Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și expoziției anuale „APAIE- Asia-Pacific Association for International Education”, care are loc în Hong Kong. Participarea UVT are loc sub umbrela „Study in România”, fiind coordonată de Consiliul Național al Rectorilor, reunind 20 de instituții de învățământ superior din România. Aceasta este a doua prezență a universității noastre la acest eveniment de referință în domeniul relațiilor internaționale în învățământul superior, intinerant în regiunea Asia-Pacific. În 2026, conferința și expoziția APAIE reunește mai mult de 2500 de reprezentanți ai ecosistemelor de învățământ superior din 65 de state din întreaga lume.
În acest context, Universitatea de Vest din Timișoara a marcat dezvoltarea de colaborări interinstituționale cu alte universități din regiunea Asiei de Est și Sud-Est, în mod specific Hong Kong, Vietnam, India, Malaezia, Filipine, Indonezia, Japonia și Noua Zeelandă, dar și alte state din regiunea strategică pentru dezvoltarea cooperării internaționale pe termen mediu și lung la UVT, atât în Educație, cât și în Cercetare.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Prestigioasa conferință și expoziție anuală dedicată educației, organizată în Hong Kong, oferă beneficii de profesionale multiple. Pe lângă posibilitatea extraordinară de conectare cu alte universități din lume, conferința integrează și sesiuni de formare și informare cu privire la trendurile din sfera internaționalizării învățământului superior, foarte utile pentru viziunea de viitor a UVT și pentru prezența României în lume.”
Două tendințe contemporane aflate în dezbatere în cadrul conferinței APAIE sunt în linie cu unele dintre obiectivele UVT în sfera cooperărilor internaționale: internaționalizarea curriculei și dezvoltarea de programe de studii comune, în parteneriat internațional, și recrutarea și integrarea studenților internaționali într-un context geopolitic fragil.
Un alt subiect care prezintă interes crescut pentru mulți parteneri îl reprezintă programul Erasmus+, ceea ce a deschis o serie de alte posibilități pentru diversificarea ofertei privind mobilitățile internaționale pentru studenții și cadrele didactice de la UVT.
De asemenea, inițiativa de atragere a personalului didactic și de cercetare din străinătate pentru a facilita cooperări internaționale, Visiting@UVT, a fost foarte bine apreciată în cadrul discuțiilor bilaterale facilitate de prezența la eveniment pe parcursul acestei săptămâni.
În perioada următoare vor fi făcute demersurile necesare concretizării discuțiilor de la Hong Kong, astfel încât inițiativele dezvoltate la conferința și expoziția APAIE să se materializeze cât mai repede în oportunități pentru internaționalizare, acasă și în străinătate, disponibile comunității UVT.






