EȘTI AICI:
La Universitatea de Vest din Timișoara, în campusul studențesc, s-a deschis noul Centru de vaccinare împotriva Covid-19

La Universitatea de Vest din Timișoara, în campusul studențesc, s-a deschis noul Centru de vaccinare împotriva Covid-19

- Comunicat de presă -

Prin Decizia luată în cadrul Nucleului de Vaccinare din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, a fost inițiată funcționarea unui nou Centru de vaccinare, amplasat în Căminul Studențesc C12 din campusul studențesc timișorean, aparținând Universității de Vest din Timișoara.

Acest nou centru va funcționa începând cu data de 1 noiembrie 2021 și este deschis ca urmare a solicitării reprezentanților UVT, studenții putând deja să se programeze pentru vaccinare. Noul centru de vaccinare se află la parterul Căminului C12, de pe Aleea Studenților nr. 12, într-un spațiu central cunoscut, unde a existat anterior o agenție bancară.

Înființarea noului Centru de vaccinare împotriva Covid-19 a fost avizată de către DSP Timiș și Nucleul de Vaccinare Timiș la solicitarea UVT, aici fiind administrate doze de vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna, Astra Zeneca sau Johnson & Johnson. Acest Centru de vaccinare este destinat studenților, personalului universităților, dar și rudelor acestora, iar vaccinarea se va realiza cu echipe mobile puse la dispoziție de către autorități. Înscrierea cererilor de programare pentru vaccinare se realizează prin completarea unui formular online, pus la dispoziție de către UVT, disponibil AICI. Vaccinarea celor înscriși va avea loc în fiecare zi de luni, în intervalul 16:00-20:00. Se pot prezenta la vaccinare toate persoanele care s-au înscris prin completarea formularului online în săptămâna precedentă, până în ziua de duminică, inclusiv.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „UVT se află în prima linie a universităților românești și în privința promovării mesajului pro-vaccinare, pe care l-am lansat încă din februarie 2021, prin campania „Revenim la normalitate, ne vaccinăm!”. Ponderea studenților vaccinați este încă sub ponderea necesară imunizării colective, chiar dacă este superioară mediei generale, ceea ce ne-a motivat să dorim deschiderea acestui centru de vaccinare în campusul studențesc. Vaccinarea este calea sigură pentru a ne proteja.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.