În perioada 21–25 mai 2026, la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este organizată tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI.
Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați cei opt elevi care vor reprezenta România la competițiile internaționale de Inteligență Artificială, precum Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI) ce va avea loc în Astana, Kazahstan, în perioada 2-8 august 2026. Sunt invitați în cadrul taberei și doi elevi de clasa a opta.
În deschiderea evenimentului, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat importanța reunii lotului la Timișoara:
„ Deschidem astăzi, la Timișoara, activitățile de pregătire și selecționare a lotului național pentru Inteligență Artificială, în vederea participării la olimpiada internațională din 2026. În perioada 21–25 mai 2026, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara găzduiesc elevi excepționali, profesori, cercetători și specialiști care lucrează împreună într-un domeniu care va defini economia, știința și societatea următoarelor decenii.
Faptul că acest eveniment este organizat împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara transmite, la rândul său, un mesaj foarte puternic: în marile teme ale viitorului, competiția reală nu este între universitățile din același oraș, ci între ecosistemele care știu să colaboreze și cele care rămân fragmentate.
În acest lot, reunit astăzi la UVT, se vede ceea ce o țară trebuie să prețuiască mai mult: inteligența tânără care muncește, curiozitatea care nu se oprește la manual și ambiția de a transforma talentul în performanță. Sunt 30 de elevi din întreaga țară, din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, veniți la Timișoara pentru workshopuri, sesiuni practice, probe de selecție, dialog cu specialiști și pregătire de nivel internațional.
Inteligența artificială poate accelera accesul la informație, dar universitatea rămâne spațiul în care informația devine cunoaștere, iar cunoașterea devine responsabilitate.
Mesajul universităților trebuie să rămână echilibrat: inteligența artificială nu trebuie privită nici cu frică, nici cu fascinație naivă. Ea trebuie înțeleasă, folosită critic, integrată etic și pusă în serviciul cunoașterii și al binelui public.
Pentru UVT, acest eveniment nu este un episod izolat. El se înscrie într-o direcție strategică pe care o consolidăm constant: formarea de competențe avansate pentru societatea digitală, pentru economia bazată pe date și pentru o lume în care tehnologia devine un limbaj comun al tuturor profesiilor.
În ultimii ani, UVT a investit în programe de studii și infrastructuri educaționale relevante pentru domenii precum Inteligență Artificială, Cybersecurity, Data Science, Game Art, realitate virtuală, analiză de date, interacțiune om-mașină și robotică. Aceste direcții nu sunt simple etichete moderne. Ele răspund unei schimbări reale: piața muncii cere absolvenți care pot lucra cu date, pot înțelege sisteme inteligente, pot construi soluții și pot evalua consecințele sociale și etice ale tehnologiei.
Tehnologia schimbă cererea de competențe, schimbă modul în care învățăm, schimbă relația dintre profesor, student și cunoaștere. Asta înseamnă că universitățile nu mai pot pregăti tinerii pentru o economie care a existat ieri, ci pentru una care se construiește deja sub ochii noștri.
Le mulțumim Ministerului Educației și Cercetării, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Universității Politehnica Timișoara, colegilor din UVT, membrilor comisiilor, profesorilor, experților și tuturor celor care fac posibilă această etapă de pregătire și selecție.
Le mulțumesc în nume personal și în numele comunității academic din UVT, în mod special profesorilor care au format acești elevi înainte ca ei să ajungă aici. În spatele fiecărui olimpic există ore de muncă invizibilă, sprijin de familie, profesori care au avut răbdare, colegi care au stimulat competiția și comunități care au încurajat excelența.
Deschidem astăzi o etapă de pregătire și selecție, dar, dincolo de program, probe și workshopuri, deschidem și o conversație despre viitorul României în era inteligenței artificiale. Să spunem limpede: dacă vrem o Românie competitivă, trebuie să investim în inteligența ei tânără. Dacă vrem inovare, trebuie să cultivăm munca riguroasă. Dacă vrem elite, trebuie să le oferim drum, nu doar aplauze.
Vă doresc succes, concentrare, curaj și bucuria autentică a unei competiții în care fiecare problemă rezolvată vă apropie de versiunea voastră cea mai bună!”
Programul de pregătire organizat la UVT include sesiuni tehnice, workshopuri avansate și două probe de selecție în cadrul Facultății de Informatică a UVT. Workshopurile de pregătire avansată sunt realizate astfel: două workshopuri realizate de cadre didactice UVT, un workshop realizat dr. Robert Maria, colaborator UVT din Franța, și două workshopuri realizate de cadre didactice ale UPB (la UPT).
Unul dintre cele mai importante atuuri ale UVT în organizarea acestei pregătiri este accesul la infrastructura de cercetare și calcul de înaltă performanță din proiectul „HRIA”, recent achiziționată printr-o investiție de aproximativ 1,7 milioane de euro. Această infrastructură oferă elevilor acces la tehnologii și resurse comparabile cu cele utilizate în marile centre internaționale de cercetare în Inteligență Artificială, consolidând poziția UVT ca pol regional de excelență în AI și tehnologii emergente.
În cadrul programului, UVT găzduiește momentele-cheie ale taberei: ceremonia de deschidere, probele oficiale de selecție desfășurate sâmbătă și duminică, precum și festivitatea de premiere organizată luni, 25 mai 2026.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Universitatea Politehnica Timișoara și Uniunea Profesorilor de Informatică din România.
(galerie foto de la deschidere)
