Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Inspectoratul Județean Școlar Timiș și Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar din cadrul UVT au organizat vineri, 14 mai 2021, ora 11.00, workshopul online cu tema „Titularizarea în învățământul preuniversitar, sesiunea 2021”.
La evenimentul moderat de doamna lector dr. Karla Lupșan, Prodecan responsabil cu strategia academică și relația cu studenții, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, au participat atât studenți din anii terminali ai ciclurilor de studii de licență și de masterat, cât și absolvenți ai Facultății de Litere, Istorie și Teologie. În prima parte a întâlnirii, invitatul special, doamna prof. Daniela Otu, inspector școlar pentru managementul resurselor umane a prezent pașii de înscriere la concursul de titularizare în învățământul preuniversitar, pentru ca în partea a doua să răspundă la diferitele întrebări din partea participanților.
Evenimentul a avut un ecou pozitiv în rândul tuturor participanților, consolidând astfel relația de colaborare între cele trei instituții organizatoare.