EȘTI AICI:
Seria conferințelor „Conectați la viitor” continuă cu doi cercetători de seamă: Călin Alexa și Ioan Dăncuș

Seria conferințelor „Conectați la viitor” continuă cu doi cercetători de seamă: Călin Alexa și Ioan Dăncuș

- Comunicat de presă -

Marți, 25 octombrie, începând cu ora 18, Universitatea de Vest din Timișoara, vă așteaptă în amfiteatrul A01, la evenimentul: „Între CERN și ELI, dialoguri la energii înalte”, o întâlnire a doi cercetători de seamă: Călin Alexa și Ioan Dăncuș.  Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Ion Cotăescu.

 Călin Alexa este Cercetător Științific la Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Group Leader al ATLAS Cluster România, coordonator științific al unor bursieri din proiect, profesor asociat și conducător de doctorat la Universitatea din București.

Ioan Dăncuș lucrează la Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN – HH) Măgurele, în cadrul proiectului ELI – NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) și se ocupă de implementarea celui mai mare laser din lume, realizat din fonduri europene.

Despre eveniment, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: „Universitatea de Vest din Timișoara își propune să fie un spațiu de intersecție a ideilor și minților sclipitoare din domeniul științific. Prin urmare, marți seara, vă așteptăm în amfiteatrul A01 pentru a vă bucura de un nou eveniment din cadrul seriei de conferințe „Conectați la viitor”, un dialog captivant între doi cercetători și fizicieni de calibru: Călin Alexa și Ioan Dăncuș.”

Seria de conferințe „Conectați la Viitor” implică facultățile din cadrul UVT ce au ca obiect de studiu științele exacte: fizică, chimie, biologie, geografie, matematică, informatică și are ca scop popularizarea științei prin intermediul realizării unui dialog interactiv între un moderator, public și un specialist din cadrul facultăților sau un invitat recunoscut de comunitatea științifică.

Acest eveniment face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.

Vă așteptăm cu drag!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.