EȘTI AICI:
Scriitoarea canadiană Alice Munro – sărbătorită la UVT

Scriitoarea canadiană Alice Munro – sărbătorită la UVT

Cu scopul de a ne alătura unei serii de evenimente dedicate aniversării a 90 de ani de către scriitoare canadiană Alice Munro, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în 2013, studenții cursului opțional de Literatură canadiană de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul UVT au planificat o seară educativă, dar și agreabilă în 25 mai 2021. Seara a prilejuit întâlnirea unor studenți cu preocupări culturale variate și care fie erau deja fani declarați ai scriitoarei, fie au devenit cu prilejul acestei ocazii. Pe lângă studenții români de la UVT, ne-am bucurat să o avem alături de noi pe Sarka Zelinska, o studentă doctorandă din Republica Cehă.

Evenimentul a început cu o prezentare realizată de Georgiana Buligan, studentă în anul II de la programul Limbi și Literaturi, specializarea română-engleză, care a vorbit atât despre cariera lui Alice Munro, cât și despre premiile câștigate de aceasta. Prezentarea s-a încheiat cu o scurtă trecere în revistă a subiectului povestirii „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, a constelației personajelor și a multiplelor perspective care contribuie la narațiune ca niște piese de puzzle. A urmat cel de-al doilea moment important al serii, și anume vizionarea filmului „Hateship, Loveship” („Ură, dragoste”, 2013), iar participantelor li s-a cerut să țină cont de câteva aspecte de la care urma să pornească ulterior discuția (Care este tema principală a filmului? Ce părere aveți despre farsa celor două adolescente? Cât de ușor este să empatizezi cu personajele feminine? Dar cu celelalte personaje? Cum ați descrie relația dintre Sabitha și Edith? Ce înțeles are titlul filmului?). Dezbaterea ce a urmat vizionării filmului a fost moderată de Andreea Șerban și Loredana Bercuci, cadre didactice și de cercetare la Colectivul de limba și literatura engleză. 

În ultima parte a serii, participantele s-au angajat într-o discuție foarte vioaie, chiar aprinsă pe alocuri, axată pe diferențele dintre film și povestire cu privire la titluri, farsa pusă la cale de cele două adolescente, construcția și dezvoltarea personajelor, context, finalul filmului vs sfârșitul povestirii și, nu în ultimul rând, aspecte feministe. S-a pus accent îndeosebi pe tipicul povestirilor munroene, mai ales pe finalul specific povestirilor scriitoarei, fără o rezoluție clară. Filmul, în schimb, cu un sfârșit fericit tipic hollywoodian, a fost văzut de către participante ca un produs cultural ce pune în evidență diferențele dintre cultura americană și cea canadiană. Ambiguitatea personajelor feminine din nuvelă și din film a fost intens dezbătută. Unele dintre participante au interpretat personajele feminine ca eroine feministe, care își controlează propriile destine, în timp ce altele au fost de părere că personajele din „Hateship, Loveship” se supun într-o oarecare măsură rolurilor de gen convenționale. S-a ajuns la concluzia că elementul care definește opera lui Alice Munro este tocmai această complexitate a personajelor feminine.

Unele participante, care nu mai avuseseră contact cu opera lui Alice Munro, s-au declarat fascinate de scrierile și de personajele feminine create de Munro, făcând promisiuni de cercetare ulterioară în diverse aspecte ale povestirilor munroene. Per ansamblu, seara a fost una plăcută, cu discuții instructive, între admiratoare vechi și noi ale lui Alice Munro.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.