Formular de înscriere la sesiunile de training și informare din 19.01 și 29.01

Formular de înscriere pentru Programul Pan European Seal Young Professionals

Programul Pan European Seal Young Professionals are în vedere stabilirea unor relații strânse și solide între European Patent Office (EPO), European Intellectual Property Office (EUIPO) și lumea academică, văzută drept un mediu ce privilegiază diseminarea de informații, educarea și conștientizarea importanței domeniului protecției proprietății intelectuale. Astfel că, ambele oficii, împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, sunt dispuse să stabilească o relație strânsă sub auspiciile programului PES prin care să ofere noi oportunități de angajare proaspăt absolvenților universității, să ridice nivelul de cunoștințe din domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală la nivel european și să participe la activități educaționale în acest scop.

Programul Pan European Seal Young Professionals reprezintă o valoroasă oportunitate de primă angajare a persoanelor care și-au finalizat recent studiile universitare, pentru o perioadă de 12 luni.

Noii profesioniști au oportunitatea de a dobândi experiență lucrând la una dintre cele două organizații internaționale care susțin programul, European Patent Office (EPO) și European Intellectual Property Office (EUIPO)

Unul dintre scopurile principale ale Programului PES este acela de a pregăti noii profesioniști pentru a lucra într-un mediu multicultural, cu un ritm rapid și focusat pe proiecte și lucrul în echipă.

EPO este organizația internațională care examinează cererile de patente europene, oferind posibilitatea inventatorilor, cercetătorilor și companiilor din toată lumea să obțină protecția invențiilor lor în 44 de țări, printr-o procedură centralizată și uniformă care necesită o singură cerere. Misiunea EPO este aceea de a oferi patente de calitate înaltă și servicii eficiente care să întrețină inovarea, competiția și creșterea economică.

Anual, peste 100 de noi profesioniști accesează această oportunitate de primă angajare, cu posibilitatea de prelungire de până la 3 ani și cu condiții salariale de cca. 2.000 euro în primul an și până la cca. 3.000 euro în următorii doi ani, asigurarea de sănătate privată acoperită de schema de securitate socială a EPO și posibilitatea de a activa în acest domeniu cu un fond academic variat precum științe și inginerie, resurse umane și administrare a afacerilor, relații internaționale, economie și finanțe sau drept.

Condițiile de recrutare sunt:

EUIPO este o agenție descentralizată a Uniunii Europene care gestionează înregistrarea de mărci, desene și modele la nivelul Uniunii Europene, încă din anul 1994 și care are sediul în Alicante, Spania. 

Caracteristica principală a programului de angajare oferit de EUIPO este oferirea unui traineeship plătit timp de 12 luni care crează un liant între mediul academic și piață în domenii diverse precum proprietate intelectuală, drept, finanțe și economie, afaceri sau inginerie. 

Domeniile de traineeship pe care EUIPO le pune la dispoziție noilor profesioniști variază de la drept, proprietate intelectuală, științe politice și relații internaționale, lingvistică, economie, administrarea afacerilor și antreprenoriat, tehnologia informațiilor (analiza datelor, securitate IT, AI, inginer de software) și până la design vizual, arhitectură și resurse umane.

 Condițiile de recrutare sunt:

EUTM in a Nutshell poate fi accesat aici: https://euipo.europa.eu/knowledge/course/view.php?id=3336 

RCD in a Nutshell poate fi accesat aici: https://euipo.europa.eu/knowledge/course/view.php?id=3343 

* cele două cursuri pot fi accesate doar dacă persoana interesată va crea un cont pe pagina PES user și se va loga la portalul de învățare EUIPO Academy Learning Portal (EALP).

PROGRAMUL DE RECRUTARE
23 februarie 2024Termen limită pentru depunerea candidaturilor la CTT-UVT prin accesarea acestui formular
27 februarie 2024Termen pentru comunicarea rezultatelor preselecției la nivelul UVT
29 februarie 2024Termen limită de depunere a listelor cu candidații acceptați de către universitate
15 februarie- 15 martie 2024Deschiderea posturilor și termenul limită pentru depunerea dosarelor la EPO
1 martie- 31 martie 2024Deschiderea posturilor și termenul limită pentru depunerea dosarelor la EUIPO
16 septembrie 2024Începerea programului PES 

FAQs studenți EPO 

FAQs studenți EUIPO