Probele de concurs:
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă în 4 etape succesive, după cum urmează:
- selecția dosarelor de înscriere;
- Proba scrisă– ora 10:00;
- Interviu – 13:00.
Bibliografia concursului:
Dosarele de concurs se vor depune până în data de 12.11.2025, ora 15:00 la Registratura UVT (cu mențiunea “În atenția Direcției Resurse Umane, dosar candidatura post ”Denumirea postului”), sediul central al UVT sau la adresele de e-mail vanessa.dicso@e-uvt.ro, resurseumane@e-uvt.ro şi vor conţine obligatoriu următoarele documente:
- cerere formularul de înscriere (Anexa 1);
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitatecopia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; în cazul în care candidatul şi-a schimbat numele, copii după documente care atestă schimbarea numelui – certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;.
- curriculum vitae, model comun european;
- declarație privind autenticitatea documentelor (Anexa 2).
– Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şj calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Actele prevăzute la pct. IV lit. b), c), d), vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea, de către o persoană desemnată din cadrul Direcției Resurse Umane anterior sau în ziua stabilită pentru concurs.
Informaţii privind postul de referent de specialitate învățământ, în cadrul Direcției/Serviciului Institutul pentru Cercetări Avansate de Mediu (ICAM):
- Postul de referent de specialitate învățământ este subordonat Director;
- Durata şi condiţiile muncii: postul este pe perioadă determinată, cu posibilitate de prelungire, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână în condiţii normale de lucru;
- Salariul minim brut de încadrare a postului este de 5.691 lei;
- Indemnizatia de hrana: 347 lei;
- Perioada de probă este de 30 zile conform legii;
- Concediul de odihnă şi durata acestuia: se acordă anual în conformitate cu prevederile Codului Muncii-republicat, şi a legilor speciale (dacă este cazul).
Domeniul juridic aplicat în ITT
- Analizează și avizează din punct de vedere juridic contractele de:
o transfer tehnologic, know-how și licențiere;
o colaborare CDI, parteneriate de inovare, memorandumuri și acorduri internaționale;
o cesiune, confidențialitate, utilizare software, modele de afaceri inovative.
- Participă la negocierea clauzelor contractuale pentru protejarea intereselor UVT și asigurarea respectării legislației.
- Asigură conformitatea activităților CITT cu normele legale în vigoare privind CDI, proprietatea intelectuală, achizițiile publice și finanțările naționale/europene.
- Redactează opinii juridice și interpretări privind reglementările aplicabile domeniului inovării și TT.
Domeniul proprietății intelectuale
- Colaborează cu echipa CITT pentru elaborarea documentației de brevetare, înregistrare de marcă sau model de utilitate.
- Actualizează procedurile interne privind gestiunea activelor de PI la UVT.
- Evaluează riscurile juridice asociate cu protecția IP (brevete, drepturi de autor, baze de date, know-how).
- Monitorizează evoluția legislației europene și naționale în domeniu și propune actualizări ale regulamentelor UVT.
Domeniul spin-off/start-up
- Elaborează modele de acte constitutive, acorduri de acționariat și proceduri pentru înființarea spin-off-urilor academice.
- Oferă consultanță cercetătorilor UVT privind regimul juridic al valorificării rezultatelor CDI prin entități economice.
- Coordonează, împreună cu directorul CITT, procesul de validare juridică a inițiativelor de spin-off/start-up.
Domeniul reglementărilor interne
- Contribuie la redactarea și actualizarea regulamentelor interne (ROF, proceduri CITT, politici IP, contracte tip).
- Oferă suport juridic pentru raportările către MCID și ReNITT privind conformitatea și auditul entității.
- Participă la elaborarea documentelor strategice și administrative ale CITT (fișe VPN, rapoarte, ghiduri).