EȘTI AICI:
Procesul de acordare a burselor pentru studenți anul universitar 2024-2025

Procesul de acordare a burselor pentru studenți anul universitar 2024-2025

În conformitate cu Metodologia privind acordarea burselor, studenții înmatriculați la ciclul de studii universitare de licență și de masterat, la forma de învățământ cu frecvență, pe un loc finanțat de la bugetul de stat sau cu taxă, pot beneficia de mai multe tipuri de burse, acordate în funcție de performanțele academice sau situația socială.

Pentru acordarea burselor sociale trebuie depus un dosar cu documente justificative a situației fiecărui student, până în data de 13 octombrie 2024.

Bursele de performanță și bursele Start UVT vor fi acordate fără a fi necesară depunerea unui dosar, în baza rezultatelor academice ale studenților, respectiv a documentelor încărcate în platforma de admitere (pentru studenții din anul I).

Procesul de depunere a dosarelor pentru acordarea burselor în acest semestru se va desfășura exclusiv online, prin intermediul platformei online https://burse.uvt.ro – secțiunea burse sociale. Accesul studenților în această platformă se face prin intermediul adresei instituționale de e-mail (@e-uvt.ro). 

Calendarul procesului de acordare a burselor pentru semestrul în curs este următorul:

Activitate Perioadă
Preluarea online a dosarelor pentru toate categoriile de burse 30.09 – 13.10
Verificarea dosarelor de către Comisia de acordare a burselor de la nivel de facultate 14.10 – 20.10
Afișarea online a listelor cu studenții potențiali bursieri 21.10
Preluarea online a contestațiilor la nivel de facultate 21.10 – 22.10
Analizarea și soluționarea contestațiilor de către Comisia de acordare a burselor 23.10
Preluarea online a contestațiilor la nivel de universitate 24.10
Analizarea și soluționarea contestațiilor la nivel de universitate 25.10
Afișarea online a listelor finale cu studenții bursieri
Transmiterea centralizatorului final la Prorectorat
25.10
Transmiterea statului de plată a burselor la Departamentul Economic-Financiar 28.10

Criteriile de acordare, documentele necesare și alte detalii pentru fiecare tip de bursă sunt disponibile în Metodologia privind acordarea burselor. Bursa socială se acordă pe perioada întregului an universitariar bursa de performanță se acordă semestrial.

Grantul de studiu UVT se poate acorda, în vederea susținerii accesului la educație, studenților înmatriculați pe loc cu taxă. Grantul de studiu UVT poate fi integral (egal ca valoare cu taxa de studii aferentă unui an universitar) sau parțial (egal ca valoare cu un procent din taxa de studii aferentă unui an universitar). Grantul de studiu UVT se acordă o singură dată într-un an universitar. Cererea pentru obținerea Grantului de studiu UVT se depune online, prin intermediul platformei online https://burse.uvt.ro – secțiunea grant studiu UVT, în fiecare an, până în data de 15 octombrie.

Toate tipurile de burse se acordă inclusiv pentru perioada vacanțelor.

Cuantumurile burselor acordate de UVT în anul universitar 2024-2025 sunt disponibile AICI

Un student nu poate primi două tipuri de burse simultan din aceeași categorie, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Studenții care beneficiază de bursă socială pot primi și orice alt tip de bursă.

Pentru evaluarea dosarelor de burse sociale pentru anul universitar 2024 – 2025, valoarea salariului de bază minim net pe economie luată în considerare este de 2363 lei/lună. Conform articolului 17, alineatul (1), litera (c) din Metodologia privind acordarea burselor, sunt eligibili pentru a obține o bursă socială studenții a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie

Bursele sunt virate studenților în contul bancar personal, de regulă în ultima săptămână a fiecărei luni. 

Colectarea conturilor IBAN ale studenților bursieri se va face prin intermediul unui formular online, pe platforma https://burse.uvt.ro.

Contestațiile și orice alte documente solicitate studenților legate de procesul de acordare a burselor se preiau exclusiv online, prin transmiterea acestora pe adresa de e-mail dedicată procesului de acordare a burselor la nivelul facultății, după cum urmează: 

Facultate Adresă de e-mail
Facultatea de Arte și Design burse.fad@e-uvt.ro
Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie burse.cbg@e-uvt.ro
Facultatea de Drept burse.fd@e-uvt.ro
Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor burse.feaa@e-uvt.ro
Facultatea de Educație Fizică și Sport burse.fefs@e-uvt.ro
Facultatea de Fizică burse.ff@e-uvt.ro
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie burse.flift@e-uvt.ro
Facultatea de Matematică și Informatică burse.fmi@e-uvt.ro
Facultatea de Muzică și Teatru burse.fmt@e-uvt.ro
Facultatea de Sociologie și Psihologie burse.fsp@e-uvt.ro
Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării burse.fsgc@e-uvt.ro

De asemenea, prin intermediul acestor adrese de e-mail pot fi transmise și alte întrebări referitoare la procesul de acordare a burselor.