EȘTI AICI:
UVT, din nou în poziții de top în clasificări internaționale

UVT, din nou în poziții de top în clasificări internaționale

Round University Subject Rankings 2022

Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în rankingul RUR Subject Rankings, ediția 2022, regăsindu-se în toate cele șase secțiuni ale clasamentului – științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medical – pe poziții bune, între universitățile din România.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „În noul raport publicat de clasamentul internațional RUR Subject Rankings, considerând rezultatele din procesul de învățământ și cercetare cumulate de UVT în 2022, se remarcă îndeosebi performanța Universității de Vest din Timișoara în zona unde este clasată între primele trei universități la nivel național, respectiv pe domeniile Ştiinţe naturale (locul întâi) și Ştiinţe tehnice (locul al doilea). Aceste rezultate sunt importante pentru evoluția în plan național, dar și internațional, pentru o bună vizibilizare a programelor noastre de studiu în cadrul spațiului universitar european.”

De asemenea, luând toți indicatorii în considerare, UVT ocupă în noul clasament Round University Subject Rankings 2022, la nivel național, poziția a doua pe domeniul Ştiinţe naturale și poziția a treia pe domeniul Ştiinţe sociale.

Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori:

  • predare (40%),
  • cercetare (40%),
  • diversitate internațională (10%) şi
  • sustenabilitate financiară (10%).

Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

INFO: https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-natural-2022

UI GreenMetric World University Ranking 2022

Universitatea de Vest din Timişoara se remarcă prin dezvoltarea infrastructurii ecologice și se clasează în GreenMetric World University Ranking, singura clasificare din lume care măsoară angajamentul fiecărei universități participante în dezvoltarea unei infrastructuri cu o dimensiune ecologică semnificativă.

Potrivit rezultatelor ediţiei din 2022, UVT ocupă poziţia 835 la nivel mondial şi poziţia 9 la nivel naţional în GreenMetric World University Ranking. În această ediţie, GreenMetric a inclus 1050 universităţi din 85 de ţări, numărul acestora crescând faţă de anul 2021 (când au fost considerate 956 universităţi).

În conturarea clasificării au fost analizate atât informaţiile raportate de universităţi, cât şi alte studii şi cercetări independente realizate pentru GreenMetric. Chestionarul de autoevaluare a universităţilor este structurat pe 6 categorii de indicatori de performanţă: aşezare şi infrastructură (15%), energie şi schimbări climatice (21%), managementul deșeurilor (18%), utilizarea apei (10%), transport (18%) şi educaţie (18%).

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „De mai mulți ani, UVT își construiește o strategie de dezvoltare durabilă a ecosistemului său. Anul acesta ne-am aflat la a cincea ediție a proiectului Săptămâna Verde Europeană la UVT, evenimentul nostru fiind selectat de Comisia Europeană ca eveniment partener al Săptămânii Verzi Europene, un program european care are loc la nivel internațional în perioada lunii mai. În plus, adoptăm o conduită de susținere a politicilor ecologice în comunitatea noastră, iar în această serie s-a înscris și lansarea, în Grădina Urbană UVT,  a proiectului comun, inițiat de Primăria Municipiului Timișoara, Aquatim și studenții Universității de Vest, care prevede reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate. Rankingul GreenMetric World University Ranking aduce o recunoaștere binemeritată pentru această dimensiune strategică în dezvoltarea UVT.”

Clasificarea UI GreenMetric World University Ranking, lansată în 2010, reprezintă o inițiativă a Universitas Indonezia, care a constatat necesitatea unui sistem de clasificare a universităţilor cu privire la angajamentul faţă de abordarea problemelor de sustenabilitate a mediului. Scopul GreenMetric este evaluarea eforturilor universităţilor în ceea ce privește managementul resurselor şi dezvoltarea durabilă a campusului universitar. Astfel de activități de clasificare vor asigura acordarea unei atenții mai mari dezvoltării durabile a mediului, precum și problemelor economice și sociale legate de durabilitate şi astfel structurile de conducere ale universităţilor vor fi susținute mai mult în eforturile lor de implementare a politicilor eco-friendly.

INFO: https://greenmetric.ui.ac.id/rankings/overall_rankings_2022

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.