Într-o atmosferă ieșită din timp, evenimentul Sărbătoarea Sânzienelor la Salbek și-a propus să fie un omagiu adus tradițiilor românești. Spațiile Castelului Salbek au fost deschise în data de 22 iunie 2024 pentru a găzdui o serie de evenimente ce promovează valorile identitare, patrimoniale și contemporane deopotrivă.
Cele două proiecte realizate de Facultatea de Arte și Design – UVT au urmărit direcții complementare.
Având ca sursă de inspirație natura, expoziția de ceramică-sticlă prezintă o serie de obiecte realizate prin tehnica de modelare a sticlei transparente și a celei colorate cu pigmenți specifici, mediul sticlei integrând elemente organice (frunze, flori) sau de metal. O parte dintre obiecte surprind prin conectarea pieselor din ceramică cu cele din sticlă.
Proiectele au fost realizate de către studenții: Corban Ana-Maria, Luțaru Paula, Bongiu Alexandra, Popa Andrei, sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Gloria Grati și a domnului lect. asoc. dr. Nicolae Moldovan, cu susținerea Asociației Castel Salbek.
Sânzienele reprezintă aceste ființe mistice ale mitologiei românești, suratele Ielelor, ființe fără față, fără corp, fără identitate, simple siluete sau umbre, îndepărtate și totuși atât de familiare. Proiectul vestimentar dezvoltat de studenții Facultății de Arte și Design a urmărit redarea ideii de fluiditate, transparență și diafan ca atribute ale Sânzienelor. În dorința de a surprinde aerul și forma fără formă, ținutele fluide realizate din organza, voal, chifon de mătase, imprimeuri cu imagini ale unor umbre sau cu vagi elemente vegetale au transpus în mod subtil ideea comuniunii cu natura, animate prin coregrafia unor mișcări lente, dar ample, exprimând pur și simplu bucuria a de fi.
Creații vestimentare: Mario Birdean, Erin Gregor, Emma Năstase, Andrada Negru, Georgiana Panescu, Miruna Petrescu, Dara Țoțin – masteranzi anul 1 Design Vestimentar – Design Textil, Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara.
Coordonatori: conf. univ. dr. Andreea Palade Flondor, lector asoc. Dinu Bodiciu
Concept mișcare: Andreea Irksousi / Make-up: Marius Gheorghe / Hair: Mario Birdean
Foto: Alexandra Costea
Modele: Erin Gregor, Andrada Negru, Dara Țoțin, AnaMaria Percea, Bianca Varga, Ariana Vlădoiu, Andreea Irksousi, Diana Moruz, Sonia Racz, Andreea Druță
Conf. univ. dr. Andreea PALADE