Maratonul de cultură continuă cu „POETRY RIDE: MAI ÎN TRAMVAI”, o inițiativă a UVT și a Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie

După prima ediție a „Maratonului de cultură”, organizată în luna ianuarie cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) continuă seria inițiativelor culturale reunite sub acest concept prin „Poetry Ride: Mai în tramvai”, un proiect care aduce poezia în mijlocul orașului și al comunității. Gândit într-un […]

De la Timișoara la Giardini della Biennale: O poveste despre continuitate și succes la Veneția. Partener instituțional, Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT

Inaugurarea Pavilionului României în cadrul Bienalei de Artă de la Veneția marchează, în aceste zile, un punct de referință pentru diplomația culturală și scena artistică națională. Pentru Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prezența la acest eveniment de anvergură mondială reprezintă o confirmare a misiunii noastre academice și […]

Tur ghidat: „O stradă și poveștile ei (Timișoara, str. 3 august 1919)”

Câte povești încap într-o singură stradă? Destule cât să merite o plimbare ghidată! De aceea, Adriana Babeți vă așteaptă să descoperiți ÎMPREUNĂ povestea uneia dintre cele mai fascinante străzi din oraș – strada 3 August 1919. Ne întâlnim în 3 august (ora 11:00), da, când e Ziua Timișoarei, deci când trupele române au intrat în […]

Lansare de carte, la UVT:  „Ultimul avangardist”, de Marcel Tolcea

În cadrul seriei de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală”, comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara are bucuria de a vă invita să participați, în data de 26 iunie 2025, de la ora 18:00, în amfiteatrul A01 (sediul principal UVT, V.Pârvan nr.4), la evenimentul de lansare a volumului „Ultimul avangardist. Misterele lui Ionathan X. Uranus, […]

Lansarea programului expozițional pentru 2025, la „Galeria cu Platani” din cadrul UVT Art Center

În 2025, consolidăm poziția UVT Art Center ca reper pentru arta contemporană timișoreană. Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara are plăcerea de a invita reprezentanții mass-media și publicul interesat la evenimentul de lansare și prezentare a programului expozițional pentru anul 2025, care se va desfășura în spațiul „Galeriei cu Platani” din cadrul  […]

Ediție specială a concertului susținut la Roma, cu prilejul Zilei Naționale a României, de către cvartetul de flaut al Facultății de Muzică și Teatru

Cvartetul de flaut al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara onorează invitația primită din partea Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, susținând o nouă ediție a concertului special susținut la Roma, dedicat Zilei Naționale a României, care se va desfășura astăzi, 18 decembrie 2024, […]

„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”

Luni, 16 decembrie 2024, de la ora 18.00, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, se marchează 35 de ani de la începutul Revoluție române prin proiectul „35. Povestea nespusă a unei Revoluții”. Evenimentul multiart este construit în jurul volumului de poezie „35. Povestea nespusă a unei revoluții” al lui Andrei Novac, apărut […]

Surprize culturale pentru pasageri, pregătite de UVT și Societatea de Transport Public Timișoara

În luna decembrie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) pregătesc o serie de surprize culturale în cadrul inițiativei „Tramvaiul Cultural. Surprize pe șine”, care îi așteaptă pe călători în „Tramvaiul Cultural”. După inițiativa care a transformat tramvaiul într-o galerie urbană, menită să ofere o experiență estetică în mijlocul […]

Simpozionul „Efecte de ecou” – 100 de ani de la publicarea Istoriei civilizației române moderne, de E. Lovinescu

Universitatea de Vest din Timișoara vă invită joi, 14 noiembrie 2024, de la ora 10:00, în Amfiteatrul A01 la un eveniment dedicat celebrării centenarului uneia dintre cele mai importante lucrări din cultura română: Istoria civilizației române moderne, de Eugen Lovinescu. Simpozionul „Efecte de ecou” va reuni personalități marcante ale culturii și literaturii române, printre care […]

UVT și Societatea de Transport Public Timișoara lansează „Tramvaiul cultural” – o galerie de artă în mișcare, în mijlocul orașului

Universitatea de Vest din Timișoara, în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), lansează un proiect inedit pentru promovarea culturii în rândul comunității timișorene. Inițiativa, denumită „Tramvaiul cultural”, transformă unul dintre tramvaiele orașului într-un spațiu de expoziție mobil, accesibil locuitorilor și vizitatorilor Timișoarei. Cu ajutorul studenților de la Facultatea de Artă și Design a […]