Apeluri UNITA deschise în luna mai

Granturi UNITA pentru Inovare în Predare și Învățare (UNITA Grants for Innovation in Teaching and Learning) Prin intermediul Rețelei UNITA de inovare în predare și învățare (eng. UNITA Teaching & Learning Network), Alianța Europeană UNITA lansează primul apel pentru cadrele didactice universitare pasionate de inovarea învățământului universitar. Scopul acestui apel constă în încurajarea și consolidarea […]

Concurs de fotografie marca UNITA destinat întregii comunități UVT: Înscrie-te până în 31 mai!

Concursul de fotografie UNITA oferă membrilor universităților UNITA posibilitatea de a împărtăși experiențe și viziuni despre identitatea și cetățenia europeană. În competiția din acest an fotografiile axate pe teme precum diversitatea europeană și patrimoniul cultural european vor fi apreciate în mod special.  Lucrările vor fi selectate de juriu pe baza relevanței artistice și a legăturii […]

BIP dedicat intercomprehensiunii limbilor romanice @ UVT: ediția a treia, despre dezvoltare sustenabilă

Aflat la cea de-a treia ediție și dezvoltat în cadrul alianței universitare europene UNITA – Universitas Montium, având drept obiectiv fundamental inițierea și familiarizarea cu intercomprehensiunea (IC) limbilor romanice prin descoperirea și utilizarea principalelor strategii ale acestei metode de învățare, programul intensiv mixt Intercomprehension for Languages for Specific Purposes s-a dovedit încă de la prima […]

UNITA, prezentă pentru a doua oară la Târgul Educațional ATU

Pe 20 martie 2025, în cadrul Târgului Educațional ATU, eveniment dedicat viitorilor studenți interesați de ofertele educaționale ale universităților timișorene, Alianța UNITA – Universitas Montium a fost prezentă pentru a doua oară. Scopul participării a fost de a oferi informații valoroase despre beneficiile de care studenții se pot bucura în cadrul alianței. Prezența constantă a […]

UNITA Students Assembly – Primul exercițiu electoral european al studenților

UNITA – Universitas Montium este o alianță universitară europeană care reunește 12 universități din diferite țări, având drept scop promovarea mobilității academice, a colaborării interculturale și a accesului la oportunități internaționale pentru studenți. Alianța încurajează participarea activă a studenților în modelarea viitorului învățământului superior european, prin existența unei structuri proprii de reprezentare – UNITA Students […]

Conferința anuală UNITA-Universitas Montium „Fascism, Authoritarianism, Military Regimes, and European Integration: Histories, Interpretations, Perspectives”

Constituită ca parte a „European Citizenship Initiative” în colaborare cu universitățile alianței, a fost organizată, anul acesta, de către Universitatea din Torino pe data de 14 martie, unde un public eterogen de 130 de participanți din mediul academic a urmărit discuțiile pe tema fascismului, autoritarismului și regimurilor militare în Aula Magna a Cavallerizza Reale, reunind […]

Matching Event pe tema “Social, Economic and Legal Challenges for Environmental Sustainability and Circular Economy”, organizat de UVT la ICAM

Evenimentul a contribuit la consolidarea comunităţii academice din cadrul alianţei universitare UNITA, prin încurajarea schimburilor de idei si iniţierea de parteneriate şi de proiecte între cercetători cu interese științifice similare sau complementare, dar reprezentând hub-ul de cercetare şi inovare al UNITA în domeniul economiei circulare şi protecţiei mediului înconjurător. UNITA este o alianță universitară europeană […]

„Cadouri în spațiul romanic” – cafenea lingvistică de intercomprehensiune destinată studenților nefilologi

„Cadouri în spațiul romanic” este tema celei mai recente ediții a cafenelei lingvistice de intercomprehensiune organizată în cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, care a adus împreună studenți români și internaționali într-un cadru de reflecție interculturală și lingvistică. Desfășurat în 26 martie, evenimentul a fost coordonat de lect. univ. dr. Mirela Boncea și […]

UNITA Week 2025

În perioada 25 – 28 februarie 2025, Universitatea Publică Navarra (UPNA) a găzduit UNITA Week 2025, cel mai important eveniment anual organizat de Alianța UNITA. Peste 150 de reprezentanți ai celor zece universități partenere și două universități asociate care formează alianța s-au reunit pentru trei zile intense de lucru, în care au analizat progresul proiectului și au stabilit […]

UNITA – Rural Mobility

Începând de luni, 3 martie 2025, studenții UVT pot aplica pentru o mobilitate rurală în cadrul UNITA – Rural Mobility 2025! Visezi la o experiență internațională care îți îmbunătățește CV-ul și îți deschide noi orizonturi? UNITA – Rural Mobility îți oferă ocazia de a face un stagiu de practică în zone rurale și montane din […]