EȘTI AICI:
La UVT a fost deschis centrul Samsung Smart Classroom, parte a programului SEED – Samsung Ecosystem for Education Development

La UVT a fost deschis centrul Samsung Smart Classroom, parte a programului SEED – Samsung Ecosystem for Education Development

- Comunicat de presă -

Universitatea de Vest din Timișoara și Samsung Electronics România au deschis astăzi noul centru Samsung Smart Classroom, parte a programului SEED  – Samsung Ecosystem for Education Development, inițiativă educațională creată și implementată de către compania Samsung Electronics în România, prin care își propune să contribuie activ la promovarea educației digitale în România.

În cadrul evenimentului de lansare, au fost prezentate detaliile cu privire la modul în care proiectul SEED își propune să ușureze și să eficientizeze practica pedagogică, crescând în același timp nivelul de motivare și implicare al studenților și cursanților. Prin programul SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, compania Samsung Electronics România și-a propus să contribuie activ la dezvoltarea locală, în condițiile în care educația generează dezvoltare și contribuie semnificativ în practicarea metodelor noi de educație – învățarea combinată (blended learning), învățarea inversată (flipped learning) și învățarea personalizată. Astfel, aceste noi metode pot  crește implicarea cursanților în actul de învățare și pot crește motivația pentru învățare a acestora.

Programul le oferă profesorilor și elevilor o infrastructură de tip „Sala de clasă a viitorului” precum și instrumentele de lucru de care au nevoie, inclusiv pentru predarea la distanță. Unul dintre obiectivele importante pe care proiectul și-l propune este cel de implementare și dezvoltare a unui model de hub urban – rural în educație, astfel încât profesorii și elevii care nu au acces constant la educație de calitate să aibă șansa de a se dezvolta în același ritm cu ceilalți elevi și să obțină acces la resurse și tehnici de învățare moderne.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Educația pentru viitor începe astăzi, astfel că devine foarte important ca prin educație să generăm dezvoltare locală. Prin proiectul Samsung Smart Classroom se aduce o asemenea plus-valoare, construindu-se încă un pivot de succes în fața provocărilor semnificative ce vor urma.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.