EȘTI AICI:
„Timișoara în Revoluție”

„Timișoara în Revoluție”

Organizațiile de Revoluționari din Timișoara au organizat miercuri, 15 decembrie, de la ora 10:00, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara, o dezbatere despre „Blogul Revoluția de la Timișoara: după 30 de ani”, un proiect susținut de Primăria Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și coordonat de Fundația Popular Europeană de Strategii Sociale, Economice și Sociale (președinte, Marcel Tolcea) în colaborare cu Facultatea de Filosofie, Științe Politice și ale Comunicării a UVT, inițiatoarea cursului despre Revoluția de la Timișoara începând cu anul 2019.

Revoluționari binecunoscuți și respectați, care au participat nemijlocit la Revoluția de la Timișoara din 1989, dar și universitari din cadrul UVT care susțin cercetarea și cursul despre Revoluție, au dialogat, alături de studenți, în amfiteatrul Universității de Vest din Timișoara, la împlinirea a 32 de ani de la ziua declanșării Revoluției de la Timișoara din 1989.

Memoria schimbării profunde declanșate în Decembrie 1989 se va celebra prin organizarea expoziției „Ion Monoran – Poezia revoltată”. Iar memoria revoluționarului Monoran și opera poetului Monoran sunt consemnate în cadrul Blogului „Revoluția de la Timișoara – După 30 de ani”.

La evenimentul găzduit de UVT, dedicat Revoluției de la Timișoara din 1989, au participat domnii Valeriu Bercea, Președintele Fundației Naționale a Revoluției din Decembrie 1989, profesorul universitar dr. Marcel Tolcea, inițiator al proiectului de Blog „Revoluția de la Timișoara – După 30 de ani”, dar și prorectorul UVT, profesorul universitar dr. Sergiu Stănilă. De asemenea, au participat și mai mulți revoluționari, care au susținut scurte intervenții, printre care s-au aflat și domnii Tudorin Burlacu, Petrișor Morar și Ionel Barna, figuri revoluționare binecunoscute, care au avut prilejul de a dialoga despre noul Blog „Revoluția de la Timișoara – După 30 de ani”, ca și despre memoria vie a momentelor Revoluției de la Timișoara din 1989.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.