În data de 10.09.2024 a avut loc Workshop-ul regional de consultare privind soluții sustenabile de acces pe piața muncii a persoanelor migrante, organizat de Departamentul de Științe ale Educației și Departamentul de Sociologie, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR-Vest), Instituția Prefectului – Județul Timiș și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș (AJOFM Timiș).
Evenimentul a fost organizat în contextul proiectului european interregional SALAM – Accesibilitate sustenabilă pe piața muncii, proiect coordonat de Universitatea din Florența. Proiectul SALAM (derulat între 2024-2028) își propune să sprijine autoritățile publice în accelerarea incluziunii sustenabile a migranților pe piețele locale de muncă.
Au participat 36 de decidenți, experți, cercetători și practicieni în munca cu persoanele migrante, din instituții publice din județul Timis, Instituția Prefectului – Județul Timiș, Primăria Timișoara, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Consiliul Județean Timiș, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiș, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Inspectoratul de poliție al Județului Timiș, Direcția de Asistență Socială a municipiului Timișoara, Inspectoratul Școlar Timiș, Centrul Județean de Resurse și Asistența Educațională Timiș, Direcția de Sănătate Publică Timiș, Universitatea Politehnică din Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara. Au fost alături de noi și organizații non- guvernamentale cu o vastă experiență în problematica persoanelor migrante, precum Institutul Intercultural Timișoara, Organizația Salvați Copiii, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), Asociația Ecumenică a Bisericilor din România (AIDROM), Grupul de Inițiativă Socială LOGS. Prezența la eveniment a dnului Suprefect Raul Ambrus, a domnilor prorectori ai UVT, conf. univ. dr. Valy Geta Ceia și conf.univ.dr. Mădălin Bunoiu, a dnei director executiv a AJOFMnRoxana Kasai, a directorilor de instituții și șefi de servicii deconcertate care lucrează cu persoanele migrante a fost o expresie în plus a preocupării și importanței care este acordată acestei problematici.
A fost o sesiune productivă, marcată de colaborarea strânsă între experți și instituții, schimbul de bune practici și discuții valoroase. Împreună, am demarat identificarea provocărilor cheie și am început să conturăm soluții concrete pentru a sprijini integrarea migranților pe piața muncii. Una dintre nevoile resimțite a fost aceea de a ne sprijini demersurile pe date științifice, care să surprindă amplitudinea problematicii. A fost subliniat rolul universității în acest demers.
În următorii patru ani, pe durata proiectului SALAM, se vor organiza astfel de întâlniri semestriale, pentru a ne asigura că nevoile identificate, măsurile propuse și pilotate sunt ajustate, revizuite, întru o mai eficientă și sustenabilă integrare a persoanelor migrante.
