Inovare și Transfer Tehnologic


Despre CITT
Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT-UVT), înființat în cadrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al Universității de Vest din Timișoara (UVT), are ca scop principal coordonarea activității de valorificare a cercetării științifice prin transferul tehnologic al rezultatelor acesteia la operatori economici cu capital de stat sau privat. CITT-UVT își propune eficientizarea procesului de transformare a progresului științific în produse tangibile și servicii cu un impact profund asupra comunității și societății civile, a operatorilor economici și comunității academice și de cercetare.
Mai mult, misiunea CITT-UVT este de a stimula colaborarea UVT cu alte universități, institute de cercetare și agenți economici în vederea facilitării schimbului de experiență, de bune practici și transfer economic în domenii prioritare precum Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Eficiență Energetică și Mediu, respectiv Sănătate și Calitatea Vieții. În acest sens, CITT-UVT este privit ca un mecanism de sprijinire și dezvoltare a inovării și transferului tehnologic, dar și un mecanism de diseminare, propagare și valorificare a rezultatelor cercetărilor științifice din domIeniile de interes, în vederea producerii, transmiterii și valorificării cunoașterii. CITT-UVT își propune încurajarea și sprijinirea înființării de start-up-uri și spin-off-uri care să integreze rezultatele cercetării și să faciliteze activitatea de transfer tehnologic.
Alături de obiectivele supra menționate, CITT-UVT își propune dezvoltarea culturii instituționale în domeniul cercetării, inovării și transferului tehnologic, atât în rândul personalului academic și administrativ, dar și a studenților de la ciclurile de licență, masterat și doctorat, creșterea vizibilității activităților de cercetare a UVT în mediul socio-economic local, regional, național și european, precum și consultarea comunității academice pentru punerea în practică a misiunii centrului și a strategiei de inovare și transfer tehnologic.
The Centre for Innovation and Technology Transfer (CITT-WUT), founded under the Advanced Environmental Research Institute (AERI) of West University of Timișoara (WUT), bears the primary purpose of coordinating the valorization of scientific research through the technology transfer of research results towards economic operators with either state or private capital. CITT-WUT aims to bring more efficiency into the process of transformation of scientific progress into tangible products and services, with authentic impact on the community, the economic operators, and the academic and research community.
Even more, the CITT-WUT mission is to stimulate WUT’s collaboration with other universities, institutes of research and economic agents in order to facilitate experience exchanges, good practices and technological transfer in priority fields such as Technology Information and Communications, Environment and Energy Efficiency, Health and Life Quality. Therefore, CITT-WUT can be seen as a mechanism of support and development of innovation and technology transfer, as well as a mechanism of dissemination, propagation and valorization of scientific research results from the preferred fields. This is completed in order to produce, transmit and capitalize knowledge. CITT-WUT supports the founding of start-ups and spin-offs that integrate research results and facilitate technology transfer.
Along with the above mentioned objectives, CITT-WUT aims to develop a more grounded institutional culture in the field of research, innovation and technology transfer, both for the academic and administrative personnel, as well as for the students of WUT, increasing the visibility of research activities in the local, regional, national and european socio-economic environment. The center also consults the academic community in regard to the application of its mission, objectives, and innovation and technology transfer strategy.
Newsletter
Asia-Europe Foundation (ASEF) deschide apelul pentru cea de-a 6-a ediție ASEF Higher Education Innovation Laboratory – ASEFInnoLab6!
ASEF (Asia-Europe Foundation) este o organizație interguvernamentală non-profit, înființată de 51 de țări, împreună cu Uniunea Europeană și ASEAN. ASEF promovează înțelegerea reciprocă, consolidează relațiile
Apeluri deschise 📢 iunie–septembrie 2025
Apel deschis pentru consorțiul NGI Mobifree (Comisia Europeană) Obiectivul apelului: Mobifree este un program pilot finanțat de Comisia Europeană, destinat dezvoltării platformelor mobile, aplicațiilor și
🌍SustainAbility School – Planetă sănătoasă, business sănătos – 8 mai 2025
📅 Online | Accesibil membrilor UVT prin Ambasada Sustenabilității în România🕙 Ora 10:00 | Platforma Zoom Comunitatea UVT este invitată să participe la un nou
🎯 O nouă oportunitate de formare pentru comunitatea UVT – CCI Française En Roumanie!
În calitate de membru CCIFER, UVT are plăcerea să vă invite la o serie de workshopuri dedicate exclusiv membrilor, ce vor avea loc între 5
Studenții UVT câștigă proba de Game Development la competiția iTec
Studenții Universității de Vest din Timișoara, Keller Roxana, Ban Oana și Cărpinișan Alexandru, au obținut premiul întâi la proba de Game Development din cadrul competiției
O nouă oportunitate de formare pentru cercetători: InfraBooster – program EIT pentru valorificarea infrastructurii de cercetare
InfraBooster este un program de formare modular, desfășurat în ritm propriu, destinat reprezentanților organizațiilor științifice care dețin infrastructuri de cercetare (RI – research infrastructures). Programul
Echipa CITT
Andreea Mădălina Balasan
Specialist Comunicare și Diseminare Accesibilă a Rezultatelor Cercetării
Oana-Uta Ștefănescu
Referent de Specialitate pentru Proiecte Europene de Inovare și Transfer Tehnologic
Lect. dr. Sebastian Ștefănigă
Delegat pentru transfer tehnologic, Computer Science
Theodor Grumeza
Delegat pentru transfer tehnologic, Robotică și Prototipare
Contact
Fă parte din comunitatea ITT și fii la curent cu noutățile din domeniu
Dorești să ne contactezi ? Scrie-ne un mesaj chiar acum !
© Toate drepturile rezervate Universității de Vest din Timișoara și autorilor conținutului de pe site.document.getElementById(‘year2’).innerText = new Date().getFullYear();