EȘTI AICI:
Universitatea de Vest din Timișoara se află în prima grupă valorică a universităților românești clasate în topul QS Europa Emergentă şi Asia Centrală 2021

Universitatea de Vest din Timișoara se află în prima grupă valorică a universităților românești clasate în topul QS Europa Emergentă şi Asia Centrală 2021

- Comunicat de presă -

Avem bucuria de a anunța obținerea de către Universitatea de Vest din Timişoara a unor noi rezultate excelente, prin ocuparea locului 5 în topul celor 20 universităţi ierarhizate din România şi a locului 94 în topul celor mai bune 450 de universităţi din Europa şi Asia Centrală, urcând o poziție față de anul 2021. În ediția din 2022, UVT se regăsește între cele mai bune 21% de universități listate în QS EECA.

Rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Pentru comunitatea noastră universitară, dar și pentru partenerii noștri din mediul economic și instituțional, ca și pentru comunitatea timișoreană, în ansamblu, noua clasificare internațională universitară QS University Rankings Emerging Europe & Central Asia reprezintă o frumoasă încununare a rezultatelor cu care încheiem acest an greu, al doilea de pandemie, în care lumea s-a schimbat fundamental, în care aproape totul a migrat spre comunicarea online și spre globalizarea instrumentelor educaționale. Această clasificare internațională arată, în primul rând, că UVT avansează și își consolidează postura de universitate europeană plasată în topul primelor 100 de universități din Europa Emergentă și Asia Centrală, lider regional de educație și cercetare din prima prima grupă valorică a universităților românești internaționalizate.

În vederea realizării clasamentului pentru anul 2022 au fost analizate mai mult de 130.000 de răspunsuri ale membrilor comunității academice internaţionale cu privire la cele mai bune instituţii de învăţământ superior în zona de cercetare şi mai mult de 75.000 de răspunsuri ale angajatorilor din lume cu privire la cei mai buni absolvenţi ai universităţilor.

Pentru obținerea acestor informaţii au fost folosite cele 2 studii anuale ale QS: Global Academic Survey şi Global Employer Survey. De asemenea, au fost evaluate rezultatele obţinute de instituţii prin activitatea de cercetare ştiinţifică (perioada 2015-2019 pentru publicaţii şi perioada 2015-2020 pentru citări), utilizându-se date bibliometrice din Scopus.

Indicatorii de performanţă utilizaţi în această clasificare sunt:

  • reputaţie academică – 30%,
  • reputaţie angajatori – 20%,
  • raport studenţi/facultate – 10%,
  • raport lucrări/facultate – 10%,
  • impact web – 5%,
  • cadre didactice cu doctorat – 5%,
  • raport citări/lucrări – 5%,
  • cadre didactice din străinătate – 2.5%,
  • studenţi din străinătate – 2.5%,
  • rețeaua internaţională de cercetare – 10%.

Alături de Universitatea de Vest din Timişoara sunt prezente în această clasificare regională, dedicată ţărilor în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală şi universităţi din Consorţiul Universitaria: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

INFO: https://www.topuniversities.com/university-rankings/eeca-rankings/2022

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.