EȘTI AICI:
Webinare dedicate dezvoltării personale organizate de CCOC-UVT pentru elevii din toată țara

Webinare dedicate dezvoltării personale organizate de CCOC-UVT pentru elevii din toată țara

Dragi elevi,

Echipa Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) are plăcerea de a vă invita și în acest an școlar la o nouă serie de webinare dedicate dezvoltării voastre personale!

Se apropie ușor-ușor momentul în care va trebui să luați o decizie în legătură cu traseul de carieră care vi se potrivește cel mai bine, în acord cu interesele voastre profesionale, iar pentru ca această decizie să fie cea optimă, asumată și informată, ar fi bine să fiți conștienți de caracteristicile voastre personale, de aptitudinile și de dorințele voastre. 

Mai simplu spus, pentru a lua o decizie potrivită pentru cariera voastră, trebuie să vă cunoașteți pe voi înșivă cât mai bine!

Echipa Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC-UVT) vine în sprijinul vostru și vă invită cu drag să participați la o serie de webinare, după programul de mai jos:

  • 29 martie 2023: Secretul unei vieți împlinite  
  • 5 aprilie 2023: O călătorie către sine
  • 26 aprilie 2023: Cum să treci peste lipsa de motivație?
  • 3 mai 2023: Care este motorul în procesul decizional al carierei mele?
  • 10 mai 2023: Cum să te împrietenești cu emoțiile tale?
  • 17 mai 2023: Timpul: inamic sau prieten?
  • 24 mai 2023: În era digitală, merită să vin fizic la universitate?
  • 31 mai 2023: Alegerea programului de studiu potrivit

Pentru a participa la acest program, vă invităm să completați următorul FORMULAR DE ÎNSCRIERE, unde puteți indica temele voastre de interes. 

Vă așteptăm în număr cât mai mare!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.