Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată în această lună la Facultatea de Științe Organizaționale (FON) din cadrul Universității din Belgrad, printr-o delegație formată din Alexandra Petcu și Ioan Chindriș. Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor de colaborare internațională și identificarea unor noi direcții de cooperare academică și de inovare.

Discuțiile purtate cu reprezentanții instituției gazdă au vizat o serie de teme strategice, cu accent pe dezvoltarea ecosistemelor de inovare universitară. Un punct central al întâlnirii a fost discutarea strategiei de inovare, evidențiindu-se modul în care aceasta susține integrarea cercetării aplicate și a colaborării cu mediul socio-economic, au fost explorate oportunități concrete de colaborare între cele două universități. Un subiect de interes major l-a constituit adoptarea și implementarea modelului de tip Living Lab (Laborator Viu), ca instrument de co-creare și testare a soluțiilor inovatoare în contexte reale, cu implicarea activă a studenților, cercetătorilor și partenerilor externi.

În cadrul întâlnirii au fost abordate și aspecte legate de transferul tehnologic, fiind discutate mecanismele prin care rezultatele cercetării pot fi valorificate și integrate în economie, contribuind astfel la creșterea impactului universităților în societate.

Această vizită reflectă angajamentul Universității de Vest din Timișoara pentru internaționalizare, inovare și dezvoltarea unor parteneriate durabile, orientate spre generarea de soluții relevante pentru provocările actuale.