EȘTI AICI:
Seria conferințelor „Idei care schimbă lumea” continuă cu un nou invitat: Doru Șupeală, fondator și director al Școlii SPOR – Școala pentru Oameni Responsabili

Seria conferințelor „Idei care schimbă lumea” continuă cu un nou invitat: Doru Șupeală, fondator și director al Școlii SPOR – Școala pentru Oameni Responsabili

- Comunicat de presă -

         Joi, 27 octombrie, începând cu ora 18:00, în sala A01, Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la un un panel inedit despre cultura organizațiilor și importanța colaborării: Brandul de angajator și construirea unui climat de inovație în organizații.

 Ideile care schimbă lumea se găsesc în culturi organizaționale, iar dacă ne dorim organizații mai sănătoase și inovatoare, trebuie să discutăm mai deschis despre rolul culturii organizaționale în a schimba și crea colaborare, încredere, identitate, loialitate, inovație și performanță.

Invitatul nostru este Doru Șupeală, doctorand în Managementul Creativității și Inovare, lector în Marketing la Transylvania Executive Education și fondator și director al Școlii SPOR – Școala pentru Oameni Responsabili. Acesta ne va vorbi despre cum creăm contexte de inovație în organizații, cu ajutorul unei culturi centrate pe om. Evenimentul va fi moderat de Dr. Silvia Fierăscu, Lector în Științele Comunicării la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, fondatoarea FabLab – Social Fabrics Research Lab la Universitatea de Vest din Timișoara.

        Despre eveniment, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: „Culturile organizaționale sănătoase sunt esențiale pentru o societate orientată spre progres și inovație. De aceea, vrem să popularizăm modelele de bune practici și ideile valoroase prin evenimentele organizate de Universitatea de Vest din Timișoara. Joi seară îl vom avea ca invitat pe Doru Șupeală, un specialist cu o bună pregătire în ceea ce privește dezvoltarea mediilor organizaționale centrate pe creșterea și evoluția omului.”

Conferințele „Idei care schimbă lumea”  își propun să aducă în prim-plan subiecte provocatoare, bune practici și dialoguri între specialiști de renume care să inspire și să motiveze publicul timișorean. Această serie face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.

Vă așteptăm cu drag!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.