Webinare de dezvoltare personală și sesiuni de consiliere în carieră, pentru elevii din întreaga țară

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a dezvoltat în acest an programul integrat „UVT pentru elevi”, dedicat elevilor din întreaga țară, în cadrul parteneriatului pe care îl dezvoltă cu mediul preuniversitar.  Acest amplu program este format din În următoarele săptămâni, prin organizarea Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din Universitatea de Vest din Timișoara, […]

Oportunități de performanță pentru elevii din întreaga țară: 28 de concursuri, în 17 domenii de studii

Universitatea de Vest din Timișoara este implicată activ în desfășurarea programului integrat „UVT pentru elevi”, în cadrul parteneriatului pe care îl dezvoltă cu mediul preuniversitar.  Amplul program se adresează elevilor din întreaga țară și este format din Prin intermediul facultăților componente, UVT organizează 28 de concursuri pentru elevi, în 17 domenii de studii universitare în care derulează programe […]

„UVT pentru elevi” – program amplu de sprijin dedicat tinerilor din mediul preuniversitar

Universitatea de Vest din Timișoara revine și în acest an universitar cu un amplu program de sprijin pentru elevii din întreaga țară, format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră. În noua ediție a programului „UVT pentru elevi”, tinerii beneficiază de mai […]

UVT pentru elevi: program de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și consiliere în carieră

La fel ca în ultimii ani, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) oferă elevilor din întreaga țară un amplu program de sprijin, format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră. Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea: „De mai mulți ani, într-o abordare devenită deja tradiție, UVT se află aproape de preocupările elevilor, viitorii […]

„Săptămâna altfel”: tururi ghidate în laboratoare și în spațiile de experimente

Universitatea de Vest din Timișoara, cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării, subliniază, prin evenimente periodice, rolul bunei informări și al orientării școlare pentru potențarea viitorului tinerilor din mediul preuniversitar. Accentuăm, cu fiecare ocazie, necesitatea orientării școlare a elevilor pentru alegerea viitoarelor specializări universitare, aliniate cu opțiunile lor vocaționale.   UVT promovează, în acest […]

UVT găzduiește, timp de trei zile, Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor

Începând de astăzi, 5 ianuarie 2023, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor (CNE), timp de trei zile (în Amfiteatrul A11), eveniment la care vor fi prezenți peste o sută de elevi participanți, reprezentând toate județele țării. Programul celor trei zile ale întrunirii anuale statutare CNE cuprinde alegeri anuale […]

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.