EȘTI AICI:
Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la proiecțiile „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri”

Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la proiecțiile „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri”

- Comunicat de presă -

Universitatea de Vest din Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara vă invită pe 25 și 26 ianuarie să vizionați patru documentare în care trecutul și prezentul se întrepătrund pentru a oferi o experiență deosebită de explorare a orașului nostru.

 Proiecțiile vor fi difuzate la Cinema Victoria și vor începe la ora 18:00, după următorul program:

  • 25 ianuarie

„Trei OZN-uri la Timişoara şi o poveste despre apă”.  O incursiune spectaculoasă în istoria uzinei de apă din Timişoara, cu secvenţe total necunoscute publicului.

Durată: 25 minute

„Legenda Casei H”. Filmul reconstituie povestea proiectării şi construirii unei case-unicat din Timişoara, dar şi din România, multi-premiată naţional şi internaţional, operă a arhitectului Radu Mihăilescu. În acelaşi timp, pelicula reface traseul unor biografii pe care construirea casei le modifică total în bine, de la comanditar, la muncitori şi arhitect.

Durată: 26 minute

Dialog cu: Adriana Babeți și Robert Șerban

  • 26 ianuarie

„Cafeină pe Bega”. Episodul aduce în atenţia publicului câteva momente din istoria cafenelelor în Timişoara, marcând trei premiere de pe teritoriul actual al României. Între acestea, funcţionarea primei cafenele turceşti (1560).

Durată: 25 minute

„Timpuri noi. O mică revoluţie”. Acest nou episod omagiază personalitatea timişoreanului Francesco Illy, inventatorul espressorului modern.

Durată: 25 minute

Dialog cu: Adriana Babeți, Gabriel Kohn, Bogdan Danciu

Despre eveniment, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: Este important ca publicul timișorean să se poată bucura de istoria și frumusețea Timișoarei prin intermediul unor producții impecabil realizate, ce au în spate o echipă de profesioniști. „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” propune o experiență a descoperirii – o călătorie imposibil de refuzat. Această serie de documentare spune povestea orașului de pe Bega într-o manieră unică și astfel devine un produs cultural și educațional necesar pentru comunitatea timișoreană, dar și pentru toți cei care vor să afle mai multe despre orașul nostru.

Pentru mai multe informații, puteți consulta pagina web CINEMA VICTORIA TM.

Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, este finanțat de Primăria Municipiul Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Centrul de Proiecte.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.