Universitatea de Vest din Timișoara a participat și a găzduit în 7 și 8 iunie 2023, un prim atelier tematic dedicat culturii antreprenoriale, organizat de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest, în cadrul proiectului VIADUCT.

ADR Vest este membră a consorțiului care asigură implementarea proiectului VIADUCT, ca răspuns la invitația adresată de  Universitatea de Vest din Timișoara și inițiativa Universității din Zaragoza. Acest proiect devine astfel, oportunitatea concretă de a transfera cercetarea aplicativă și experimentală dezvoltată în Alianța UNITA- Universitas Montium pentru dezvoltarea sustenabilă a teritoriilor din care fac parte universitățile membre. Din UNITA fac parte, alături de UVT și Universitatea din Zaragoza, alte patru universități din Italia, Franța și Portugalia, care își propun să creeze impact sistemic în regiunile vorbitoare de limbi romanice, prin instrumente inovative și antreprenoriale aplicate în domenii precum economia circulară, energiile regenerabile, patrimoniul cultural și intercomprehensiunea.

Proiectul „Viaduct” are ca scop principal valorificarea cercetării publice și stimularea transferului de tehnologie prin crearea de spin-off-uri. Acestea reprezintă o sursă importantă de inovare, care facilitează transferul de cunoștințe între universitățile publice, centrele de cercetare și sectorul industrial regional. Proiectul contribuie la crearea de locuri de muncă înalt calificate și la dezvoltarea de produse și servicii cu valoare adăugată ridicată, având ca obiectiv facilitarea tranziției către un nou model productiv, bazat pe cercetare și inovare. Prin intermediul acestui proiect, se urmărește transformarea rezultatelor cercetării în produse cu valoare de piață, promovând astfel transferul tehnologic și creșterea economică sustenabilă.

Evenimentul din 7-8 iunie 2023 a reunit partenerii implicați în proiect, alături de reprezentanți ai companiilor, ai universităților partenere și ai administrațiilor publice locale și regionale.

La întâlnirea ce a avut loc la UVT au participat persoane precum: Cristina Ruiz Garcia, manager de proiect de la Universitatea din Zaragoza, Sorin Maxim, director general al ADR Vest, Alin Sava, prorector al Universității de Vest Timișoara, Florin Ciocan, manager al ecosistemului și garajului de inovație la Nokia, precum și Jose Miguel Vinals Arino, consulul onorific al Spaniei la Timișoara. Temele abordate au presupus schimbul de bune practici în domeniul colaborării dintre membrii ecosistemului de inovare din România, Franța, Spania, Lituania, Irlanda, Italia, Finlanda și Olanda, iar programul de lucru a inclus și o vizită la infrastructura de calcul de înaltă performanță pusă la dispoziția cercetătorilor de către Universitatea de Vest din Timișoara.

În 8 iunie, cea de-a doua zi dedicată atelierului tematic, participanții s-au întrunit pentru o nouă sesiune de lucru, ocazie cu care au vizitat Nokia Romania Innovation Garage și Laboratorul 5G Nokia de la Universitatea Politehnica Timișoara.

Universitatea de Vest din Timișoara este un stakeholder care și-a asumat rolul de participant activ în cadrul inițiativelor și acțiunilor proiectului VIADUCT, cu scopul de a oferi oportunități cercetătorilor și inovatorilor din cadrul UVT de a adresa nevoile reale ale societății prin intermediul proiectelor de cercetare aplicativă și inovare.

De asemenea, din perspectiva Universității de Vest din Timișoara, rolul de implementare a rezultatelor proiectului VIADUCT revine Institutului de Cercetări Avansate de Mediu, prin Centrul de Transfer Tehnologic și Inovare (CTT-UVT) , iar integrarea sistemică a acestor demersuri fiind posibilă prin educația antreprenorială oferită studenților pe durata disciplinelor curiculare de competențe antreprenoriale, precum și prin ansamblul activităților derulate de Societatea Antreprenorială Studențească.