Luna Verde UVT are loc anual între 6 mai și 5 iunie, însă angajamentul UVT pentru sustenabilitate continuă pe tot parcursul anului. În această iarnă, două evenimente speciale susțin această misiune: Test before invest, realizat în parteneriat cu Tesla România în data de 5 decembrie, urmat de UNITA Green Day, organizat în 11 decembrie.
Test before invest

UVT, împreună cu Tesla România, vă invită să descoperiți viitorul mobilității electrice în cadrul evenimentului Test before invest. Pe 5 decembrie 2024, parcarea UVT de pe Bd. Vasile Pârvan nr. 4 se transformă într-un spațiu dedicat sustenabilității.
De-a lungul zilei, între orele 10:00 și 17:00, participanții vor putea testa vehiculele electrice Tesla Model 3 și Model Y și vor afla detalii despre tehnologiile avansate care stau la baza acestora. Specialiștii Tesla vor fi prezenți pentru a răspunde la întrebări și pentru a explica beneficiile transportului sustenabil, atât din punct de vedere ecologic, cât și economic.
Pentru a vă rezerva locul la test drive, vă invităm să completați formularul de înscriere disponibil aici. Numărul de locuri este limitat, așa că vă recomandăm să vă înscrieți din timp!
UNITA Green Day

Pe 11 decembrie 2024, la ora 16:00, vă așteptăm să participați la un eveniment special care include o prezentare susținută de profesorul Pedro Gabriel de Almeida, de la UBI, GEOBIOTEC, pe tema „Water Mountains”. Prezentarea va fi urmată de un quiz interactiv cu 6 întrebări, oferind participanților ocazia să își testeze cunoștințele și să câștige un kit UNITA.
Evenimentul va fi transmis în direct pe Zoom, asigurând accesul tuturor partenerilor UNITA. Pentru cei care nu pot participa la ora transmisiei live, prezentarea va fi înregistrată și disponibilă ulterior. Quizul va rămâne deschis până la miezul nopții, iar rezultatele vor fi transmise participanților în ziua următoare.
Link Zoom pentru participarea live.
Vă încurajăm să vă alăturați acestui eveniment pentru a celebra frumusețea și importanța munților!
——————————————————————————————————————–
Rămâneți alături de noi pentru mai multe informații despre cum contribuim la un viitor sustenabil!
Dacă aveți întrebări despre evenimentele de mai sus, contactați-ne la inovare@e-uvt.ro.