EȘTI AICI:
Suntem cu toții responsabili pentru ca Timișoara să rămână un spațiu al dialogului civilizat

Suntem cu toții responsabili pentru ca Timișoara să rămână un spațiu al dialogului civilizat

Comunitatea din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării, este fondată pe valorile libertății academice, solidarității și respectului reciproc, diversității, personalizării, transparenței și onestității. Cei care formează această comunitate împărtășesc și se simt solidari în jurul acestor valori academice ale dialogului și pluralismului universitar. Alături de noi, cu siguranță, se află și universitarii din celelalte instituții de învățământ superior ale Timișoarei, astfel că, împreună, formăm comunitatea centrului universitar timișorean.

Cadrele universitare, cercetătorii și experții academici din UVT, convinși fiind de importanța respectului în viața publică academică și a comunității, iau act cu reală îngrijorare față de ieșirea publică mai mult decât deplasată pe care domnul Nicolae Robu și-a permis-o ieri, când a formulat acuze jignitoare la adresa universitarilor Vasile Popovici, Marcel Tolcea și Daniel Vighi, pe care i-a caracterizat cu apelativele de “nulități” și “lichele”. Ne mâhnește modul deplasat de adresare pe care îl utilizează acum Nicolae Robu, el însuși un reprezentant al mediului academic, cunoscut prin pozițiile deținute în mediul universitar chiar înainte de a fi ocupat demnități publice. Apartenența sa la comunitatea din care fac parte universitarii pe care îi atacă transformă acest episod într-unul cu totul regretabil și de neînțeles.

Nu avem cum să ne gândim la un spațiu public al dialogului și pluralismului universitar, un spațiu care reprezintă resursa noastră comună de existență intelectuală și spirituală, fără să respectăm opiniile individuale și argumentele alternative, într-o lume democratică și a valorilor europene. Dar, tocmai pentru ca aceste valori să fie garantate, noi toți, formând o comunitate în care diferențele și nuanțele contează întotdeauna, suntem solidari față de situațiile în care unora dintre universitari le sunt adresate injurii, considerând că este de datoria noastră să intervenim în apărarea personalităților din comunitate.

Dezavuăm public gestul incalificabil pe care și l-a permis fostul primar al orașului și considerăm că nu există niciun argument care să poată scuza gravul său derapaj de la normele de civilitate specifice Timișoarei.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.