La Concursul Naţional FESTLETTURA. I giovani leggono l’Italia, ediţia a XIII-a, 2024, care în acest an s-a desfăşurat sub titlul Leggiamo in pace!, studentele italieniste de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, coordonate de dr. Afrodita Cionchin, au obţinut următoarele rezultate:
– PREMIUL I: Silvia Loredana BRÎNZEI (anul I LL engleză-italiană)
– PREMIUL III: Alisa BENESCU (anul I, Master Studii romanice)
Concursul este organizat de Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti şi Asociaţia Amici della Lettura, sub patronajul Ambasadei Italiei în România şi cu sprijinul a două prestigioase edituri italiene, Editura Marsilio din Veneţia şi Edizioni Piemme, care face parte din grupul Mondadori.
Pentru concurs, studentele au făcut traduceri în limba română din volumul Racconti fantasticide Iginio Ugo Tarchetti, cunoscut scriitor italian de secol XIX, cel mai de seamă reprezentat al mişcării literar-artistice denumite Scapigliatura. De asemenea, au realizat un comentariu critic redactat în limba italiană, motivându-şi propria alegere, prin contextualizarea fragmentelor traduse în opera scriitorului, în epoca și spațiul cultural căruia îi aparține.
Festivalul-concurs FESTLETTURA își propune, încă din 2012, să promoveze an de an lectura în limba italiană a tinerilor care o studiază în România, să răspândească literatura italiană în rândul tinerilor, să le dezvolte acestora judecata critică, deprinderea de exprimare în limba italiană și de interpretare a textului, și totodată să-i pună în fața unei realități sociale, politice și culturale diferite, anume cea italiană, pentru o mai bună poziționare a lor înșiși în societatea Europei Unite.
Activitatea traductivă realizată în vederea participării la ediţia din 2024 a Concursului NaţionalFESTLETTURA face parte din cadrul Laboratorului de Traducere Literară (Laboratorio di Traduzione Letteraria) al Secţiei de Italiană, coordonat de dr. Afrodita Cionchin, care urmăreşte exercitarea cursanţilor în tehnicile şi strategiile de traducere din italiană în română şi din română în italiană, garantându-le un parcurs eficient de orientare și formare, pentru a dobândi experiență și a-și spori cunoștințele și abilitățile în acest domeniu.
Traducerile inedite realizate de studenţii şi masteranzii italienişti pentru concursul FESTLETTURA din acest an urmează a fi publicate în revista bilingvă “Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române”, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645 (www.orizzonticulturali.it / www.orizonturiculturale.ro), oferindu-le în felul acesta tinerilor oportunitatea de a face primii pași în lumea traducerilor în cadrul unei reviste afirmate.