128, alineatul (1) din Legea Învățământului Superior nr. 199/2023.

Policlinica studențească din Timișoara asigură acest drept studenților UVT, prin oferirea serviciilor medicale generale. Sediul Policlinicii studențești se află în Complexul studențesc, din Aleea Studenților nr. 1 (lângă căminul C12).

Studenții sunt rugați să-și verifice calitatea de asigurat la adresa: http://cas.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html

Cabinete medicale studențești (medicină generală și stomatologie)

Studenții sunt rugați să se prezinte la medicul responsabil de facultatea la care sunt înmatriculați, potrivit arondării disponibile AICI.

Prezentarea se va face în intervalul orar 8:00-18:00.

Cabinete de specialitate:

  • interne

  • chirurgie

  • dermato-venerologie

  • ORL

  • psihiatrie

 

La cabinetele de specialitate studenții se vor prezenta obligatoriu pe baza programării prealabile (număr de telefon 0771 500 926 sau 0256 404 360) cu biletul de trimitere de la medicul responsabil de facultate/medicul de familie și cardul de sănătate (dacă a fost emis).

Adresă de e-mail: studenti@hosptm.ro.

La cabinetul de Planificare familială studenții se pot adresa direct, fără bilet de trimitere.

Pentru mai multe informații despre activitatea și programul Policlinicii studențești, studenții pot contacta reprezentanții acestei instituții la adresa de e-mail policlinica.stud.pmt@gmail.com, sau apelând numărul de telefon 0256 404 360.