Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității de Vest din Timișoara (CCOC-UVT) invită studenții UVT la o nouă activitate de orientare în carieră și dezvoltare a competențelor de angajare, intitulată „Profilul studentului antreprenor”, care va avea loc joi, 24 martie 2022, începând cu ora 16:20.
Piața muncii este în plină schimbare. Odată cu pandemia, un număr ridicat de persoane au fost nevoite să-și schimbe locul de muncă sau chiar domeniul de activitate. Reconversiile profesionale vor continua să câștige teren. În cadrul webinarului, ne dorim să aducem în fața studenților atât noi trenduri de pe piața muncii, cât și tips & tricks despre cum să rămâi relevant într-o societate în plină schimbare.
În cadrul webinarului studenții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu domeniul antreprenoriatului, iar acestea sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate:
- profilul de personalitate a studentului antreprenor;
- diferențele dintre freelancing și antreprenoriat;
- posibile linii de finanțare pentru start up-uri și programe de mentorat;
- Q & A cu specialiști din domeniu.
Înscrierea pentru participare se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR.
Webinarul va avea loc pe platforma Google Meet, iar înainte de a începe videoconferința participanții vor primi pe adresa de e-mail linkul de acces.