EȘTI AICI:
UVT sărbătorește Ziua Națională și la Ambasada României de la Viena

UVT sărbătorește Ziua Națională și la Ambasada României de la Viena

O seară minunată a avut loc la Viena, un eveniment oferit de Ambasada României în Republica Austria, în spiritul legăturii culturale și diplomatice cu totul speciale dintre cele două țări.

Desfășurat într-un context internațional dificil, evenimentul a marcat Ziua Națională a României și a fost dedicat tuturor celor care, de la începutul pandemiei, au reușit cu succes să găsească soluții pentru a ajuta persoanele afectate de aceasta în ambele țări.

La invitația Excelenței Sale, domnul Ambasador Emil Hurezeanu, la eveniment au luat parte Excelența Sa, domnul Peter Launsky-Tieffenthal, care este Secretarul General al Ministerului Federal al Afacerilor Europene și Internaționale din Republica Austria, alături de Secretarul de Stat din Ministerul de Interne al României, dr. Raed Arafat.

E.S. Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Austria declara: „Din păcate, evoluțiile recente privind Pandemia de Covid-19 nu au permis, nici în acest an, organizarea tradiționalei recepții pentru celebrarea Zilei Naționale a României de 1 Decembrie. Dar, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, noi, la rândul nostru, dorim să aducem un omagiu acestor actori care, prin implicarea lor, au demonstrat cât de importantă este solidaritatea umană, în urma căreia au beneficiat deopotrivă cetățeni români și austrieci. Suntem foarte recunoscători că Austria, la fel ca multe alte țări partenere, ne-a fost și ne este alături în această perioadă dificilă”.

Universitatea de Vest din Timișoara a fost prezentă prin expoziția „Recurențe”, care cuprinde lucrările colegilor din cadrul Facultății de Arte și Design. Selecția de lucrări are ca scop afirmarea unei identități colective reflectate prin ceea ce este statornic, profund și așezat în creația artiștilor profesori.

Excelența Sa, dl. Ambasador Emil Hurezeanu a salutat prezența delegației Universității de Vest din Timișoara, care este un actor major în Europa, și în special în relațiile cu Austria, arătând, totodată, importanța proiectelor academice și culturale în cadrul conceptului „Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023”.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.