EȘTI AICI:
“Upskilling and certification scheme for virtual educators -Virtual Edu”

“Upskilling and certification scheme for virtual educators -Virtual Edu”

La Universitatea de Vest din Timișoara, în data de 09.12.2022, a avut loc lansarea proiectului Erasmus+  “Upskilling and certification scheme for virtual educators -Virtual Edu”, 2022-1-RO01-KA220-HED-000086331. Acesta face parte din categoria proiectelor de parteneriate pentru cooperare în domeniul învățământului universitar, bugetul fiind de 400.000 Euro pe o perioadă de 36 luni.

UVT este coordonatorul acestui proiect, manager proiect Prof. univ. dr. Gabriela MIRCEA, împreună cu o echipă de cadre didactice de la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor. Alături de UVT, partenerii acestui proiect sunt: Universitatea Politehnica Timisoara; Universitatea din Rijeca, Croatia; BICERO – Business Informatics Center Rozman, Slovenia; ECQA GmbH – European Certification & Qualification Association, Krems, Austria; Denkstatt, Romania.

Proiectul are în vedere un parteneriat format din șase instituții din patru țări și are ca scop principal dezvoltarea unei metodologii de educație/management la distanță, a unui sistem de certificare și a unui curs de pregătire pentru educatori la distanta, edu. manageri și personal suport, în vederea transformarii digitale a UE.

Atât prin scopul cât și prin obiectivele stabilite proiectul demonstrează relevanța pentru obiectivele și prioritățile Programului ERASMUS + și Acțiunii Parteneriate Strategice. Proiectul vizează obiectivele și prioritatile Actiunii-cheie 2, respectiv „Abordarea transformării digitale prin dezvoltarea pregătirii, rezilienței și capacității digitale” precum și „Stimularea practicilor inovatoare de învatare și predare” și „Imbunătățirea competentelor educatorilor și a altor cadre din educația adulților”.

Candidatura proiectului a fost una inovativă (prin prisma conținuturilor, formatului de pregătire, și a grupurilor țintă adresate) fiind convingator argumentată în contextul general european și la nivelul fiecărei organizații partenere. Există expertize și proiecte anterioare în care partenerii au fost implicați în domeniul propus, reliefându-se plus valoarea acestui nou proiect. Un element de inovare important este reprezentat de sistemul de certificare, parte a ECQA, care contribuie la o mai bună mobilitate și recunoastere a abilităților pe piața forței de muncă.

Proiectul este unul ambițios prin prisma faptului că își propune o abordare multilaterală, centrată pe îmbunătățirea predării și muncii online. Astfel, proiectul are potențial sinergic, fiind adresat atât institutiilor de învățământ, cât și companiilor/pieței muncii și preconizează să aibă un impact semnificativ asupra acestora.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.