EȘTI AICI:
Acces și succes în învățământul universitar pentru copii și tineri proveniți din grupuri sociale vulnerabile, un program dezvoltat la Universitatea de Vest din Timișoara

Acces și succes în învățământul universitar pentru copii și tineri proveniți din grupuri sociale vulnerabile, un program dezvoltat la Universitatea de Vest din Timișoara

- Comunicat de presă -

În perioada octombrie – noiembrie 2022, Universitatea de Vest din Timișoara a organizat trei mese rotunde și trei ateliere creative pe tema accesului tinerilor proveniți din grupuri sociale vulnerabile la educație și formare. Aceste evenimente au fost organizate în cadrul proiectului „Suport pentru acces și succes în învățământul universitar” (CNFIS-FDI-2022-0345),  proiect ce urmărește dezvoltarea de rețele de colaborare formate din reprezentanți ai principalelor organizații și instituții care promovează drepturile copiilor și tinerilor proveniți din categorii sociale vulnerabile, studenți ai Universității de Vest din Timișoara și cadre didactice universitare care au preocupări de intervenție sau cercetare în domeniul accesului la educație al copiilor și tinerilor proveniți din categorii vulnerabile.

În cadrul meselor rotunde și atelierelor creative, participanții au fost organizați în echipe mixte formate din studenți, cadre didactice și practicieni, și au participat la o serie de exerciții și aplicații privind identificarea și analiza barierelor în asigurarea accesului egal la educație de calitate pentru toți copiii, precum și a soluțiilor pentru înlăturarea acestora.

Fiecare eveniment a avut un invitat special cu experiență vastă în organizarea și furnizarea serviciile sociale pentru copii din categorii vulnerabile. Cei trei invitați au fost: doamna comisar Marina Valdora Simonetti, Șeful Biroului de Asistență Psihosocială din cadrul Centrului Educativ Buziaș, domnul psiholog Radu Dan Popa, Șeful Centrului de Zi „Sfântul Nicolae” și al Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii ale Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și doamna asistent social Rodica Popescu, Șef al Centrului de Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Neglijat, Exploatat, Abuzat din cadrul Complexului de Servicii pentru Intervenție Specializată în Domeniul Protecției Familiei și a Copilului Timiș (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș).

La această serie de evenimente au participat în total 92 de persoane, dintre care 13 cadre didactice de la Universitatea de Vest din Timișoara, 25 de practicieni din serviciile de sprijin și educație pentru copii proveniți din categorii vulnerabile și 54 studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universității de Vest din Timișoara, de la diverse specializări.

Beneficiile participării la aceste evenimente au constat în dezvoltarea unei imagini mai complexe cu privire la intervenția pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile de populație, a competențelor de lucru în echipă, rezolvare de probleme, management al timpului, gândire creativă și comunicare.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.