Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) resimte cu mare tristețe trecerea la cele veșnice a artistului timișorean Nicu Covaci, alumnus UVT, fondator și lider al trupei Phoenix, simbol vibrant al rockului românesc și al spiritului de libertate care a existat dintotdeauna aici, la Timișoara.
Născut la Timișoara, în 19 aprilie 1947, artistul Nicu Covaci și-a transpus spiritul creator în mai multe dimensiuni artistice, în muzică, pictură și grafică, fiind absolvent al Institutului de Arte Plastice din Timişoara, actuala Facultate de Arte și Design din UVT.
În anul 1962 a fondat formația rock Phoenix, care a devenit o legendă, formație apreciată de generații întregi de români. În anul 1976 Nicu Covaci, un om cutezător, curajos și cu spirit liber, a emigrat dincolo de cortina de fier a lagărului comunist est-european și a continuat să compună și să cânte, revenind pe scenele din țară după transformarea revoluționară din Decembrie 1989.
Pentru a acorda o binemeritată recunoaștere valorii artistice și publice pe care Nicu Covaci o deține în comunitatea noastră universitară, ca absolvent al Facultății de Arte și Design, Consiliul acestei facultăți a decis să propună Senatului UVT ca unul dintre spațiile interioare ale facultății să poarte numele Nicu Covaci, un spațiu multifuncțional, în care să se desfășoare activități didactice iar tinerii studenți să fie astfel impregnați de spiritul și personalitatea sa, dar și unul cu valoare evocatoare pentru memoria artistului timișorean.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Cel mai recent eveniment organizat de UVT împreună cu doi dintre fondatorii Phoenix, Nicu Covaci și Valeriu Sepi, a avut loc în decembrie 2023. Am avut atunci o întâlnire plină de simbolistică și prietenie, în spațiul de la intrarea în Aula Magna UVT, unde se află un cunoscut mozaic parietal realizat acum mai bine de 40 de ani, la care și-au adus aportul Nicolae Covaci și Valeriu Sepi, pe când erau studenți ai Institutului de Desen, cum se numea atunci departamentul de specialitate al UVT. Nicu Covaci face parte din capitalul cultural al acestei comunități, ca un artist impresionant al scenei rock, compozitor al cântecelor rămase în inima generațiilor de ascultători și fani ai trupei Phoenix, iar pentru UVT este modelul și numele de referință aflat în galeria de artiști formați în școala timișoreană de profil. Suntem onorați să propunem ca numele Nicu Covaci să fie purtat de un spațiu al facultății pe care artistul timișorean a absolvit-o. Numele Nicu Covaci își va regăsi aici locul firesc, unde se află acasă, unde rezonanța numelui său este precum un cântec de libertate, în orașul libertății, Timișoara.”