EȘTI AICI:
UVT, reprezentată la ”Salzburg Global Seminar”

UVT, reprezentată la ”Salzburg Global Seminar”

În urma câștigării unei burse de cercetare, Dr. Raluca-Andreea Petruș a participat la prestigiosul Salzburg Global Seminar, organizat la Schloss Leopoldskron, în Austria, în perioada 18-22 septembrie, cu tema Crossing the Pacific: The Asian American Experience in US Society and Discourse.

Organizat pentru prima dată în 1947, Salzburg Global Seminar este un eveniment care aduce împreună experți preocupați de studiul istoriei, profesioniști din domeniul științelor politice, juridice, filologiei, directori și reprezentanți ai programelor guvernamentale și non-guvernamentale din Statele Unite ale Americii, Europa și Asia, dezbat idei consacrate și tendințe noi, într-un format interdisciplinar și interactiv. Aceste discuții facilitează conexiuni internaționale, între instituții publice și private, în sfera studiilor americane și nu numai.

În cadrul ediției Crossing the Pacific: The Asian American Experience in US Society and Discourse, Dr. Raluca-Andreea Petruș a reprezentat Universitatea de Vest din Timișoara ca membră a Centrului de Studii Americane (CSAM) și a condus o discuție interdisciplinară pe tema reprezentării drepturilor civile și identității în literatura japonezo-americană a secolelor XX și XXI, literatură care aduce în prim-plan subiectul încarcerării în masă, pe criterii etnice, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Analiza Self-Portrayals in the Literature of the Detention Camps for Japanese Americans a avut loc în prezența numeroșilor invitați din Statele Unite ale Americii, Europa și Asia, invitați care au apreciat analiza riguroasă și bine-documentată a cercetătoarei. Printre acești distinși invitați s-au numărat și descendenți ai etnicilor japonezi încarcerați pe baze rasiale între 1941-1946. Aceștia au contribuit la expunerea istorico-literară a cercetătoarei prin mărturii cu privire la experiențele carcerale directe ale strămoșilor lor și impactul experienței moștenite asupra urmașilor de a doua, a treia și a patra generație.