EȘTI AICI:
Sesiuni de pregătire pentru BAC, oferite elevilor de liceu

Sesiuni de pregătire pentru BAC, oferite elevilor de liceu

În spiritul tradiției UVT de a sprijini elevii în pregătirea lor pentru examenul de finalizare a studiilor preuniversitare, continuăm și în acest an universitar organizarea activităților didactice de îndrumare pentru examenul de bacalaureat cu noi module de pregătire integrată și performantă. Programul propus de UVT se va desfășura în perioada 16 ianuarie – 12 iunie 2021, în fiecare săptămână, sâmbăta, cu excepția zilelor de concediu legal. Programul complet, pentru fiecare disciplină, poate fi accesat pe pagina web dedicată proiectului.

Orarul a fost stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programele de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat. Astfel,

  • Între orele 9:00 – 10:30 se vor desfășura modulele la limba și literatura română,
  • Între orele 10:45 – 12:15 se vor desfășura, în paralel, modulele de la disciplinele istorie și matematică,
  • Iar începând de la ora 12:30 se vor desfășura modulele pentru disciplinele aferente celei de-a 3-a probe de la Bacalaureat (biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, psihologie, sociologie), de asemenea, în paralel.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, recomandă înscrierea la cursurile pregătite de UVT, pentru calitatea și facilitățile oferite: „Toate activitățile din modulele de pregătire pentru examenul de bacalaureat din acest an se vor desfășura în mediul online, prin intermediul platformei Google Meet, iar pentru fiecare disciplină se va crea și un curs pe platforma Google Classroom, care să faciliteze comunicarea dintre cadre didactice și elevi. Vă așteptăm la UVT, pentru cele mai bune rezultate la bacalaureatul din această vară.

Înscrierea pentru participarea la activitățile didactice de pregătire pentru examenul de Bacalaureat se poate realiza prin intermediul ACESTUI FORMULAR. Ulterior înscrierii, fiecare participant va primi un e-mail cu detalii despre modul de conectare la activitățile de pregătire și pe platforma Google Classroom.

Universitatea de Vest din Timișoara este mereu receptivă la sugestiile primite atât de la elevi, cât și de la studenți. Pentru că ne dorim să îmbunătățim permanent oportunitățile pe care le oferim acestora, ca urmare a feedbackului primit din partea elevilor care au participat la pregătirea pentru bacalaureat și din dorința de a ne plia pe nevoile lor, începând din data de 30 ianuarie 2021, UVT organizează săptămânal două module de pregătire la disciplina Matematică, în fiecare sâmbătă, unul de nivel M1 (specific profilului matematică-informatică) și altul de nivel M2 (specific profilului științe ale naturii), desfășurate în paralel, cu începere de la ora 10:45.

Programul de pregătire pentru disciplina Matematică, nivel M1 rămâne neschimbat, iar cel de pregătire pe tematici pentru disciplina Matematică, nivel M2 poate fi consultat AICI.

Pe lângă pregătirea pentru examenul de bacalaureat, Universitatea de Vest din Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC-UVT), vine în sprijinul elevilor și cu o serie de webinare de dezvoltare personală, menite să contribuie la formarea acestora în mod complementar. Primul webinar din această serie a avut loc în luna decembrie și a abordat tema autocunoașterii, iar cel de-al doilea în 28 ianuarie, având ca temă„Stima de sine și încrederea personală”. Următoarele webinare CCOC-UVT pentru elevi vor pune în discuție subiecte precum „Preferințele personale și dezvoltarea carierei” sau „Cum ne influențează convingerile personale în procesul de luare a deciziilor?”.

De asemenea, foarte curând UVT va lansa și o serie de concursuri destinate elevilor, în toate domeniile de studii ale universității, menite să compenseze lipsa desfășurării olimpiadelor școlare din acest an.

Toate aceste evenimente pentru elevi sunt promovate cu sprijinul Consiliului Național al Elevilor și Consiliului Județean al Elevilor Timiș.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.